Practici spirituale care te ajuta sa te cunosti mai bine


Principalul obstacol pe calea cunoasterii de sine este convingerea ca stim ceea ce, de fapt, nu stim.

In intelepciunea asiatica veche de peste 5000 de ani, acest obstacol, denumit avidya , se traduce prin “a nu vedea clar” si se refera la propria noastra ignoranta care vine dintr-o lipsa a adevaratei intelegeri spirituale.

Avidya este prima dintre cele cinci stari interioare care ne impiedica sa ne eliberam de ego-ul material  sau sa atingem iluminarea. Urmeaza asmita (egoismul), apoi raga (atasamentul) si dvesa (aversiunea fata de sinele superior) si, in cele din urma, abhinivesa — (teama de moarte), klesha finala.

Aceste invataturi nu au menirea de a ne descuraja, ci de a ne oferi un model prin care sa putem intelege natura propriilor experiente in viata si sa ne indrume catre mai multa claritate si bucurie.

Cand suntem in starea de avidya, ne simtim intr-o anumita masura incompleti. Acest lucru e usor de vazut pentru ca majoritatea dintre noi ne simtim incompleti in cea mai mare parte a timpului – facem constant eforturi de a obtine mai mult, fara sa ne simtim completi exact asa cum suntem. Sau poate ca petrecem prea mult timp cautand placeri si satisfactie in lucruri trecatoare.

Cand ne atasam de o convingere si nu putem accepta un alt punct de vedere inseamna ca suntem in starea de avidya. Sau cand nu putem gandi limpede si nu discernem adevarul din spatele propriilor dorintelor, ne aflam tot intr-o stare lipsita de claritate. Emotional, avidya se manifesta sub forma de anxietate, teama de respingere sau schimbari bruste de dispozitie in starile sufletesti interioare.

Aceasta lipsa de viziune este cauzata de egoul interior — acea parte din noi insine care crede ca le stie pe toate si trebuie sa detina controlul. Avidya nu duce decat la suferinta.

Dar avem de ales: prin gandurile si actiunile noastre, fie hranim starea de avidya, fie o neglijam. Cand incepem sa ne indepartam de starea de avidya si dobandim mai multa claritate, vom incepe sa simtim mai multa pace in suflet si mai putina neliniste. Continuă lectura

Reclame

Puterea credintei


Pentru cei care inca nu au auzit despre fenomenul Bruno Gröning, aceasta este o ocazie extraordinara de a descoperi ce inseamna Puterea credintei.

Vindecatorul minune al secolului XX, este un exemplu extrem de clar si elocvent in legatura cu ceea ce putem face, aici in acest plan de manifestare si mai mult decat atat,

Bruno este un exemplu extrem de bun pentru a deveni increzatori in potentialul uman.

Bruno a trecut dincolo de orice “regula” sau “prejudecata” a societatii de atunci (Germania anilor ’50) si a demonstrat o putere uimitoare manifestata in folosul celor bolnavi si saraci, o categorie extrem de numeroasa dupa cel de-al doilea Razboi mondial.

Influenta pe care el a avut-o asupra celor care l-au cunoscut este semnalul clar ca dincolo de ceea ce putem percepe, dincolo de ceea ce ne putem imagina, sta un potential practic infinit.

Una dintre replicile pe care Bruno le oferea celor care veneau la el pentru vindecare – pentru care,nu si-a asumat niciun merit –  suna in felul urmator: “Daca tu nu crezi, cred eu si pentru tine!”

Deschid o usa pentru toti cei activeaza intr-un fel sau altul in acest domeniu si va intreb, oare, avand aceasta atitudine si lasand Universul, pe Dumnezeu, Constiinta infinita, Brahma, Allah sau oricum veti gasi de cuviinta sa numiti Forta infinit iubitoare ce sustine intreaga Creatie, sa lucreze prin voi, nu vom vedea in curand, din ce in ce mai multe “Fenomene” asemanatoare lui Bruno?

Puteti urmari doua filme scurte, pasaje din documentarul Fenomenul Bruno Groening – Pe urmele “vindecatorului minune”; film documentar ce poate fi vizionat apeland la Organizatia Internationala a Prietenilor lui Bruno Gröning – asociatie non-profit extrem de activa si prezenta peste tot in lume.

sursa

„Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”


Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: „Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ”

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: "Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ"

– S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească –„Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

„Dumnezeu nu trădează niciodată”

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa:

La Oaşa, în aşteptarea Sfintelor Paşti

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

„Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

Continuă lectura

SFINTII CARE NE PROTEJEAZA


Berbec – Sfantul Apostol Petru

Apostolul Simon Petru este asemanat cu zodia berbecului. Asemeni unui berbec veritabil, Apostolul Petru era o fire impulsiva, dar reusea sa se impuna prin simpla prezenta datorita calitatilor de lider. Ne este cunoscut faptul ca Apostolul Petru a fost imputernicit de catre Dumnezeu pentru a decide cine intra sau nu pe portile Raiului. Ca atare, berbecul este o fire autoritara, care se aprinde repede.

