Sa oferim copiilor nostri mai multa iubire si compasiune !


KIDS HOBBY ICONKIDS HOBBY
Din 6 septembrie 2014 reluam programul de dezvoltare a inteligentei emotionale a copiilor, dezvoltat de KIDS HOBBY in premiera in Romania

 „EFT pentru copiii de succes – eliberarea emotionala a copiilor de sub prejudecatile adultilor®” un concept KIDS HOBBY

 “Inteligenta emotionala este capacitatea de a ne recunoaste propriile sentimente si de a le identifica pe ale celorlalti, pentru a ne automotiva si pentru a folosi puterea emotiilor, atat in raport cu noi insine cat si in raport cu ceilalti.” (Daniel Goleman, “Inteligenta emotionala”)

EFT, Emotional Freedom Technique – o metoda revolutionara, impresionant de eficienta pentru a elibera definitiv emotiile negative. Aceasta tehnica asociaza medicina traditionala chineza, psihologiei moderne. Stimuleaza meridianele corpului eliberand blocajele emotionale. Corpul permite astfel un flux liber al energiei transpunand in plan emotional echilibrul si armonia manifestata in viata cotidiana.

Pana in anul 2012 a fost estimat un numar de 10 milioane de oameni din lumea intreaga care practica EFT     

„EFT pentru copiii de succes – eliberarea emotionala a copiilor de sub prejudecatile adultilor®”este cel mai simplu, inovator si creativ program de dezvoltare a inteligentei emotionale prin care il poti ajuta pe copilul tau:

  1. sa se cunoasca pe sine
  2. sa aiba mai multa incredere in el
  3. sa scape de timiditate
  4. sa fie mai fericit
  5. sa aiba mai multi prieteni
  6. sa isi exprime creativitatea
  7. sa aiba rezultate scolare bune

„EFT pentru copiii de succes – eliberarea emotionala a copiilor de sub prejudecatile adultilor®”este un program conceput pentru copiii de gradinita si de scoala cu varste cuprinse intre 4 si 14 ani. Programul ajuta la dezvoltarea personalitatii copilului: comportament, atitudine, limbaj, exprimarea emotiilor in orice situatie. Continuă lectura

Anunțuri

„Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”


Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: „Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ”

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: "Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ"

– S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească –„Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

„Dumnezeu nu trădează niciodată”

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa:

La Oaşa, în aşteptarea Sfintelor Paşti

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

„Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

Continuă lectura

Cand iubesti o fiinta…


Atunci cand iubesti o fiinta, gandeste-te sa o conectezi la cer

Atunci cand iubesti o fiinta, in loc sa te agati de ea in mod egoist,
gandeste-te sa o conectezi la cer, la sursa inepuizabila a vietii,
asa incat ea sa se poata hrani si regenera fara incetare.
Nimic nu e mai important decat sa stii sa iubesti.

 

Daca doresti bunastarea si fericirea fiintei pe care o iubesti,
incearca sa nu te gandesti la tine, altfel o vei atrage
in regiunile inferioare ale dorintelor si poftelor tale.
Dragostea nu e pentru a atrage o fiinta catre tine, ci pentru a te depasi,
vrand sa faci ceva important pentru ea si nimic nu e mai important
decat sa o conectezi la sursa vietii.
Apropie-te de persoana pe care o iubesti, priveste-o, ia-o in brate si protejeaza-ti gandurile pentru ea

prin apropierea de cer, conecteaza-o la Mama Divina, la Tatal Ceresc, la tot ce este mai frumos…
si chiar daca nu esti atat de intim cu ea incat sa o tii in brate, incearca sa o conectezi in gand cu Sursa luminii;
doreste-i sa inteleaga noua ei viata, doreste-i sa guste o pace pe care n-a simtit-o niciodata.
Fa in asa fel incat dragostea ta sa contribuie mereu la dezvoltarea fiintei pe care o iubesti.

