„Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: „Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ”

– S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească –„Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

„Dumnezeu nu trădează niciodată”

La Oaşa, în aşteptarea Sfintelor Paşti

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

„Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

Dar muzical

,,Peste toţi lumina se revarsă la fel

Cum să poţi desluşi cine-s eu, cine-i el?’’

Gândul zilei

„Cel care reușește să-și arunce sarcinile ce îi reveneau

asupra altora, câștigă în aparență ceva, dar pierde mult
mai mult. În toate cazurile în care trebuia să facă aceste
eforturi, dacă nu le face, fizic sau psihic, va fi amenințat de
infirmitate. Va deveni astfel din ce în ce mai vulnerabil: când
nu-ți exersezi capacitățile, le pierzi. În timp ce, acela
care adoptă filosofia efortului învață să-și
îmblânzească voința și se întărește.

El descoperă zilnic
în sine niște posibilități de care nu era conștient și
manifestă o bucurie pe care nimic și nimeni nu i-o poate lua.
Credeți-mă, filosofia efortului ne arată că bucuria se află
chiar în strădania depusă. De aceea, nu aruncați asupra
altora sarcinile ce trebuie să vi le asumați; iar dacă este
posibil, înfăptuiți lucrarea fără ajutorul lor. Eu aș mai
adăuga că nu trebuie să așteptați ca eforturile să vă fie
impuse din exterior; trebuie să vi le impuneți voi înșivă. ”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gând

„Uneori, fără să știți de ce, simțiți dintr-odată o

bucurie sau o tristețe. Există mai multe explicații posibile,
dar eu vă voi da una la care nu v-ați gândit cu siguranță
niciodată. Fără îndoială, vi s-a întâmplat să
întâlniți pe stradă pe cineva al cărui chip v-a atras
atenția și căruia i-ați trimis în mod spontan un gând, o
rază de iubire…Această persoană nici măcar nu și-a dat
seama că ați privit-o, dar a primt ceea ce i-ați transmis bun
prin ochii voștri și a resimțit efectele.

Când simțiți o bucurie spontană, poate că o entitate din lumea invizibilă
v-a privit în trecere, proiectându-și iubirea asupra voastră,
înduioșându-vă. Peste tot unde ne aflăm, noi suntem în
mijlocul unei mulțimi de ființe vizibile și invizibile, și
primim fie niște lucruri bune, fie niște lucruri rele, ceea ce
explică multe dintre stările noastre.
Privindu-ne zilnic, soarele ne trimite și el niște unde vii.
Fiind o imagine a lui Dumnezeu, soarele nostru spiritual, noi
trebuie să fim conștienți că Dumnezeu este cel care ne
privește prin intermediul soarelui. A-l iubi pe Dumnezeu
înseamnă a ne prezenta zilnic în fața Lui pentru a-i primi
privirea.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Puterea creatoare a cuvantului

In fiecare zi, o persoana normala rosteste in medie cam 25.000 de cuvinte. Intr-un singur an, asta inseamna, puse laolalta, peste 100 de carti a cate 500 de pagini. Dar cat la suta din aceste cuvinte au fost folosite cu rost, pentru a exprima sau comunica ceva util sau frumos? Cate din aceste o suta de carti ar fi pline de barfe, nimicuri, injuraturi, minciuni, exagerari, vorbe grele? Ce titluri ar avea aceste carti? Si in cate pagini am putea inghesui acele cuvinte care au adus bucurie, au construit, au mangaiat, au vindecat ori au creat?