Taur – Sfantul Apostol Simon Zilotul

In Biblie, Sfantul Apostol Simon Zilotul, mai este cunoscut si ca Apostolul Simon Canaanitul, o personalitate increzatoare in propriile forte. Este un simbol al determinarii si al entuziasmului. De asemenea, Apostolul Simon este un personaj care pune accent foarte mare pe partea materiala. Prefera confortul material si este o fire foarte incapatanata.

Gemeni – Sfantul Apostol Iacob

Dintre cei 12 Apostoli, Iacob ( cel Tanar, fiul lui Alfreu ) reprezinta tipul intelectualului. Chiar daca era un intelectual si avea o abilitate extraordinara de a-si expune ideile, Apostolul Iacob era instabil, nestatornic si schimbator. Gemenii dau dovada de o energie inepuizabila, sunt inventivi si spontani.

Rac – Sfantul Apostol Andrei

Sfantul Andrei, cunoscut la noi si ca ocrotitorul Romaniei, este un familist convins, un pacifist ce prefera linistea. Este dependent de casa si de familie, este sensibil, linistit si predispus la meditatie. Este in stare de orice pentru cei dragi, fiind in acelasi timp si o fire fidela. Daca ei nevoie de o persoana care sa te inteleaga, nativul din zoia racului este cea mai potrivita persoana.

Leu – Sfantul Apostol Ioan

Prezenta leului este de fiecare data remarcabila, la fel ca si a Sfantului Apostol Ioan. Era un bun orator si se simtea in largul lui atunci cand era in centrul atentiei. Cu o personalitate puternica, prea aspru uneori, incerca sa-i convinga pe ceilalti de ideile sale. Cu toate acestea, era o personalitate generoasa, iubitoare si respectata de catre cei din jur.

Fecioara – Sfantul Apostol Filip

Apostolul Filip este prin definitie tipologia omului precaut, profund si calculat. Se pricepe de minune sa isi organizeze activitatile pana la cel mai mic detaliu. Asemeni Apostolului, fecioarele sunt persoane meticuloase, rabdatoare. Sunt atente la detalii, devenind astfel perfectioniste. Au tendinta de a-i critica pe cei din jur, ajungand sa se critice si singure de cele mai multe ori. Continuă lectura

Energia subtilă divină a iertării


Tehnica Iertarii

 

Iertarea implică examinarea lucidă şi detaşată a suferinţei sau a rănii din toate punctele de vedere, aceasta fiind apoi vindecată complet, prin intermediul energiei subtile divine a iertării, care face să apară efecte simultane la nivelul sufletului.

Ca să putem ierta, trebuie să atragem în universul nostru lăuntric, prin invocare, energia subtilă divină a iertării. Aceasta se realizează prin implorarea sinceră, umilă şi plină de iubire a ajutorului lui DUMNEZEU TATĂL. Într-o asemenea situaţie, după ce am făcut consacrarea fructelor acelei acţiuni lui DUMNEZEU TATĂL, Îi vom cere lui DUMNEZEU TATĂL să reverse în fiinţa noastră energia subtilă divină a iertării. Stând în picioare, cel mai bine cu faţa către răsărit, vom rosti atunci lăuntric următoarea rugă simplă şi eficientă:„DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC, TE IMPLOR CU UMILINŢĂ SĂ REVERŞI ÎN FIINŢA MEA ENERGIA TA DIVINĂ A IERTĂRII. TE IMPLOR SĂ MĂ AJUŢI SĂ-I IERT ÎN MOD TOTAL ŞI NECONDIŢIONAT PE TOŢI CEI CARE MI-AU GREŞIT, ATÂT CU VOIE, CÂT ŞI FĂRĂ VOIE. ÎŢI MULŢUMESC PENTRU CĂ MI-AI ASCULTAT RUGA ŞI MĂ AJUŢI”. AMIN.”

Vom rosti apoi de minim şapte ori această rugă simplă şi de fiecare dată, în finalul ei, vom simţi cum în fiinţa noastră se revarsă, de sus în jos, prin creştet, inundându-ne întreaga fiinţă, energia subtilă divină a iertării. Atunci când această revărsare a energiei subtile a iertării divine încetează, trecem apoi la cea de-a doua rostire şi continuăm la fel, cu fiecare rostire în parte.

În finalul acestor Continuă lectura

Noaptea când apar strigoii și se fac farmece


Noaptea ce precede ziua de SFÂNTUL ANDREI – unul dintre apostolii lui Iisus, creştinătorul neamului românesc- este asociată în tradiţia populară cu strigoi, farmece de dragoste, ghicirea ursitului şi prezicerea rodniciei anului care vine, marcând totodată debutul sărbătorilor de iarnă.

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe SFÂNTUL APOSTUL ANDREI, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit „Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

Sărbătoarea SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Pe de altă parte, noaptea SFÂNTUL ANDREI este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor.

În noaptea de SFÂNTUL ANDREI, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

„Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea de SFÂNTUL ANDREI, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi. Continuă lectura