Cuvântul care zidește


Petre TuteaA fost numit „ţăranul imperial“ sau „Socrate al românilor“. Viaţa i-a rezervat doar celebritatea postumă, una greu de imaginat pentru cineva care şi-a petrecut cea mai parte a vieţii în închisoare sau într-o teribilă sărăcie, la marginea societăţii. Realizat de Vartan Arachelian pentru TVR Cultural în anul 1990, acest film documentar – interviu prezintă povestea omului care a vorbit despre români ca fiind „neamul ales“.
Petre Țuțea era un colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filozof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească.
Era doctor în filozofie și științe economice. Dintre toți cei care au făcut expuneri, Petre Țuțea era cel mai ascultat, am putea spune chiar savurat, de către întreaga sală. Luările lui de cuvânt erau adevărate prelegeri de filozofie, de cultură generală și delectare spirituală. Pe lângă talentul oratoric, Țuțea își presăra expunerea cu anumite vorbe de duh și snoave, care descrețeau fruntea și deschideau inimile tuturor.
Înalt, corpolent și mereu în vervă, Petre Țuțea era, cum se spune, tobă de carte. Am putea spune că era mintea cea mai cuprinzătoare care se găsea în 1964 la închisoarea Aiud. Fusese arestat mult mai târziu decât ceilalți legionari. Cu toate acestea, era uzat de viața din pușcărie. Îi lipsea o mare parte din dantură și din cauza aceasta avea oarecare dificultăți în pronunțarea unor cuvinte. L-am văzut de câteva ori când lua masa. Îi trebuia mult timp să mestece cartilaje, tendoane, cozi și alte asemenea „subproduse” cum li se spunea în pușcărie unor asemenea resturi, folosite la masa osândiților. Uneori, când nu termina de mâncat în timpul afectat pentru masă, cerea voie gardianului să ia gamela în celulă. De multe ori, nu i se admitea acest lucru și trebuia să renunțe la restul de mâncare.
După eliberare, a vrut să-și publice anumite manuscrise, dar n-a avut acces la nici o editură. Nevoind să-și plece capul, i s-au făcut tot felul de șicane. S-a mers până acolo, încât i s-a înscenat un proces de speculă. S-au folosit împotriva lui tot felul de metode josnice, scoase din sacul fără fund al Securității, în scopul de a-l compromite în fața opiniei publice.
 
Anunțuri

Puterea credintei


Pentru cei care inca nu au auzit despre fenomenul Bruno Gröning, aceasta este o ocazie extraordinara de a descoperi ce inseamna Puterea credintei.

Vindecatorul minune al secolului XX, este un exemplu extrem de clar si elocvent in legatura cu ceea ce putem face, aici in acest plan de manifestare si mai mult decat atat,

Bruno este un exemplu extrem de bun pentru a deveni increzatori in potentialul uman.

Bruno a trecut dincolo de orice “regula” sau “prejudecata” a societatii de atunci (Germania anilor ’50) si a demonstrat o putere uimitoare manifestata in folosul celor bolnavi si saraci, o categorie extrem de numeroasa dupa cel de-al doilea Razboi mondial.

Influenta pe care el a avut-o asupra celor care l-au cunoscut este semnalul clar ca dincolo de ceea ce putem percepe, dincolo de ceea ce ne putem imagina, sta un potential practic infinit.

Una dintre replicile pe care Bruno le oferea celor care veneau la el pentru vindecare – pentru care,nu si-a asumat niciun merit –  suna in felul urmator: “Daca tu nu crezi, cred eu si pentru tine!”

Deschid o usa pentru toti cei activeaza intr-un fel sau altul in acest domeniu si va intreb, oare, avand aceasta atitudine si lasand Universul, pe Dumnezeu, Constiinta infinita, Brahma, Allah sau oricum veti gasi de cuviinta sa numiti Forta infinit iubitoare ce sustine intreaga Creatie, sa lucreze prin voi, nu vom vedea in curand, din ce in ce mai multe “Fenomene” asemanatoare lui Bruno?

