31 octombrie – ultima zi a calendarului celtic


hallow evening= seara sau noaptea venerării
Halloween este una dintre cele mai vechi sãrbãtori încã pãstrate, în formã camuflatã, profanã, şi în ziua de azi, ca de altfel şi Crãciunul, poate singurul care o întrece în popularitate şi promovarea kitsch-ului ca substitut religios. Milioane de oameni celebreazã Halloween-ul cu costume, trick-or-treat sau petreceri tematice, fãrã sã aibã cunoştinţe despre originile şi istoria fascinantã a acestui rit asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii de tot soiul.

image001

Octombrie 31 este ultima zi a calendarului celtic, sãrbãtoare pãgânã în onoarea morţilor. Acum 2000 de ani purta numele de All Hallows Eve, ziua de dinainte de All Saints` Day, creatã pentru creştinarea pãgânilor şi celebrând pe 1 noiembrie toţi sfinţii Bisericii Catolice. Deşi existã multe variante culturale ale tradiţiei, în esenţã existã acelaşi fond originar. Rãdãcinile Halloween-ului se regãsesc într-o festivitate celticã pe nume Samhain, care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece.

Ritual al recoltei însoţite de focuri sacre, Samhain marca un prag temporal fundamental, când sufletele morţilor se plimbau noaptea pe strãzi şi trebuiau îmbunate prin daruri lãsate la uşã pentru a asigura abundenţa recoltelor viitoare. În secolul al VIII-lea, din dispoziţia papei Grigire al III-lea, ‘superstiţia pãgânã’ devine o onorare a sfinţilor şi martirilor, All Saints’ Day încorporând o parte din tradiţiile celtice. Cu timpul aceasta a evoluat într-o festivitate efectiv seculara, marcatã de evenimente precum faimosul trick-or-treating al copiilor sau întrunirile costumate.
Ce ne spun celţii? Anul nou începe pe 1 noiembrie, dar cu o noapte înainte hotarul dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi se deschide. În timpul Samhain (pronunţat sow-in) spiritele se întorc pe pãmânt şi pot provoca mari pagube recoltelor. Dar acestea înlesneau în acelaşi timp posibilitatea druizilor de a citi în viitor. Pentru un popor dependent de lumea naturalã schimbãtoare, predicţiile erau de o valoare inestimabilã, mai ales la intrarea în anotimpul rece şi întunecat. Pentru a actualiza evenimentul, druizii aprindeau focuri sacre de dimensiuni colosale, unde oamenii se adunau ca sã ardã simbolic o parte din recoltã şi pentru a sacrifica animale zeilor. În timpul celebrãrii, celţii se costumau îndeosebi cu piei de animale şi încercau sã-şi ghiceascã unul altuia viitorul. La finele ceremoniei, îşi aprindeau focul domestic din flacãra sacrã pentru a contribui la protecţia caminului în faţa frigului şi a intemperiilor. Pânã în anul 43 inainte de Hristos, Imperiul Roman deja cucerise majoritatea teritoriului celtic, aplicând sincretismul religios în cursul celor 400 de ani de stãpânire. Douã sãrbãtori romane sunt combinate cu Samhain-ul celtic. Prima este Feralia, o zi din octombrie în care romanii îi celebrau pe morţi, iar a doua era cea în onoarea Pomponei, zeiţã romanã a pomiculturii, având ca simbol un mãr.
Pe 13 mai 609 papa Bonifaciu al IV-lea transformã panteonul roman în loc de onoare al martirilor creştini, iar Ziua Tuturor Martirilor apare în calendarul creştin. Mai tãrziu Grigore al III-lea extinde sãrbãtoarea la Ziua Tuturor Sfinţilor şi Martirilor, stabilind data la 1 noiembrie. Pânã în secolul al 9-lea, religia creştinã se substituie vechilor ritualuri de pe teritoriul celtic, încercând de fapt sã adapteze sãrbãtorile ancestrale fondului religios creştin. 2 noiembrie devine Ziua Sufletelor, serbatã tot cu focuri uriaşe, parade şi mãşti de îngeri sau diavoli. All Saints’ Day se mai numea şi All-hallows sau all-hallowmans (în engleza medie alholowmesse) şi tradiţionala noapte de dinainte, şamhain-ul celtic, All-hallows Eve, în cele din urmã Halloween.
Celebrarea Halloween-ului era extrem de limitatã în Noua Anglie datoritã sistemului protestant rigid. Mult mai comun era în Maryland şi în coloniile din sud. Ca urmare a amestecului dintre credintele şi cutumele diverselor grupuri etnice şi ale autohtonilor indieni a rezultat o versiune americana distinctã a sãrbãtorii. Primele celebrãri includeau ”play parties”, evenimente publice pentru onorarea recoltelor în cadrul cãrora se ascultau poveşti despre morţi, se cânta şi se dansa. În zona colonialã comune mai erau şi nararea de poveşti cu fantome sau nãzbâtiile copiilor. Pânã la mijlocul secolului al XIX-lea, festivitãţile tomnatice cresc în frecventã, dar Halloween-ul nu se sãrbãtoreşte peste tot în state. În a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, America este invadatã de noi imigranţi, îndeosebi irlandezi care vor sã scape de foametea din 1846.

