In ce stare esti astazi?


Testul copacului –  Află ce spune despre tine imaginea pe care o alegi

0

Astăzi avem pentru tine un test de personalitate inedit. Poate că ai mai auzit despre testul copacului… Nu, nu o sa te punem să desenezi un copac, ci să alegi unul deja desenat!

Pe scurt, în imaginea de mai jos vei vedea nouă copaci. Tu trebuie să-l alegi pe cel care ce atrage cel mai mult, fie prin formă, fie prin culori. Nu te gândi prea mult! Pur și simplu alege primul copac care simți că îți reprezintă cumva personalitatea sau starea de spirit. După ce l-ai ales, află de mai jos ce spune acel copac despre tine…

0

Continuă lectura

e destepti…


Zeflemeaua (Poezie de Camil Petrescu)

 

Are dreptate, din nefericire pentru acest popor ce inca nu isi poate reveni dupa peste un sfert de secol. „…Acest eşec se vede şi în disfuncţionalităţile grave ale unor instituţii şi organizaţii de la care s-ar aştepta să fie modele şi repere pentru o naţiune supusă fără întrerupere manipulărilor şi unui proces de deculturalizare şi ştergere a identităţii cum rar s-a văzut în istoria noastră.

Academia Română este cvasiabsentă din peisaj, Ministerul Culturii se ocupă de orice altceva numai de cultură nu, institutele culturale lucrează pe sistem clientelar, Ministerul Educaţiei bulveresează pe toată lumea implicată în învăţământ cu schimbările din fiecare an, mass-media susţine interese individuale şi de grup care nu au de a face cu interesele acestei ţări, cuvântul cu adevărat liber ajungând rareori la urechile şi sub ochii publicului.

Uniunea Scriitorilor oferă, la rândul ei, imaginea unei elite intelectuale aflate în derivă, prinsă în comportamente de clan…”

–––––––––– ––––––––
Zeflemeaua (Poezie de Camil Petrescu)

*In numai „cateva strofe” – marele scriitor Camil Petrescu face PORTRETUL
natiei noastre !!!Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a
fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El
pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în
special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că
„Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă
la iluzia cunoașterii absolute a omului”.*

ZEFLEMEAUA Motto: „Românii e deştepţi!“. scrisa de CAMIL PETRESCU

Cînd va veni sfîrşitul lumii

Românii nu vor fi atenţi

Isus a spus: „Talita kumi“

Dar nu pentru inconştienţi.

Iar Ziua Domnului, ca hoţul

În miez de noapte va sosi

Femeia va dormi, iar soţul

Reviste porno va citi.

N-avem conştiinţa tragediei

Şi totul luăm Continuă lectura

Gradina intr-o sticla


0.png

David Latimer, un britanic care acum are 80 de ani, a plantat, în anul 1960, în duminica de Paşti, o grădină într-o sticlă uriaşă. A pus ceva compost şi nişte apă, apoi a introdus răsaduri în interiorul sticlei cu ajutorul unor sârme. Şi a închis capacul.

În 1972, a deschis capacul sticlei pentru a uda grădina dinăuntru. De atunci încoace, grădina nu a mai fost niciodată udată. De fapt, de atunci încoace, sticla în care se află grădina nu a mai fost niciodată deschisă, doar ţinută la soare. Micul ecosistem autonom format înăuntrul ei trăieşte, fără probleme, de 54 de ani, în acel mediu închis, ferit de ingerinţe exterioare. Şi arată foarte bine, după cum se vede în imagini.

Practic, grădina din sticlă este o micro-versiune a Pământului, ca ecosistem.

0

Bacteriile din compost acţionează asupra plantelor care mor, ajutând procesul de putrezire, care eliberează dioxidul de carbon de care verdeaţa are nevoie pentru a supravieţui. Tot din frunzele moarte şi ajunse pe jos îşi extrag planetele vii nutrienţii necesari. Fotosinteza plantelor creează şi umiditatea din aer, care cade peste plante, ca o ploaie. Continuă lectura

Traumele pe care le ai de vindecat in functie de zodia din care faci parte


Te rog, raporteaza-te numai la zodie, nu si la ascendent pentru ca procesul de vindecare energetica nu se produce la pachet cu alte traume.