Puteti urmari doua filme scurte, pasaje din documentarul Fenomenul Bruno Groening – Pe urmele “vindecatorului minune”; film documentar ce poate fi vizionat apeland la Organizatia Internationala a Prietenilor lui Bruno Gröning – asociatie non-profit extrem de activa si prezenta peste tot in lume.

sursa

„Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”


Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: „Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ”

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: "Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ"

– S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească –„Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

„Dumnezeu nu trădează niciodată”

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa:

La Oaşa, în aşteptarea Sfintelor Paşti

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

„Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

Continuă lectura

SFINTII CARE NE PROTEJEAZA


Berbec – Sfantul Apostol Petru

Apostolul Simon Petru este asemanat cu zodia berbecului. Asemeni unui berbec veritabil, Apostolul Petru era o fire impulsiva, dar reusea sa se impuna prin simpla prezenta datorita calitatilor de lider. Ne este cunoscut faptul ca Apostolul Petru a fost imputernicit de catre Dumnezeu pentru a decide cine intra sau nu pe portile Raiului. Ca atare, berbecul este o fire autoritara, care se aprinde repede.

Taur – Sfantul Apostol Simon Zilotul

In Biblie, Sfantul Apostol Simon Zilotul, mai este cunoscut si ca Apostolul Simon Canaanitul, o personalitate increzatoare in propriile forte. Este un simbol al determinarii si al entuziasmului. De asemenea, Apostolul Simon este un personaj care pune accent foarte mare pe partea materiala. Prefera confortul material si este o fire foarte incapatanata.

Gemeni – Sfantul Apostol Iacob

Dintre cei 12 Apostoli, Iacob ( cel Tanar, fiul lui Alfreu ) reprezinta tipul intelectualului. Chiar daca era un intelectual si avea o abilitate extraordinara de a-si expune ideile, Apostolul Iacob era instabil, nestatornic si schimbator. Gemenii dau dovada de o energie inepuizabila, sunt inventivi si spontani.

Rac – Sfantul Apostol Andrei

Sfantul Andrei, cunoscut la noi si ca ocrotitorul Romaniei, este un familist convins, un pacifist ce prefera linistea. Este dependent de casa si de familie, este sensibil, linistit si predispus la meditatie. Este in stare de orice pentru cei dragi, fiind in acelasi timp si o fire fidela. Daca ei nevoie de o persoana care sa te inteleaga, nativul din zoia racului este cea mai potrivita persoana.

Leu – Sfantul Apostol Ioan

Prezenta leului este de fiecare data remarcabila, la fel ca si a Sfantului Apostol Ioan. Era un bun orator si se simtea in largul lui atunci cand era in centrul atentiei. Cu o personalitate puternica, prea aspru uneori, incerca sa-i convinga pe ceilalti de ideile sale. Cu toate acestea, era o personalitate generoasa, iubitoare si respectata de catre cei din jur.

Fecioara – Sfantul Apostol Filip

Apostolul Filip este prin definitie tipologia omului precaut, profund si calculat. Se pricepe de minune sa isi organizeze activitatile pana la cel mai mic detaliu. Asemeni Apostolului, fecioarele sunt persoane meticuloase, rabdatoare. Sunt atente la detalii, devenind astfel perfectioniste. Au tendinta de a-i critica pe cei din jur, ajungand sa se critice si singure de cele mai multe ori. Continuă lectura

Energia subtilă divină a iertării


Tehnica Iertarii

 

Iertarea implică examinarea lucidă şi detaşată a suferinţei sau a rănii din toate punctele de vedere, aceasta fiind apoi vindecată complet, prin intermediul energiei subtile divine a iertării, care face să apară efecte simultane la nivelul sufletului.