Omraam Mikhaël Aivanhov

LECTIA IUBIRII


Iubirea nu depinde de cunoaştere, educaţie sau autoritate. Ea se situează dincolo de comportament. Este singura binefacere a vieţii pe care nu o putem pierde. În sfârşit, este singurul lucru pe care îl putem cu adevărat da. Într-o lume a iluziilor, a viselor şi a vidului, iubirea este sursă de adevăr. Cu toate acestea, în pofida puterii şi a măreţiei ei, ea este insesizabilă. Unii îşi petrec toată existenţa în căutarea ei. Ne temem că nu o vom găsi niciodată, iar când o descoperim, ne temem să n-o pierdem sau o considerăm ca pe ceva care ne aparţine, de frică să nu ne scape.

Concepţia noastră despre iubire este cea care ni s-a inoculat în copilărie. Imaginea cea mai comună este cea a idealului romantic: întâlnim sufletul pereche, ne simţim minunat de bine şi credem că această fericire va dura toată viaţa. Bineînţeles, avem inima zdrobită atunci când, în realitate, suntem confruntaţi cu un cotidian care nu mai are atâta romantic, când ne dăm seama că iubirea pe care o dăm şi primim este în general condiţionată. Chiar şi sentimentele pe care le nutrim pentru familie sau pentru prieteni sunt fondate pe aşteptări şi condiţii. În mod inevitabil, acestea nu sunt satisfăcute, şi realitatea vieţii cotidiene capătă încet-încet aspectul unui coşmar. Odată spulberate aceste iluzii romantice, ne trezim într-o lume de unde această iubire, despre care visam, ca şi copil, este absentă. Atunci, dintr-un punct de vedere adult, percepem iubirea în mod lucid, cu realism şi amărăciune.

Din fericire, iubirea autentică la care toată lumea aspiră este posibilă, dar imaginea pe care o avem despre ea nu ne permite să o descoperim. Nu este vorba de a visa la sufletul pereche sau la prietenul perfect. Plenitudinea pe care o căutăm este prezentă în noi, aici şi acum. Este îndeajuns să ne amintim de ea.

Cei mai mulţi dintre noi aspiră la o iubire necondiţionată, fondată pe ceea ce suntem mai degrabă decât pe ceea ce facem sau nu facem. Cei mai norocoşi dintre noi o vor cunoaşte, poate, pentru câteva minute de-a lungul întregii existenţe. Este trist de spus, dar iubirea pe care o primim este aproape întotdeauna condiţionată. Suntem iubiţi pentru altruismul nostru, pentru contul nostru din bancă, pentru veselia noastră, pentru maniera în care ne tratăm copii sau ne întreţinem casa, şi aşa mai departe. Este foarte greu să-i iubim pe ceilalţi aşa cum sunt. Am putea chiar spune că noi căutăm motive să nu-i iubim.
Nu poţi să te simţi fericit şi în pace într-o relaţie de iubire decât dacă elimini condiţiile la care era ea supusă. Din nefericire, la modul general, cu cât mai mult îl iubim pe cineva, cu atât mai condiţionată este iubirea. Ni s-a inoculat în copilărie că era vorba de o regulă – am putea chiar spune că am fost condiţionaţi cu această viziune a lucrurilor. Pentru a modifica această idee preconcepută, trebuie să trecem printr-un dificil proces de dezvăţare. Este iluzoriu să sperăm într-o iubire necondiţională şi absolută, dar o iubire autentică şi durabilă este întrutotul posibilă.

Una din rarele relaţii marcate de o iubire necondiţională este Continuă lectura

Atentie, se deschid Sufletele!


Intre 1 ianuarie si 20 mai 2014, trebuie sa pierdem totul, ca sa castigam totul!