Intotdeauna in procesele de vindecare energetica se recomanda sa faci cate un pas in fiecare moment, adica sa rezolvi cate o singura problema pentru maxima eficacitate. Daca iti propui sa rezolvi zece probleme intr-un singur moment, atunci cu siguranta, nu vei rezolva nici una. Mai degraba axeaza-te pe o singura problema si solutioneaz-o, decat sa te axezi pe mai multe probleme si sa ai un esec lamentabil.

Vindecarea se va produce in urmatoarele sase luni prin anumite situatii, persoane sau ganduri care iti vor veni la momentul potrivit si care te vor provoca sa actionezi. Iata lista de traume de vindecat in functie de zodia din care faci parte:

BERBEC

Ai de vindecat trauma legata de munca. Poate in alte vieti nu ai fost capabil sa iti indeplinesti sarcinile de serviciu, poate nu ai avut timp sa rezolvi toate sarcinile pe care ti le-ai propus, insa in acest moment poti vindeca orice trauma in acest sens.

TAUR

Trauma tradarilor in dragoste. Poate ca in alta viata ai trait trauma de a fi parasit in momentul de dinaintea casatoriei, poate iubitul sau iubita te-a inselat, poate circumstantele au fost potrivnice incheierii unei casatorii.

GEMENI

Trauma incapacitatii de a calatori, de a vedea lumea, de a intalni oameni noi. Poate in alta viata locul in care ai trait sau disponibilitatile financiare nu ti-au permis sa calatoresti si sa intalnesti alti oameni, alte culturi, religii, si ai fost impiedicat in demersul tau de a fi un explorator.

RAC

Vindecarea relatiei cu barbatii si, mai ales, cu tatal. Poate in vietile anterioare ai avut o serie de conflicte cu barbatii pe care i-ai intalnit, indiferent ca erau rude, frati, prieteni sau strict tatal tau.

LEU Continuă lectura

C.T. Popescu: „Femeia nu e om”


MARTIE, a opta zi de primăvară: ziua în care reprezentantele „sexului frumos” sunt celebrate pentru ceea ce sunt, pentru frumuseţe, pentru dragostea şi atenţia pe care le-o oferă celor din jur şi pentru rolul pe care îl au în vieţile fiecăruia dintre noi.


Există o zi a copilului. Există o zi a femeii. Nu exista o zi a bărbatului. De o „zi” specială beneficiază doar fiinţele umane care nu au un statut ontologic deplin. În cazul femeii decretarea unei „zile” nu înseamnă altceva decât confirmarea aserţiunii „femeia nu e om” – un adevăr mult mai profund decât pare.

Noţiunea de „om” se asimilează falocratic, de veacuri, cu cea de „bărbat”. Iar femeia este atât de deosebită de masculul uman, încât pare că aparţine altei specii, eventual extrapământene. Gândiţi-va la două femei care ajung să discute împreună, ferite de priviri indiscrete. Comportamentul lor obişnuit se schimbă brusc; oricât de diferite ar fi ca intelect, vârstă şi înfăţişare, capată parcă un aer comun, de specie, seamănă între ele, aşa cum ni se pare că seamănă toate pisicile, sau găinile. Este imposibil ca ele să tacă. Doi bărbaţi care nu se cunosc, lăsaţi singuri într-o încapere, pot tăcea minute în şir, fumând sau privind pe fereastră; două femei în aceeaşi situaţie vor recurge imediat la limbajul şi conceptele minimale de contact ale speciei lor. Aidoma unor agenţi secreţi, femeile au un cod de comunicare propriu numai lor. Şi care exclude bărbaţii. Într-un anume fel, ele realizează acea „cosmic mind” dragă lui Arthur C. Clarke – o minte colectivă, un covor psihic în ale cărui noduri se află indivizii femele. Puţini bărbaţi, fiinţe cu mult mai individualiste, îşi închipuie că lângă ei, în pat, se află nu Ana sau Vicky, ci un element al unei reţele a gândurilor, planetară, dacă nu şi extraterestră.