0

Aceştia contribuie la cizelarea şi popularizarea festivalului, începând sã practice trick-or-treat. Tinerele fete credeau cã pot afla numele peţitorului prin trucuri cu aţã, coji de mere sau oglinzi.  Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, ia amploare o miscare care sublinia ideea unei sãrbãtori care sã promoveze ideea de comunitate mai degrabã,  decât poveştile cu fantome. Dar petrecerile cu jocuri, festinuri şi costume fãceau regula, prefãcând treptat celebrarea într-un spectru de superstiţii cu componentã economicã şi socialã pronunţatã. 
Deja în anii 1920-1930 Halloween îşi desãvârşeşte secularizarea prin petreceri şi parade, dar accentul pe serbarea în comunitate se pãstreazã. Vandalismul asociat acestei forme de entertainment nu poate fi evitat. Doar autoritãţile reuşesc sã-l limiteze în anii `50, Halloween rãmânând mai degrabã în apanajul tinerilor. Baby-boom-ul mutã festivitãţile din cãminele culturale în şcoli şi  acasã, având loc totodatã o revigorare a vechii practici de trick-or-treat. Se naşte astfel o nouã tradiţie americanã în continuã dezvoltare şi exportare. Apoape 6 miliarde de dolari se cheltuie anual pe Halloween.
Trick-or-treat nu este altceva decât o preluare a paradelor din timpul All Saints’ Day, când în timpul defilarilor se obişnuia sã se dea pomanã celor sãraci, în schimbul promisiunii unei rugãciuni pentru sufletele celor morţi. Şi acestã practicã are tot rãdãcini pãgâne: sacrificarea de mâncare şi bãuturã pentru potolirea spiritelor. Spiritele puteau sã-ţi iasã în cale în toiul nopţii şi frigului, iar pentru ca ele sã nu te recunoascã trebuia sã porţi o mascã. Evul Mediu a exacerbat  mult apariţiile fantomatice, care dobândeau o dimensiune satanicã spre deosebire de cea naturalã din tradiţia celtã. Întãrirea superstiţiilor în aceastã noapte dateazã tot din Evul Mediu.
Multe din ritualurile desuete se concentrau însã şi pe viitor şi cei în viaţã. De pildã, în Irlanda secolului al XVIII-lea un bucãtar obişnuia sã ascundã un inel în piureul de cartofi, sperând ca acesta sã aducã noroc în dragoste celui care-l va gãsi. Ghicitorii scoţieni recomandau tinerelor fete sã dea nume alunelor şi sã le arunce în foc, aluna care ardea fãrã sã trosneascã fiind cea cu numele alesului. O altã superstiţie spunea cã dacã fata mânca un amestec dulce din alune, castane şi nucşoarã înainte de culcare, îl va visa pe viitorul soţ. Alte ritualuri erau mai competitive: cine gãsea primul o gâlmã pe o castanã era primul care avea sã se cãsãtoreascã.                                                                                                                                                                                                                                 
Obiceiurile legate de cãsãtorie au trecut aproape complet în umbrã ca sã facã loc infuziei de creaturi mitice care populeazã Halloween-ul: vârcolaci, vampiri, vrãjitoare, toate cu activitate maximã în aceastã noapte. Simbolul suprem al sãrbãtorii rãmâne însã dovleacul luminat (Jack-o-Lantern), care are o legendã interesantã. Legenda lui Stingy Jack provine din folclorul irlandez. Un beţiv pe nume Jack se întâlneşte pe drum cu diavolul când se întoarce acasã de la tavernã. Diavolul îi solicitã sã-l însoţeascã în iad, dar Jack îl convinge sã se urce într-un copac din apropiere ca sã culeagã un mãr. Îl pãcãleşte înfingând o cruce în trunchi, obligându-l sã rãmânã în copac. Jack consimte sã-l elibereze dacã îi promite cã nu-l va primi niciodatã în rai, lucru cu care este de acord. Când moare, pe Jack nu îl vrea nici raiul din cauza pãcatelor sale, nici iadul din cauza pactului.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  
Aşa cã Jack gãureşte un dovleac, pune înãuntru o candelã şi se foloseşte se instrument drept cãlãuzã între cele douã lumi. Jocul de lumini al dovleacului  face aluzie şi la cele doua culorI simbolice ale sãrbãtorii: oranjul semnificã toamna, focul, recolta, în vreme ce negrul este asociat morţii, întunericului şi rãului.
 