Limbajul omenesc – intre dar si blestem
Fiecare lucru are un nume. Exista si lucruri nenumite, fie ca nu e bine sa le dam un nume al lor si le chemam pe ocolite, fie ca, pur si simplu, nu avem putinta sa le gasim o denumire. Caci limbajul omenesc, pe cat de minunat este, dandu-ne aripi sa ne pictam lumea in cuvinte fel si chip, pe atat este uneori de hain.
Adevarata comunicare intre oameni este de la suflet la suflet, iar vorbele adesea nu fac decat sa incurce, sa ne lase neputinciosi in fata lucrurilor de negrait pe care uneori le intrevedem pe sub pleoapa inimii si am vrea sa le strigam tuturor, dar nu avem cuvinte.
Omul este singurul care poate comunica prin cuvinte. Ce alt dar mai minunat decat cuvantul a primit omul de la Dumnezeu? Cum ar fi fost lumea noastra fara poezie sau fara soapte? Cum ne-am fi putut impartasi bucuriile si transmite cunoasterea si experientele? Este acesta un dar, cu siguranta, caci vindeca suflete si creeaza lumi, dar este uneori si un blestem. Caci cuvintele adesea sunt tradatoare, duplicitare, insuficiente sau inutile. Le chemam, dar ele fug tocmai atunci cand avem mai mare nevoie de ele, lasandu-ne singuri si neintelesi in clipele cele mai adanci ale vietii: “nu stiu cum sa-ti spun…”, “n-am cuvinte…”.
Astazi, mai mult ca oricand, cuvintele nu mai au intelesul si puterea pe care le aveau odinioara. Orice cuvant, prin simpla lui rostire, reprezinta un act magic, pe care noi nu-l mai pricepem. Fiecare cuvant reprezinta o invocatie, o declansare a fortei stramosesti a lucrului pe care il numeste. Cuvantul creeaza! Nu este o metafora. Cuvintele creeaza lumi.
De aceea nu e bine sa cobim, caci invocand lucrul rau, il ajutam sa se infaptuiasca. De aceea, nu e bine sa fim pesimisti, caci atragem asupra noastra necazuri. De aceea, daca spunem prea des despre noi ca suntem neputinciosi ori nevrednici, chemam la noi neputinta si nevrednicia. Si de aceea cei care, in fiecare dimineata, isi spun “voi reusi”, pana la urma reusesc.
Cuvantul poate distruge
Ce-ar fi sa facem un simplu exercitiu intr-o zi, in care sa tragem o linie pentru fiecare vorba urata si pentru fiecare cuvant negativ pe care l-am spus, iar pe o alta coloana, sa ne oprim si sa notam cate un plus pentru fiecare cuvant bun (si sincer) rostit? La sfarsitul zilei, cand am privi cele doua coloane, multi ne-am ingrozi: aceasta este oglinda noastra!
Este foarte important sa nu vorbim de rau.
Ipohondrii, cei ce mereu se lauda cu bolile lor imaginare, ajung sa aiba aceste boli. Cei ce injura des raspandesc in jur vibratii negative, care ii afecteaza in primul rand pe ei insisi si le alimenteaza agresivitatea. Parintii care isi cearta mereu copiii si le reproseaza ca nu sunt buni de nimic, ca nu vor reusi in viata, vor fi principalii vinovati daca se va intampla ceea ce le-au prezis fara voie copiilor.
Nu e asa greu sa renuntam la cuvintele aspre, la insulte, la barfe si la minciuni. Trebuie doar sa fim tot timpul constienti de raul pe care il facem, si celorlalti dar si noua, rostind astfel de cuvinte.
Am vrea ca lumea in care traim sa fie mai buna si asteptam mereu de la altii sa faca ceva: de la cei pe care i-am ales, de la cei mai bogati, de la cei mai puternici sau mai luminati.
Dar lumea se schimba in primul rand atunci cand o schimbam noi, atunci cand fiecare dintre noi se simte direct raspunzator pentru soarta sa, fara sa dea vina pe altii – pe guvern, pe destin, pe familie. Lumea se schimba incepand cu o vorba buna.
Ce s-ar intampla daca timp de o luna de zile am spune numai lucruri frumoase, corecte, adevarate? Mai intai cei din jurul nostru ne-ar privi ciudat. Apoi, poate unii se vor indeparta de noi, iar altii se vor molipsi. E adevarat, de multe ori adevarul raneste. Dar minciuna, mai ales cand devine obisnuinta – acea minciuna nevinovata zilnica – ne macina in interior fara sa stim si face rau si celuilalt.
La fel si vorbele urate sau fara rost, care sapa in noi in fiecare zi, si ne trezim intr-o zi bolnavi fara sa stim cum ne-am imbolnavit ori obositi si deprimati. Asa se naruie lumea in care traim, de la lucrurile marunte de zi cu zi, de la vorbele care si-au pierdut sfintenia.
Ce e de facut?
Sa evitam minciuna, sub toate formele ei – fie ca e vorba de omiterea adevarului, fie ca e vorba de falsificarea lui.
Sa evitam calomnia, prin care ii vorbim de rau pe altii si le producem neajunsuri. Sa evitam discutiile inutile, frivole, barfele. Si sa nu rostim cuvinte urate, aspre, jignitoare.
In schimb, sa incurajam si sa mangaiem de cate ori avem ocazia, sa laudam cand este cazul, sa aducem lumina si pace prin vorbele noastre, sa ne rugam, sa multumim si sa iertam!
Cu timpul vom vedea ca si sanatatea noastra va fi tot mai buna. Dar nu e de ajuns sa rostim vorbe bune. Conteaza si ce se afla in spatele cuvintelor. Trebuie sa fim sinceri si sa cautam mereu adevarul, caci o vorba buna rostita cu fatarnicie este tot o minciuna.
Cuvantul poate distruge. Unele cuvinte au provocat razboaie, moarte, nenorocire. Dar si o simpla vorba spusa cu rautate poate strica cuiva ziua, asa cum un blestem poate nimici o viata de om.
Nu e departe de blestem nici presa negativa de astazi, care ne imbolnaveste zilnic cu cuvinte precum “crima”, “viol”, “batai”, “razboaie”, “conflicte”, “accidente”, “moarte”. Aceste cuvinte, auzite atat de des, patrund pe nesimtite in straturile cele mai adanci ale fiintei noastre, ne tulbura echilibrul si distrug linistea din jurul nostru. Poate nici nu ar fi trebuit pomenite aici.