Cu atât mai mult cu cât femeile, de fapt, nu gândesc. Cu excepţiile de rigoare, la fel de dese ca pinguinii albaştri, ele mimează gândirea omenească. Aidoma acelor „alien” din filmele SF-horror, ele împrumuta cu rapiditate din jur expresii, fraze, prefabricate întregi de „gândire”, pe care le asamblează şi le debitează cu însufleţire, făra a avea cea mai mica aderenţă psihică la ceea ce spun. Ce se alfă în spatele acestei faţade psihologice, n-a ştiut şi nu ştie nici un bărbat. Şi, după părerea mea, nici femeia nu ştie ce e cu adevărat în capul ei. Ce se derulează acolo din ce-a pus PROIECTANTUL, cu milioane de ani în urmă. Şi, mai ales, cu ce scop …

În numărul precedent precedent al „Adevărului literar şi artistic” scriam despre „doamnele Kremlinului”,  agenţi perfecţi ai secolului XX, care trăiau în toată regula, decenii întregi, alături de un occidental celebru, pentru a-l influenţa din când în când în decizii importante, potrivit ordinelor şoptite de Centru. Viaţa însăşi devenea astfel un procedeu de manipulare. De 8 Martie, nu mă pot gândi decât că aceasta este o viziune îngustă.

Femeia este un agent, dar nu al Kremlinului sau Washingtonului. Nu al unei puteri omeneşti. De la sine înţeles, istoria umanităţii e privită ca o istorie a bărbaţilor. Bărbaţii fac filosofie, ştiinţă, istorie, politică.  Bărbaţii inventează, decid, greşesc sau câştigă. Femeile doar îi însoţesc. Vizune plină de înfumurare şi suficienţă specific masculine. Niciun bărbat nu are tăria să se gândească la posibilitatea ca femeile să fie nişte supraveghetori-manipulatori, ca ele să fie cele care ghidează evoluţia umanităţii, potrivit unor directive pe care le primesc prin grupuri necunoscute de neuroni din creierul lor. Sau, dacă acesta e un efort prea mare, ar putea Gigel să se gândească măcar că femeia a fost înzestrată cu arma fecundităţii, mult mai eficientă decât inteligenţa pentru supravieţuirea în condiţii ostile.

Aşa că, stimate coleg, atunci când îţi priveşti nevasta sau amanta cu un dispreţ afectuos, cu o tandreţe plină de superioritate, cum îşi pune în păr, la gât sau în urechi ce i-ai adus de 8 Martie, cum se fâţâie în faţa oglinzii, aparent fără niciun rost, când îţi spui cu subconştientă mulţumire că ea e frivolă şi proastă, şi tu eşti serios şi inteligent, gândeşte-te o clipă la hăul ameţitor al frazei lui Isus: Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor. Mântuitorul nu face decât să avertizeze astfel creierele noastre îngamfate că nu inteligenţa virilă este calea adevarată de comunicare cu Dumnezeu…Greu de înghiţit o astfel de idee, nu?

Cum spuneam, femeia e mai departe decât bărbatul de ceea ce se numeşte om. În schimb, e mai aproape de Dumnezeu…

– Cristian Tudor Popescu –

Cat de adevarat!


 
 
La 02 februarie 1905 în Rusia, la St. Petersburg, s-a născut filozoafa şi scriitoarea americană Zinovievna Alisa 
Rosenbaum, cunoscută în lumea literară sub pseudonimul 
Ayn Randcare a decedat în luna martie 1982 la New York. 
Cuvintele acestei scriitoare nicicând nu s-au

potrivit mai bine, ca în aceste vremuri.

  
„Când vei constata că, în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la acei care nu produc nimic, când vei observa  cum  banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înţelege că o mulțime de oameni se îmbogățesc prin luare de mită şiinfluența lor e mai eficace decât munca lor, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că  este răsplătită corupția, iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea  spune fără teama de a greşi, că soarta societăţii în care trăieşti, este condamnată.”
 
Ayn Rand (1950)

31 octombrie – ultima zi a calendarului celtic


hallow evening= seara sau noaptea venerării
Halloween este una dintre cele mai vechi sãrbãtori încã pãstrate, în formã camuflatã, profanã, şi în ziua de azi, ca de altfel şi Crãciunul, poate singurul care o întrece în popularitate şi promovarea kitsch-ului ca substitut religios. Milioane de oameni celebreazã Halloween-ul cu costume, trick-or-treat sau petreceri tematice, fãrã sã aibã cunoştinţe despre originile şi istoria fascinantã a acestui rit asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii de tot soiul.

image001

Octombrie 31 este ultima zi a calendarului celtic, sãrbãtoare pãgânã în onoarea morţilor. Acum 2000 de ani purta numele de All Hallows Eve, ziua de dinainte de All Saints` Day, creatã pentru creştinarea pãgânilor şi celebrând pe 1 noiembrie toţi sfinţii Bisericii Catolice. Deşi existã multe variante culturale ale tradiţiei, în esenţã existã acelaşi fond originar. Rãdãcinile Halloween-ului se regãsesc într-o festivitate celticã pe nume Samhain, care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece.