0

întrebări la care ştiinţa nu poate să răspundă


10 întrebări la care ştiinţa nu poate să răspundă

Sistemul tradițional educațional plasează începerea istoriei omenirii cu circa 8000 de ani în urmă. Religia sau ceea ce a înțeles omul din scripturi, ne învață că omenirea s-a născut cu 6000 de ani în urmă și de atunci și până în prezent se dezbate cu neputință pentru a afla răspunsurile la cele mai arzătoare întrebări.

Omul nu știe cine este sau de unde vine și cu atât mai puțin care este scopul său în viață. Pe lângă aceste întrebări deja clasice, mai sunt și altele la care nici-o știință nu poate oferi răspunsuri satisfăcătoare.
Problema este că aceste întrebări fără răspuns se înmulțesc pe zi ce trece și viitorul nu pare să strălucească cel puțin din această perspectivă. Pentru a realiza bezna totală în care se află civilizațiaumană, am adunat un set de întrebări la care știința nu poate răspunde:

1.

O hartă ciudată, desenată pe o piele de gazelă, a fost descoperită în 1929 și înfățișează Antarctica înainte să fie înghețată.

Era semnată Piri Reis, care a avut acces la Biblioteca Imperială a Constantinopolului și care a copiat-o doar, după un alt model, în 1513. Cărțile noastre de istorie ne spun că Antarctica a fost descoperită de James Cook la 17 ianuarie 1773.

Cine a putut desena harta după care s-a inspirat Piri Reis și când pentru că Antarctica este sub gheață de zeci de mii de ani?

2.

O figurină bizară a fost descoperită în Idaho în 1889. Conform analizelor de laborator s-a stabilit că are o vechime de peste 1 milion de ani.

Cine a putut să construiască o asemenea figurină în urmă cu peste 1 milion de ani?

3.

În China s-au descoperit peste 100 de piramide care sunt îngropate la 300 de metri în pământ. Arheologii sunt de părere că acestea sunt cele mai vechi piramide existente pe Terra.

Oare realizează cineva că este nevoie de zeci de mii de ani sau poate sute de mii pentru ca un obiect să fie îngropat cu 300 de metri de pământ?

4.

Există numeroase piramide construite pe fiecare continent.

Nimeni nu poate spune pentru ce au fost construite aceste structuri megalitice, ci există doar presupuneri.

Oare cine le-a construit și în ce scop?

5.

În Ecuador a fost descoperit un ibric cu 12 cești.

Sunt făcute din jad și imediat au atras atenția oamenilor de știință.

Interesant este că dacă torni conținutul celor 12 cești în cupa mai mare se umple perfect. Mai mult de atât interiorul ceștii mari este magnetic.

Acest lucru este imposibil pentru că dacă interiorul este magnetic ar trebui să fie la fel și exteriorul, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Cine a realizat acest set de cești și care este cauza pentru care interiorul cupei mai mari este magnetic?

6. Continuă lectura

Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria din România


Un mare savant german, Harald Haarmann, specialist în istorie culturală, arheomitologie, istoria scrisului, evoluția limbii și istoria religiilor, autor a 40 de cărți traduse în diverse limbi de circulație internațională, editor și co-editor a 20 de antologii, face o declarație de mare importanță pentru noi, rezultat al cercetărilor sale. El spune că cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria – România și că Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană (considerată încă leagănul civilizației).

Rezultatul cercetărilor sale sunt prezentate într-un film documentar numit Civilizația Danubiană (Danube Civilization).