Deci este la fel de important sa nu ascultam cuvinte de rau.
Intotdeauna se va gasi un coleg sau o vecina care sa ne tina la curent cu ce se vorbeste de rau despre noi: cum a ras cutare pentru ca eram imbracati mai modest, cum colegul de serviciu ne-a criticat pe la spate proiectul, cum vecina de la trei ne barfeste de cate ori avem musafiri. Sa nu plecam urechea! Nu conteaza ce spun ceilalti! Conteaza sa avem sufletul impacat ca am vorbit si actionat corect. Vorbele rele, fie ca le rostim noi, fie ca sunt despre noi si le punem la suflet, distrug ceea ce am cladit. Pe primele sa le evitam, pe celelalte sa le ignoram.
Sa nu plecam urechea nici cand se vorbeste de rau despre altii. E ca si cum noi insine l-am vorbi de rau pe acela. Si, cel mai important, sa nu plecam urechea la relele lumii. De cand e lumea asta, mereu au existat crime, razboaie si accidente. Dar intotdeauna lucrurile bune au fost infinit mai numeroase decat cele rele. Presa de astazi le selecteaza insa aproape numai pe cele rele. La ce ne foloseste asta? La nimic. Ne otravim sufletele si alungam lumina din noi. Nu vom vedea niciodata o stire la televizor prin care sa ni se anunte ca au inflorit teii. Sa cautam cuvintele bune, iar daca sunt rare si nu prea dam de ele, cel putin sa ne astupam urechile la cele rele.

Puterea creatoare a cuvantului
La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu este Cuvantul. Cuvantul este creator. Dumnezeu a creat lumea si lucrurile din ea prin rostirea numelor. Si omul a fost creat cu aceasta putere.
Noi am uitat de mult acest lucru, dar stramosii nostri stiau. De aceea, numele spiritelor rele nu erau rostite: pentru ca spiritele puteau sa se materializeze prin simpla pronuntare a numelui lor. Si tot de aceea rugaciunea vindeca, aduce lumina. Dar mai mult decat atat, orice cuvant rostit poate crea o realitate, depinde insa ce se afla in spatele cuvantului: cata credinta si cata iubire!