Ritual al recoltei însoţite de focuri sacre, Samhain marca un prag temporal fundamental, când sufletele morţilor se plimbau noaptea pe strãzi şi trebuiau îmbunate prin daruri lãsate la uşã pentru a asigura abundenţa recoltelor viitoare. În secolul al VIII-lea, din dispoziţia papei Grigire al III-lea, ‘superstiţia pãgânã’ devine o onorare a sfinţilor şi martirilor, All Saints’ Day încorporând o parte din tradiţiile celtice. Cu timpul aceasta a evoluat într-o festivitate efectiv seculara, marcatã de evenimente precum faimosul trick-or-treating al copiilor sau întrunirile costumate.
Ce ne spun celţii? Anul nou începe pe 1 noiembrie, dar cu o noapte înainte hotarul dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi se deschide. În timpul Samhain (pronunţat sow-in) spiritele se întorc pe pãmânt şi pot provoca mari pagube recoltelor. Dar acestea înlesneau în acelaşi timp posibilitatea druizilor de a citi în viitor. Pentru un popor dependent de lumea naturalã schimbãtoare, predicţiile erau de o valoare inestimabilã, mai ales la intrarea în anotimpul rece şi întunecat. Pentru a actualiza evenimentul, druizii aprindeau focuri sacre de dimensiuni colosale, unde oamenii se adunau ca sã ardã simbolic o parte din recoltã şi pentru a sacrifica animale zeilor. În timpul celebrãrii, celţii se costumau îndeosebi cu piei de animale şi încercau sã-şi ghiceascã unul altuia viitorul. La finele ceremoniei, îşi aprindeau focul domestic din flacãra sacrã pentru a contribui la protecţia caminului în faţa frigului şi a intemperiilor. Pânã în anul 43 inainte de Hristos, Imperiul Roman deja cucerise majoritatea teritoriului celtic, aplicând sincretismul religios în cursul celor 400 de ani de stãpânire. Douã sãrbãtori romane sunt combinate cu Samhain-ul celtic. Prima este Feralia, o zi din octombrie în care romanii îi celebrau pe morţi, iar a doua era cea în onoarea Pomponei, zeiţã romanã a pomiculturii, având ca simbol un mãr.
Pe 13 mai 609 papa Bonifaciu al IV-lea transformã panteonul roman în loc de onoare al martirilor creştini, iar Ziua Tuturor Martirilor apare în calendarul creştin. Mai tãrziu Grigore al III-lea extinde sãrbãtoarea la Ziua Tuturor Sfinţilor şi Martirilor, stabilind data la 1 noiembrie. Pânã în secolul al 9-lea, religia creştinã se substituie vechilor ritualuri de pe teritoriul celtic, încercând de fapt sã adapteze sãrbãtorile ancestrale fondului religios creştin. 2 noiembrie devine Ziua Sufletelor, serbatã tot cu focuri uriaşe, parade şi mãşti de îngeri sau diavoli. All Saints’ Day se mai numea şi All-hallows sau all-hallowmans (în engleza medie alholowmesse) şi tradiţionala noapte de dinainte, şamhain-ul celtic, All-hallows Eve, în cele din urmã Halloween.
Celebrarea Halloween-ului era extrem de limitatã în Noua Anglie datoritã sistemului protestant rigid. Mult mai comun era în Maryland şi în coloniile din sud. Ca urmare a amestecului dintre credintele şi cutumele diverselor grupuri etnice şi ale autohtonilor indieni a rezultat o versiune americana distinctã a sãrbãtorii. Primele celebrãri includeau ”play parties”, evenimente publice pentru onorarea recoltelor în cadrul cãrora se ascultau poveşti despre morţi, se cânta şi se dansa. În zona colonialã comune mai erau şi nararea de poveşti cu fantome sau nãzbâtiile copiilor. Pânã la mijlocul secolului al XIX-lea, festivitãţile tomnatice cresc în frecventã, dar Halloween-ul nu se sãrbãtoreşte peste tot în state. În a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, America este invadatã de noi imigranţi, îndeosebi irlandezi care vor sã scape de foametea din 1846.