Fără îndoială că această perspectivă dată de un savant german premiat de instituțiile europene pentru contribuțiile sale științifice, membru al Centrului de Cercetare pentru Multiligvism de la Bruxelles, poate să răvășească tot ce se credea ca fiind deja bine stabilit în legătură cu istoria străveche a umanității.

Desigur, el nu este primul care susține că spațiul carpato-danubiano-pontic este locul primelor mari culturi europene. Astfel, savanta americană de origine lituaniană, Marija Gimbutas, a afirmat ceva asemănător acum mult timp: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului şi fierului.”

Mă întreb cum Continuă lectura

Citat

S-a intamplat pe 29 octombrie…


…s-a nascut Majestatea Sa Maria, Regină a României, un spiritul luminat ce era cu mult inaintea timpurilor in care a trait. Frumusetea sa rara a incantat sufletele multora dintre contemporani – bruneta cu ochi albastri argintii, scanteietori, cu luciri de otel.

Regina Maria a României s-a născut la Eastwell Park în Kent si a fost nepoata Regelui Edward al VII-lea și verișoara primară a Țarului Nicolae al II-lea și a Regelui George al V-lea.

Regina Maria nu a fost o persoana obisnuita. Spiritul sau luminat era cu mult inaintea timpurilor in care a trait. Gustul ei pentru safire şi perle a determinat-o să colecţioneze piese de o frumuseţe rară.

Frumusetea sa rara a incantat sufletele multora dintre contemporani. Bruneta cu ochi albastri argintii, scanteietori, cu luciri de otel.

Principesa Maria, încă de la venirea sa în Romania, s-a simţit legată de destinele acesteia, de viitorul tuturor românilor. Până la urcarea ei pe tron, în 1914, a dat naştere la şase copii:  Carol (viitorul rege al României), Elisabeta (viitoarea regină a Greciei), Mărioara (viitoarea regină a Iugoslaviei), Nicolae (viitor regent al României), Ileana şi Mircea.

Regina Maria a iubit arta, poezia și filosofia. Ea a continuat tradiția Reginei Elisabeta de susținere a acestora, ajutând cu burse de studiu și bani o seamă de personalități din lumea literară și artistică.

A scris la rândul ei povestiri pentru copii, poezii și a pictat, florile ei preferate fiind crinii si macii. A colecționat lucrări de artă ale unor pictori foarte cunoscuți precum Arthur Verona, Ștefan Popescu, Kimon Loghi, Cecilia Cuțescu Storck, Nicolae Vermont, Eustațiu Stoenescu.

Regina Maria a avut o personalitate covarsitoare si un rol deosebit de important in timpul si la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Regina Maria a fost supranumită de popor „Mama răniților” și „Regina-soldat”, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie și a coordonat activitatea unei fundații de caritate. Înzestrată cu calităţi multiple, cu o îndrăzneală şi energie aproape necunoscute la capetele încoronate, Regina Maria, odată cu intrarea României în razboi, s-a integrat în corpul surorilor de caritate. Gata de ajutor oricând şi oriunde, cu riscul sănătăţii sau al vieţii, vizitează raniţii şi bolnavii de pe front, aşa cum o făcuse încă în războiul din 1913, prin lagărele de holerici. Prezenţa ei pretutindeni mărea curajul şi dădea tuturor siguranţa biruinţei finale. După ocuparea Capitalei de către inamic, a luat calea refugiului la Iaşi, dar a participat la toate durerile poporului cauzate de război.

Această prezentare necesită JavaScript.

Odată cu începerea lucrărilor Conferinţei de Pace de la Paris în 1919, cea care, suportând cu stoicism suferinţele războiului strânsese simpatii în jurul poporului nostru, mulţi străini vazând în ea simbolul resurecţiei naţionale, a desfăşurat o bogată activitate de recunoaştere internaţională a României Mari. Prin vizitele oficiale făcute suveranului englez, ori întrevederile cu conducatorii politici ai statelor Antantei, cu preşedintele Wilson la Paris, în 11 aprilie 1919, ori articolele publicate în diferite ziare şi mari reviste europene, s-a straduit să prezinte cât mai bine interesele României.

Frumoasă, elegantă, inteligentă şi neînfricată, admirată şi invidiată, devotată trup şi suflet poporului său şi României. „La strălucirea şi duritatea diamantului ea adaugă transparenţa cristalului, o inimă de aur şi o rezistenţă de fier”, astfel o descria, cu o precizie desăvârşită, Saint-Aulaire, ambasadorul Franţei la Bucureşti, pe Maria, Regina României.