O simpla urare de drum bun adresata cuiva cu tot sufletul il poate feri pe calator de rele precum un talisman. Aceleasi cuvinte rostite la repezeala, cu gandul in alta parte, ori din politete, fara ca in realitate sa-i dorim tot binele celui de care ne despartim, sunt o mica insulta.
O urare sincera de succes la examen sau pur si simplul salutul zilnic de “o zi buna” sau de “Doamne-ajuta” pot face minuni. O soapta dulce poate aduce un ocean de fericire. O vorba buna spusa din inima poate aduce echilibrul in sufletul unui om sau in jurul lui. Ce ne costa sa o rostim? Ea poate aduce chiar vindecare, poate aduce bucurie, poate stinge conflicte si lega prietenii. Vorba buna intotdeauna este ziditoare!
Dar nu e de-ajuns sa stim cum sa vorbim. Trebuie sa stim si cand. Sa stim sa-l ascultam pe celalalt valoreaza adesea mai mult decat o vorba buna. Tacerea da valoare cuvintelor.
Sa nu incercam binele cu de-a sila, cand celalalt nu are nevoie de vorbe, ci doar de cineva care sa-l asculte. Tacerea si ascultarea ii dau celuilalt incredere, curaj si linistire. Adesea oamenii vin la noi pentru a ne aduce informatii, chiar daca nici ei si nici noi nu stim acest lucru. Daca nu-i ascultam cu atentie, ei nu ne vor putea transmite mesajul pe care il au si putem pierde o ocazie sau un sprijin important. Ascultand, ii ajutam pe ceilalti sa ne aduca cuvantul cel bun, ascultandu-i ne vine inspiratia sau o idee salvatoare.
Traim intr-o lume ce s-a departat mult de radacinile ei spirituale, in care fie vorbim foarte mult fara sa spunem nimic, mai mult din teama de a tacea – caci tacerea ne obliga sa ne intalnim cu noi insine – fie stam in fata televizorului ori a calculatorului si nu mai deschidem gura ore sau zile in sir.
Cuvantul este privit doar ca un instrument de comunicare, o insiruire de sunete produse de corzile vocale, asociate cu un sens. Am uitat ca intotdeauna cuvantul vindeca sau ucide, creeaza ori distruge si am uitat ca noi suntem cei ce purtam asupra noastra in fiece clipa aceasta teribila arma sau acest minunat talisman.
Ne lasam coplesiti de depresie, stres, suparari si atatea boli care provin din acestea, cand vindecarea este la indemana noastra: doar prin puterea cuvantului, rostind zilnic vorbe frumoase, pline de iubire si adevar!

Aurora Petan – Puterea creatoare a cuvantului

Despre Sinele Superior

Fiecare dintre noi este conectat cu Divinul. Sinele nostru Superior depaseste cu mult intelegerea pe care o avem noi , prin mintea noastra constienta. Aceasta este puterea pe care au accesat-o toate geniile si toti invatatii din istorie. Deasemenea este si locul in care se produc miracolele si toata magia din viata noastra. Iata in continuare sapte pasi pentru a ajunge sa va contactati Sinele Superior.1. Credinta si Asteptarea: Transformati-va modul de a vedea lumea!

Primul pas este SA CREZI ca ai un Sine Superior cu care sa poti stabili o comunicare! Apoi, in fiecare zi sa te astepti ca aceasta comunicare sa se imbunatateasca, pe masura ce tu te concentrezi cu sarguinta pe dezvoltarea interioara. Fara aceste doua cerinte esentiale, este greu sa obtii ceva in viata, chiar si la nivel fizic. Pentru cresterea interioara, aceste doua calitati sunt de baza. Asa ca stabileste-ti ca SCOP sa reusesti sa-ti contactezi Sinele Inalt , revino asupra acestui scop zilnic, si mentine-ti dorinta cu hotarare pana cand succesul e de partea ta.
Suntem crescuti initial cu o perspectiva materialista asupra lumii care neglijeaza rolul Spiritului. Pentru a stabili o legatura stransa cu taramurile spirituale e nevoie ca intreaga noastra fiinta constienta si subconstienta- sa fie adecvata SCOPului nostru. In orice activitate majora trebuie sa stabiliti intai regulile jocului si modul in care se va juca.

La fel este si cu contactarea Sinelui Superior. De aceea cautati scrieri sau invataturi care sa va extinda intelegerea Universului ca fiind in mod fundamental un taram al Constiintei si al Mintii.

2. Singuratate si Meditatie

In mod regulat faceti-va timp pentru voi, cand sa fiti complet singuri. De preferat intr-un loc linistit. Doar stati in liniste, fara nici un fel de asteptari. Nu faceti NIMIC. Va veti simti destul de neconfortabil si de ciudat, la inceput .