Ca să putem ierta, trebuie să atragem în universul nostru lăuntric, prin invocare, energia subtilă divină a iertării. Aceasta se realizează prin implorarea sinceră, umilă şi plină de iubire a ajutorului lui DUMNEZEU TATĂL. Într-o asemenea situaţie, după ce am făcut consacrarea fructelor acelei acţiuni lui DUMNEZEU TATĂL, Îi vom cere lui DUMNEZEU TATĂL să reverse în fiinţa noastră energia subtilă divină a iertării. Stând în picioare, cel mai bine cu faţa către răsărit, vom rosti atunci lăuntric următoarea rugă simplă şi eficientă:„DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC, TE IMPLOR CU UMILINŢĂ SĂ REVERŞI ÎN FIINŢA MEA ENERGIA TA DIVINĂ A IERTĂRII. TE IMPLOR SĂ MĂ AJUŢI SĂ-I IERT ÎN MOD TOTAL ŞI NECONDIŢIONAT PE TOŢI CEI CARE MI-AU GREŞIT, ATÂT CU VOIE, CÂT ŞI FĂRĂ VOIE. ÎŢI MULŢUMESC PENTRU CĂ MI-AI ASCULTAT RUGA ŞI MĂ AJUŢI”. AMIN.”

Vom rosti apoi de minim şapte ori această rugă simplă şi de fiecare dată, în finalul ei, vom simţi cum în fiinţa noastră se revarsă, de sus în jos, prin creştet, inundându-ne întreaga fiinţă, energia subtilă divină a iertării. Atunci când această revărsare a energiei subtile a iertării divine încetează, trecem apoi la cea de-a doua rostire şi continuăm la fel, cu fiecare rostire în parte.

În finalul acestor Continuă lectura

Tehnica pierdută a rugăciunii şi profeţiei…. Cum ne rugăm?


Tradiţiile străvechi sugerează că efectul rugăciunii provine din altceva decât din cuvintele rugăciunilor în sine. Poate că acest lucru ne oferă un indiciu în ceea ce priveşte motivul pentru care atât de mulţi oameni par să-şi fi pierdut încrederea în rugăciune. După edictele referitoare la Biblie, din secolul al patrulea, elementele fundamentale ale limbajului rugăciunii au început să dispară treptat din tradiţiile vestice, lăsând în urmă numai cuvinte. În timpul acestei epoci, mulţi au început să creadă că puterea rugăciunii era conţinută în întregime de cuvântul spus. Dar, aşa cum ne dezvăluie unele texte anterioare secolului al patrulea, nu există coduri magice create de vocale şi consoane, care să ne deschidă uşi spre tărâmuri uitate. Secretul rugăciunii se află dincolo de cuvintele de laudă, de incantaţiile şi de cântecele ritmice închinate „puterilor care sunt” Texte precum cele ale Manuscriselor de la Marea Moartă ne invită să trăim intenţia din rugăciune în vieţile noastre, deoarece, dacă cuvintele sunt „rostite doar cu gura, ele sunt precum un roi de albine moarte … care nu mai dau miere.”1