Obiecte de mobilier aparținând reginei pot fi văzute și în interiorul castelului Bran, acolo unde Regina Maria și-a pus amprenta pregnant în decorarea acestuia și unde și-a petrecut o parte frumoasă a vieții.

Cine a stat in spatele Marii Uniri a fost multa vreme tinut secret. Desi nu s-a nascut pe aceste pamanturi, Regina si-a iubit tara de adoptie si a facut tot ce a putut pentru a o reintregi.

După încoronarea de la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de regele Ferdinand ca suverani ai României Mari, Regina Maria a efectuat vizite oficiale în Occident, făcând cunoscută istoria şi cultura poporului român.

Regina Maria trebuia să respecte un protocol, dar totodată era cochetă şi nu mai puţin elegantă. Din dorinţa de a fi cât mai plăcută, era foarte atentă la aspectul ei. Toaletele şi le comanda la diferite case de modă cunoscute, trecând de multe ori peste temutele restricţii ale Regelui Carol I.

S-a îmbrăcat foarte des în costum de ţărancă româncă. Pasiunea ei pentru costumul tradiţional românesc a creat o adevărată modă, încât majoritatea fetelor de măritat din familiile boiereşti, din perioada în care Maria era Principesă Moştenitoare, aveau în garderoba lor cel puţin un splendid costum popular.

A încetat din viaţă în ziua de 18 iulie 1938 în castelul Pelişor. Intreaga presă internaţională, chiar şi aceea din ţările cu care România fusese în război, a adus cel mai înalt omagiu marii dispărute. Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, iar inima i-a fost depusă în ctitoria sa „Stella Maris” de la Balcic. Inima sa, nici neînsufleţită, nu şi-a găsit liniştea. Ea a trebuit să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria şi depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran, pentru ca în martie 1971 să fie adusă în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Regina „Maria a Romaniei” a fost un veritabil personaj istoric, deopotriva enigmatic si paradoxal, care si-a trait viata in mod pasional, uneori chiar frenetic, fiind considerata de majoritatea istoricilor drept „ultima romantica”.

Citat

O scrisoare care valoreaza 3 milioane de dolari


In lumea digitalului, multi dintre noi nici nu mai stiu, din pacate, cum arata o scrisoare redactata de mana. Si totusi, exista unele care valoreaza foarte mult, cum este cazul aceleia ce va fi scoasa la licitatie luna aceasta, fiind ultima scrisa de marele Albert Einstein, cu un an inainte sa moara.

In aceasta scrisoare, despre religie, marele savant isi exprima parerea de rau cu privire la Dumnezeu si ceea ce inseamna El pentru oameni…

“Pentru mine, cuvantul «Dumnezeu» nu este nimic mai mult decat expresia si produsul slabiciunii omenesti, Biblia este o colectie de legende onorabile dar primitive, care sunt insa destul de copilaresti. Nicio interpretare, oricat ar fi ea de subtila, nu ar putea sa-mi schimbe parerea despre ea”, spunea in scrisoarea sa numita “Scrisoare despre Dumnezeu”, cel care a castigat premiul Nobel pentru fizica in 1921.

Licitatia va avea loc la Los Angeles, iar pretul de pornire este de 3 milioane de dolari (chiar daca scrisoarea respectiva a fost cumparata initial cu 404.000 dolari de catre actualul posesor). Trebuie mentionat faptul ca epistola a fost scrisa in limba germana, pe data de 3 ianuarie 1954, pe o hartie cu antetul Universitatii Princeton, din Statele Unite si este adresata filozofului Erik Gutkind. Valoroasa scrisoare a fost pastrata intr-un seif cu temperatura controlata electronic, intr-o institutie publica.

Cu toate ca modalitatea aceasta de comunicare devine din ce in ce mai rara, nu este lipsit de importanta sa transmitem, uneori, un mesaj sub forma unei scrisori catre o persoana draga.

O putem face printr-o scrisoare, care va ramane o amintire frumoasa si, cine stie, poate, peste timp, extrem de pretioasa…

Citat

Ultimele trei dorinţe…


Este adevarat, este cert si inteligent…

alexander-great.jpg

Inainte de a muri, Alexandru cel Mare si-a chemat generalii şi si-a spus ultimele trei dorinte.
1] Sicriul sa fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii.
2] Comorile dobândite [argint, aur, pietre preţioase], sa fie risipite pe tot drumul pana la mormânt.
3] Mâinile sale să atarne in afara sicriului, sa poata fi vazute de toti.

