e destepti…


Zeflemeaua (Poezie de Camil Petrescu)

 

Are dreptate, din nefericire pentru acest popor ce inca nu isi poate reveni dupa peste un sfert de secol. „…Acest eşec se vede şi în disfuncţionalităţile grave ale unor instituţii şi organizaţii de la care s-ar aştepta să fie modele şi repere pentru o naţiune supusă fără întrerupere manipulărilor şi unui proces de deculturalizare şi ştergere a identităţii cum rar s-a văzut în istoria noastră.

Academia Română este cvasiabsentă din peisaj, Ministerul Culturii se ocupă de orice altceva numai de cultură nu, institutele culturale lucrează pe sistem clientelar, Ministerul Educaţiei bulveresează pe toată lumea implicată în învăţământ cu schimbările din fiecare an, mass-media susţine interese individuale şi de grup care nu au de a face cu interesele acestei ţări, cuvântul cu adevărat liber ajungând rareori la urechile şi sub ochii publicului.

Uniunea Scriitorilor oferă, la rândul ei, imaginea unei elite intelectuale aflate în derivă, prinsă în comportamente de clan…”

–––––––––– ––––––––
Zeflemeaua (Poezie de Camil Petrescu)

*In numai „cateva strofe” – marele scriitor Camil Petrescu face PORTRETUL
natiei noastre !!!Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a
fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El
pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în
special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că
„Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă
la iluzia cunoașterii absolute a omului”.*

ZEFLEMEAUA Motto: „Românii e deştepţi!“. scrisa de CAMIL PETRESCU

Cînd va veni sfîrşitul lumii

Românii nu vor fi atenţi

Isus a spus: „Talita kumi“

Dar nu pentru inconştienţi.

Iar Ziua Domnului, ca hoţul

În miez de noapte va sosi

Femeia va dormi, iar soţul

Reviste porno va citi.

N-avem conştiinţa tragediei

Şi totul luăm „à la légere“

Noi, campionii băşcăliei

Am compromis orice mister.

Avem o scuză de faţadă:

„Lasă, că merge şi aşa!“

Trădăm la primul colţ de stradă

Şi-apoi încălecăm pe-o şa.

Senzaţia e de plutire

De infinit paraşutism

Noi am făcut mişto subţire

Şi de marxism, şi de fascism.

Ce Decebal şi Burebista?

Ce patriotul cărturar?

Trăiască Miţa Biciclista

Şi berea rece la pahar!

Mitică veşnic să trăiască

Şi noi pe lîngă el, noroc!

Filozofia chelnărească

E tot pe loc, pe loc, pe loc!

Întreaga drojdie se scurse

Din mahalale de Fanar

Şi-n loc să fim un roib de curse

Noi am ajuns din cal – măgar.

Pe primul loc e-njurătura

Ea pentru toate e un leac

Simţi cum îţi umple toată gura

O moştenim din veac în veac.

Noi „facem“ şi „băgăm“ de-a valma

Noi suduim neîncetat

Iar la acest popor, sudalma

E o religie de stat.

La treburile serioase

Noi nu ne concentrăm destul

Avem o somnolenţă-n oase

Şi-o zeflemea de prost fudul.

Ceac-pac! Dar la reluări de faze

Parcă ne mai trezim puţin

N-avem profil de kamikaze

Tiparul nostru-i byzantin.

Apocalipsa furtunoasă

Îi sperie pe pămînteni…

Pe noi nu ne-o găsi acasă –

Vom fi la meci, sau la pomeni.

Aceasta, poate, ne e soarta

S-o tragem şi pe asta-n piepţi

N-aveţi decît să-nchideţi poarta

Dacă tot face ea pe moarta…

Hai, că românii e deştepţi!

sursa: internet

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s