Rostirea cuvântului nerostit

Aflăm puterea rugăciunii într-o forţă care nu poate fi exprimată sau transmisă sub forma cuvântului scris – în sentimentele pe care cuvintele rugăciunii le evocă înăuntrul nostru. Sentimentul din rugăciunile noastre este cel ce ne deschide uşile şi ne luminează drumul către forţele văzute şi nevăzute. Deşi alte texte străvechi trec deseori cu vederea acest aspect al comuniunii noastre cu creaţia, în timpul audienţei noastre particulare, abatele din Tibet a confirmat, de fapt, importanţa elementului sentiment conţinut în rugăciune. Răspunzând la întrebarea mea în legătură cu ceea ce se întâmplă cu călugării şi călugăriţele, în timp ce noi vedem manifestarea exterioară a rugăciunilor lor, abatele rostise un singur cuvânt: sentiment. Exprimările exterioare ale rugăciunii
la care asistasem în mănăstirile Tibetului constituiau o succesiune de mişcări şi de sunete folosite de călugăriţe şi călugări pentru a trezi înăuntrul lor sentimentele potrivite. Mergând cu răspunsul mai departe, abatele ne-a spus apoi că sentimentul înseamnă mai mult decât un factor în rugăciune. El a subliniat faptul că sentimentul este chiar rugăciunea Prin comuniunea noastră cu elementele acestei lumi, ni se dă acces la marile mistere ale vieţii, şansa de „a vedea nevăzutul, de a auzi ceea ce nu poate fi auzit şi de a rosti cuvântul nerostit” în forma sa cea mai pură, rugăciunea nu are o expresie exterioară. Deşi putem da glas unei anume succesiuni de cuvinte – după cum am fost învăţaţi vreme de generaţii – aceasta trebuie să genereze o calitate a emoţiei în interiorul nostru, pentru a avea efect asupra lumii din jurul nostru. În cel mai bun caz, cuvintele pe care hotărâm să le rostim în rugăciunile noastre pot să fie doar o aproximare a sentimentului pe care-l simţim în interiorul nostru.
Cum au putut marii maeştri să-i înveţe pe oameni aceste sentimente, acum două mii de ani? Şi cum le putem împărtăşi noi astăzi?
Deseori, când mi se cere să vorbesc unor grupuri despre posibilităţile create de rugăciune, se ridică o întrebare care îmi aminteşte de o conversaţie pe care am avut-o cu mama, acum mulţi ani. Într-o seară, pe când vorbeam cu ea la telefon, între două vizite scurte şi aflându-ne în zone cu fusuri orare diferite, i-am împărtăşit ideile mele cu privire la noul seminar pe care-l pregătisem, având ca subiect ştiinţa compasiunii. Pe când îi ofeream o definiţie a rugăciunii care include sentimentul şi emoţia, mama mi-a pus o întrebare care, de atunci, mi-a fost adresată de mulţi oameni, în diferite situaţii. Cu simplitate şi inocenţă, ea mi-a spus: „Care este diferenţa între emoţie şi sentiment? întotdeauna am considerat că sunt unul şi acelaşi lucru”.

Mă interesa să Continuă lectura

Studii referitoare la efectele rugaciunii


 

Exemplele puterii de vindecare a rugaciunii se regasesc in experimentele doctorului Randolph Byrd, in legatura cu efectele rugaciunii asupra pacientilor cardiaci.
In 1988, Dr. Randolph Byrd a condus un studiu in cadrul Spitalului General din San Fransisco. El a studiat interventia rugaciunii asupra unor persoane ce erau bolnave. A luat 393 de pacientii, victime ale atacurilor cardiace si i-a imparti la intamplare in doua grupuri.
Un grup de 192 de pacienti a beneficiat de rugaciunile unor persoane straine din diverse zone ale tarii. Celalalt grup de 201 persoane nu a beneficiat de rugaciunile din partea persoanelor respective.
Toti pacientii din cadrul cercetarii au stiut ca participa la un studiu legat de fenomenul rugaciunii, dar nici un pacient nu stia din care din cele doua grupuri facea parte. Singura persoana care stia de existenta acestui experiment era sora medicala care ii ingrijea.

Studiul a aratat ca persoanele care au beneficiat de rugaciuni s-au vindecat cu 10% mai repede.
Raportul a fost primit cu cel mai mare scepticism de catre comunitatea medicala, unde multi considerau ca datele erau eronate ori gresit interpretate.
Studiul a fost insa repetat, cativa ani mai tarziu, la Institutul de Cardiologie din Kansas. S-a aplicat aceeasi metodologie pentru un lot de 990 de bolnavi de inima.
Din nou starea de sanatate s-a ameliorat cu 11% mai repede. Dr. William Harris, unul dintre cercetatorii care au condus experimentul, era uluit, dar si incantat de aceste rezultate. Cand i s-a cerut sa redea pe scurt situatia a ridicat din umeri si a facut aceasta remarca: „Pacientii pentru care au fost facute rugaciuni s-au simtit mult mai bine decat ceilalti”.
Prin acest studiu se arata faptul ca, chiar si o rugaciune facuta de o persoana necunoscuta pentru o alta persoana necunoscuta poate ajuta in cazul unei suferinte provocate de o boala anume.

Din ce in ce mai multi oamneni de stiinta sustin ca spiritualitatea este un bun tratament. Prin diverse studii ce au fost efectuate, oamnenii de stiinta arata ca religiozitatea, credinta si rugaciunea contribuie intr-o mare masura la pastrarea sanatatii si prelungirea vietii.
In foarte multe tari, in Continuă lectura