Unul dintre generalii sai, surprins de aceste dorinţele neobişnuite l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele acestor dorinte.

Alexandru a explicat:

1] Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii sa-mi duca sicriul ca in felul acesta sa arate tuturor cat de neputinciosi sunt in fata mortii.

2] Vreau ca pamantul să fie acoperit de comorile mele pentru ca toată lumea sa poata vedea că toate comorile ce le castigam aici pe pamant, aici raman.

3] Vreau ca mâinile mele să atarne în aer goale, pentru a permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, asa cum am venit, atunci cand se termina tezaurul cel mai de pret – Timpul.

Timpul este viata noastra.
Cel mai bun cadou pe care il poti da cuiva este timpul tău !
Şi tu, prietene, daca ai intuitie, vei intelege de ce ai primit acest TEZAUR.

Citat

Spioane celebre – femei fascinante din istorie


Superbe, intrigante, destepte, cinice, curajoase, maestre in arta amorului si dependente de adrenalina puterii. Asa sunt descrise spioanele de toti istoricii lumii.
 
 
Sunt unele din cele mai fascinante femei din istorie si legendele despre povestile lor pline de suspans au devenit scenarii de film, subiecte de bestseller-uri sau modele de viata pe care incearca sa le imite mondene, politiciene, actrite, femei de afaceri si alte doamne in cautare de succes.
 
Unul dintre cei mai importanti agenti FBI, I.C. Smith, declara acum cativa ani ca „istoria este clara in acesta privinta: sexul si spionajul au fost mana in mana inca de la inceputuri”.
 
Despre spioanele romance de azi care se plimba pe culoarele puterii nu stim si nu putem da informatii, dar istoria Romaniei e plina de personaje intrigante, controversate, pline de sex -appeal si povesti despre informatii divulgate in alcovuri.
 
Elena Constantinescu (cunoscuta ca Helen O’Brien) – trup de balerina, minte de inginer, Clubul Evei, servicii ale placerii, KGB si MI5
 
 
Elena Constantinescu e una din cele mai cunoscute spioance britanice din secolul trecut. A fost implicata in multe scandaluri sexuale si intrigi care au dus la demisii de ministri, secretari de stat si chiar la cea a primului -ministru al Marii Britanii, Harold Macmillan.
 
Elena s-a nascut in Romania si era nepoata fostului ministru de finante Mircea Cancicov, fiica unui mare proprietar de imobile din Bucuresti si a unei ducese rusoaice de origine germana.
 
Toata adolescenta a fost fascinata de cluburile de noapte din Bucuresti si de atunci visa sa aiba o astfel de afacere numai a ei. A avut o tinerete foarte zbuciumata si plina de aventura. A invatat calarie de la prizonieri cazaci, a luat cursuri de pilotaj in satul natal cu un avion condus de un locotenent neamt, a fost urmarita de cavaleria rusa si s-a casatorit foarte devreme cu Kenneth Archer, un ofiter aviator in Royal Air Force. La o luna dupa mariaj, Elena ramane vaduva, dupa ce sotul ei este impuscat mortal. Tanara vaduva Archer nu este pe placul autoritatilor comuniste, care o obliga sa paraseasca Romania in 48 de ore, pentru ca avea legaturi prea stranse cu armata britanica.
 
Elena pleaca in tara sotului ei si aici trebuie sa se lupte cu socrii, care o acuza ca ea ar fi fost la originea omorului lui Kenneth.
 
Elena, devenita Helen reuseste sa-si dovedeasca nevinovatia si ca sa se intretina isi gaseste si un job de hostess intr-un club de noapte. Proprietarul era Jimmy O’Brien, care se indragosteste nebuneste de miniona blonda din Balcani, mare amatoare de dans si de tigarete frantuzesti.
 
Helen O’Brien si sotul ei isi deschid 5 ani mai tarziu unul din cele mai controversate cluburi din Londra, Eve’s, unde scandalurile sexuale, intrigile de spionaj si povestile cu amoruri interzise se vor tine lant.
 