0

Aceştia contribuie la cizelarea şi popularizarea festivalului, începând sã practice trick-or-treat. Tinerele fete credeau cã pot afla numele peţitorului prin trucuri cu aţã, coji de mere sau oglinzi.  Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, ia amploare o miscare care sublinia ideea unei sãrbãtori care sã promoveze ideea de comunitate mai degrabã,  decât poveştile cu fantome. Dar petrecerile cu jocuri, festinuri şi costume fãceau regula, prefãcând treptat celebrarea într-un spectru de superstiţii cu componentã economicã şi socialã pronunţatã. 
Deja în anii 1920-1930 Halloween îşi desãvârşeşte secularizarea prin petreceri şi parade, dar accentul pe serbarea în comunitate se pãstreazã. Vandalismul asociat acestei forme de entertainment nu poate fi evitat. Doar autoritãţile reuşesc sã-l limiteze în anii `50, Halloween rãmânând mai degrabã în apanajul tinerilor. Baby-boom-ul mutã festivitãţile din cãminele culturale în şcoli şi  acasã, având loc totodatã o revigorare a vechii practici de trick-or-treat. Se naşte astfel o nouã tradiţie americanã în continuã dezvoltare şi exportare. Apoape 6 miliarde de dolari se cheltuie anual pe Halloween.
Trick-or-treat nu este altceva decât o preluare a paradelor din timpul All Saints’ Day, când în timpul defilarilor se obişnuia sã se dea pomanã celor sãraci, în schimbul promisiunii unei rugãciuni pentru sufletele celor morţi. Şi acestã practicã are tot rãdãcini pãgâne: sacrificarea de mâncare şi bãuturã pentru potolirea spiritelor. Spiritele puteau sã-ţi iasã în cale în toiul nopţii şi frigului, iar pentru ca ele sã nu te recunoascã trebuia sã porţi o mascã. Evul Mediu a exacerbat  mult apariţiile fantomatice, care dobândeau o dimensiune satanicã spre deosebire de cea naturalã din tradiţia celtã. Întãrirea superstiţiilor în aceastã noapte dateazã tot din Evul Mediu.
Multe din ritualurile desuete se concentrau însã şi pe viitor şi cei în viaţã. De pildã, în Irlanda secolului al XVIII-lea un bucãtar obişnuia sã ascundã un inel în piureul de cartofi, sperând ca acesta sã aducã noroc în dragoste celui care-l va gãsi. Ghicitorii scoţieni recomandau tinerelor fete sã dea nume alunelor şi sã le arunce în foc, aluna care ardea fãrã sã trosneascã fiind cea cu numele alesului. O altã superstiţie spunea cã dacã fata mânca un amestec dulce din alune, castane şi nucşoarã înainte de culcare, îl va visa pe viitorul soţ. Alte ritualuri erau mai competitive: cine gãsea primul o gâlmã pe o castanã era primul care avea sã se cãsãtoreascã.                                                                                                                                                                                                                                 
Obiceiurile legate de cãsãtorie au trecut aproape complet în umbrã ca sã facã loc infuziei de creaturi mitice care populeazã Halloween-ul: vârcolaci, vampiri, vrãjitoare, toate cu activitate maximã în aceastã noapte. Simbolul suprem al sãrbãtorii rãmâne însã dovleacul luminat (Jack-o-Lantern), care are o legendã interesantã. Legenda lui Stingy Jack provine din folclorul irlandez. Un beţiv pe nume Jack se întâlneşte pe drum cu diavolul când se întoarce acasã de la tavernã. Diavolul îi solicitã sã-l însoţeascã în iad, dar Jack îl convinge sã se urce într-un copac din apropiere ca sã culeagã un mãr. Îl pãcãleşte înfingând o cruce în trunchi, obligându-l sã rãmânã în copac. Jack consimte sã-l elibereze dacã îi promite cã nu-l va primi niciodatã în rai, lucru cu care este de acord. Când moare, pe Jack nu îl vrea nici raiul din cauza pãcatelor sale, nici iadul din cauza pactului.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  
Aşa cã Jack gãureşte un dovleac, pune înãuntru o candelã şi se foloseşte se instrument drept cãlãuzã între cele douã lumi. Jocul de lumini al dovleacului  face aluzie şi la cele doua culorI simbolice ale sãrbãtorii: oranjul semnificã toamna, focul, recolta, în vreme ce negrul este asociat morţii, întunericului şi rãului.
 
0