Suntem pe o cruce cosmica in semne cardinale, cu planete care fac opozitii si cuadraturi: Uranus in Berbec, Jupiter in Rac, Marte in Balanta, Venus si Pluto in Capricorn. Venus este retrograda intreaga luna ianuarie, iar Marte va retrograda intre 2 martie si 20 mai. Cuplul Venus-Marte afectat de retrogradari vorbeste inevitabil despre iubirea care se asaza in centrul atentiei.

Perioada mentionata are conotatii karmice pe care nu le-a mai trait nimeni in aceasta viata, indiferent de varsta. Traim momentul adevarului in dragoste! Plecand de aici, intregul sistem de valori la nivel individual si social se restructureaza! Mor conceptii, mor prejudecati, mor principii!

Ce stiam noi despre familie nu mai este valabil! Familia nu mai este o comunitate in care indivizi de acelasi sange stau legati indiferent de context. Familia nu mai e un loc de pedeapsa! Atragem acum SUFLETE PERECHE! Ele devin acum familia noastra! E vorba despre acei oameni care in alte vieti ne-au ajutat si pe care i-am ajutat, la randul nostru. Sufletele pereche nu implica atractie sexuala! Sunt semenii pe care-i simtim aproape, cu care empatizam, fata de care manifestam sentimente pure si dezinteresate! De ei ne vom apropia mai mult, departandu-ne de mediul de origine! Bineinteles, avem obligatia sa ne iertam parintii, fratii, rudele, sa lasam in urma armonie, bucurie si iubire, nicidecum potop. Numai astfel ne eliberam de trecut! Cine persista in emotii negative fata de familia de sange, nu scapa si nu poate merge mai departe. Astfel, putem migra catre acei oameni cu care impartasim ceva superior, indiferent de varsta sau sex. Apropierile sunt spontane sau le constientizam, in sfarsit. Ne dam seama ce ne atrage la anumite persoane si le cautam mai asiduu compania, prezenta, apropierea. Refuzam cumetriile bazate pe obligatii! Daca suntem constienti de noi, renuntam usor la obligatiile de familie si ii imbratisam pe noii membri, care ne umplu sufletul. Compromisurile de dragul familiei se dizolva.

Dincolo de sufletele pereche exista insa si SUFLETELE GEMENE! Iar aici este vorba nu doar de Marea Iubire, ci de SINGURA IUBIRE, pe toate nivelurile posibile, de la atractie si sexualitate pana la contopire spirituala. Avem mai multe suflete pereche, dar un singur suflet geaman. Iar acum se deschide o poarta cosmica de o energie uriasa prin care putem trece ca sa intalnim fix sufletul geaman! Desigur, e vorba de cei care nu l-au intalnit deja.

Care sunt conditiile astrale pentru intalnirea sufletului geaman? Desigur, indeplinirea misiunii personale si invatarea lectiilor de viata la nivel avansat. Cine a avut de transmis cunoastere si a facut-o, cine a avut de invatat sa ierte si a iertat, cine trebuia sa ajute oameni si asta a facut, cine a fost trimis sa creasca alti oameni si s-a conformat etc., are sansa unica in viata sa se intergeasca cu jumatatea sa perfecta! Cine a platit ce avea de platit si a ispasit, e pregatit!

Care sunt consecintele acestor intalniri? In primul rand, dezintegrarea multor familii. E de asteptat sa creasca colesitor numarul divorturilor, al despartirilor. Avocatii si notarii au treaba. Familiile devin teren minat, centru de pierderi si suferinte! In al doilea rand, putem contempla perfectiunea Divina si planul lui Dumnezeu. Avem impresia ca cineva se joaca cu noi. Nu putem face ce vrem noi, ci trebuie sa facem ceea ce vrea Dumnezeu. Iar in perfectiunea Divina a Universului in care traim, totul este asa cum este si nu trebuie judecat! De aceea se intampla ceea ce se intampla, pentru ca noi, ca oameni, sa nu mai punem etichete si sa ne limitam, sa ne conditionam, sa ne sabotam singuri.

Atunci cand se intalnesc doua suflete gemene si Continuă lectura