Clubul Elenei Constantinescu – “department al Ministerului de Externe si Parlamentului britanic”
 
 
Localul devine unul preferat al oficialitatilor, ministrilor, vedetelor si al ofiterilor de contrainformatii britanici, pentru ca Helen a stiut sa-si aleaga o trupa de balet din 35 de fete superbe, pe care, se spune, le pregatea pentru dans, amor, discutii discrete si “legaturi primejdioase” .
 
Se spune ca Sir Lawrence Dunne, pe atunci judecatorul- sef al Londrei, vazand lista membrilor clubului, a exclamat: “«Eva» pare sa fie un departament al Ministerului de Externe si al Parlamentului!.”
 
Acum cativa ani, cotidianul londonez Daily Mail a facut publica o lista cu membrii de la Clubul Evei: 9 maharadjahi, 2 sultani, 12 ambasadori, 30 de atasati de ambasada, 70 de britanici cu titluri nobiliare, multi parlamentari sau alti inalti demnitari.
 
Spioni celebri – clientii Elenei Constantinescu
 
Primul inalt demnitar englez care a devenit membru al clubului a fost ministrul apararii, John Profumo (implicat mai tarziu intr-un scandal sexual celebru in epoca, “afacerea Profumo”, cu o protagonista- fosta angajata a clubului lui Helen si amanta si a unui agent KGB).
 
 
Se spune ca Helen a jucat un rol important si intr-o actiune MI5 de indepartare de la putere a dictatorul ugandez Idi Amin Dada. Ca sa afle informatii importante despre dictator, serviciul secret englez a apelat la o metoda veche de cand lumea; i-au bagat pe gat o frumoasa blonda platinata, iar Clubul Eva a fost ales pentru intalnirea “intamplatoare” intre cei doi.
 
 
Printre clientii de la Eve’s au fost si tovarasi rusi. Unul dintre cei mai importanti oaspeti ai lui Helen era un anume Rajkov, care s-a dovedit a fi colonel KGB, fiind mai apoi arestat in Hong-Kong pentru spionaj. Un alt client de la Eva a fost celebrul spion ceh Frolic, a carui fuga in SUA a zguduit spionajul blocului comunist; el a dat catre MI 5 o lista cu 102 nume ale unor agenti acoperiti KGB din Marea Britanie.
 
Povestile de la Eve’s sunt toate spectaculoase, iar doamna O’Brien, fosta Constantinescu a trait pana la 79 de ani ca sa le povesteasca lumii. A revenit in Romania dupa 1989 cu o o asociatie de caritate si ultimii ani din viata si i-a petrecut aproape de satul in care s-a nascut.
 
Vera Atkins – „Cea mai importanta agenta secreta din cel de-al doilea Razboi Mondial”
 
 
William Stevenson, unul din biografii Verei Maria Rosenberg spunea despre ea ca era o femeie care, desi avea o infatisare placuta, „nu a fost niciodata iubita”. Comportamentul sau era mai degraba „rece si distant”.
 
Debutul Verei ca spion economic
 
Vera s-a nascut la Bucuresti, intr-o familie evreiasca. Numele Atkins si l-a luat ani mai tarziu, dupa numele de fata al mamei sale, fiica unor industriasi din Africa de Sud.
 
Biografii oficiali ai Verei spun ca primele relatii ale agentei cu serviciile de spionaj britanice au inceput inainte de razboi, cand, fiind functionara angajata a unei companii de petrol, le-a furnizat ofiterilor MI5 informatii importante.
 
In 1933, familia Rosenberg emigreaza in Anglia, iar Vera studiaza limbile moderne in Paris, la Sorbona. Dupa inceperea razboiului, se reintoarce in Anglia, iar in 1941 este angajata a sectiei franceze a SOE, devenind ofiter de informatii. Vera este o vedeta a serviciilor secrete, un profesionist extraordinar, fiind antrenorul a 470 de agenti secreti (dintre care 39 erau femei) care urmau sa fie trimisi in Franta, in acea epoca sub ocupatie nazista.
 
 
Dupa incheierea razboiului, din proprie initiativa, Vera a plecat in Germania pentru a investiga motivele si imprejurarile disparitiei a 118 agenti, dintre care 13 femei, cei mai multi ucisi in lagarele de concentrare naziste. In 1987 Vera Atkins a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare si medalia „Crucea de razboi”.
 
Vera a fost una din cele mai importante spioance din al doilea razboi mondial si se pare ca figura sa a inspirat personajul Miss Moneypenny din seria de romane „James Bond” ale lui Ian Fleming. Continuă lectura