Insistati,. Dati timp si loc pentru ca vocea interioara sa se poata face auzita. Si o veti auzi ori in timpul acela de tacere , ori mai tarziu, in cursul zilei. Un moment de sincronicitate se va produce; cineva va va spune exact ce aveti nevoie sa auzi sau veti avea o revelatie fulgeratoare. Toate geniile din istorie si-au gasit timp sa stea singuri, in liniste absoluta. Si tu ar trebui sa o faci.
In timpul meditatiei lucrati ca sa va disciplinati mintea si sa reduceti la tacere sporovaiala permanenta care intervine in mod constant. Creati un vas pur pe care sa il umple Sinele Superior. Urmariea propriei respiratii este o disciplina de meditatie excelenta, la fel ca si concentrarea asupra flacarii unei lumanari. Sau puteti vizualiza o minge de lumina aurie in plexul solar care va inunda intregul trup cu energie si vindecare. Sunt multe practici pe care le puteti studia si folosi.

3. Jurnal
Tineti un jurnal cu trairile, emotiile, visele si intuiile pe care le aveti zilnic. Asta va v-a ajuta sa intrati in contact mai strans cu profunzimile intuitiei interioare. Aici puteti sa puneti intrebari Sinelui Superior si apoi sa notati orice raspuns sau intuitie primiti. Daca faceti lucrul acesta cu regularitate , avand credinta si asteptari pozitive, veti primi cu siguranta raspunsurile de care aveti nevoie.

4. Dialogul interior
Purtati un dialog interior cu Sinele Superior. Pentru urmatoarele 40 de zile, hotarati-va sa fiti in legatura cu acesta pe parcursul intregii zile. Spuneti-ii: Stiu ca esti acolo si as vrea sa te cunosc si sa iti acord atentia cuvenita. Te rog, incepe sa imi vorbesti si ghideaza-mi viata.
Nu va ingrijorati ca la inceput dialogul se va desfasura doar intr-un singur sens. Amintiti-va ca nu ati mai comunicat de decenii! Are sa va ia un pic de timp sa indepartati panzele de paianjen ! Continuati cu acest dialog interior ca si cand ati vorbi unui prieten: palavragind, punand intrebari, impartasindu-va sperantele si apoi incepeti sa ascultati raspunsurile. Vor veni, fiti siguri!

5. Lectii de viata
Priviti viata ca pe o scoala a misterelor. Credeti ca intreaga voastra existenta – evenimentele, situatiile si oamenii- au fost structurate CU precizie pentru a va invata exact ceea ce trebuie sa stiti in acest moment. Abordati viata ca si cand intreaga creatie conspira pentru a va face bine voua! Ori de cate ori se intampla ceva in viata voastra, de bine sau de rau, intrebati-va care e lectia de invatat de aici. Chiar si personajele si situatiile mai neplacute au fost in mod deliberat puse in calea voastra ca o provocare care sa va ajute sa va dezvoltati. Cand incepeti sa vedeti viata ca pe o piesa in care voi jucati rolul principal, atunci si rolul Sinelui Superior va deveni din ce in ce mai evident in viata voastra. Notati-va descoperirile in jurnal.

6. Vise
Asteptati-va ca Sinele Superior sa va vorbeasca in vise. Inainte de a merge la culcare, faceti cateva miscari de gimnastica: intinderi, aplecari… ca sa va relaxati total corpul. Puneti Sinelui Superior o intrebare si asteptati-va sa primiti raspunsul in vis. Cand va treziti, amintiti-va tot ce puteti din visele voastre si scrieti in jurnal. Daca nu aveti abilitatea de a va aminti visele, a o capata necesita ceva timp si perseverenta. Cu toate acestea, cu rabdare, veti incepe sa va amintiti visele SI sa primiti raspunsurile de la Sinele Superior

7. Constientizare/ Atentie
Concentrati-va din ce in ce mai mult pe clipa prezenta, pe ACUM. Cand mancati, fiti constienti de ce mancati. Singurul moment real este cel de acum – trecutul e pentru vecie dus, iar viitorul nu a venit inca. De aceea, lucrati pentru a va curata mintea de griji, iluzii si extrapolari. Alungati forfota mentala si creati spatiu pentru a fi umplut de Sinele Superior.

Rabdarea este catalizatorul progresului !
Amintiti-va ca se poate sa va fi petrecut intreaga viata complet separat de Sinele Superior. De aceea va va lua ceva timp sa invatati cum sa restabiliti legatura. Orice lucru important, care merita a fi facut, necesita timp si antrenament. Fiti vigilenti si practicati cei sapte pasi zilnic si veti primi raspunsurile de care aveti nevoie. Nu uitati: Sinele Superior vrea sa fie in contact permanent cu voi. De fapt, chiar si numai a vorbi de el ca de ceva diferit de voi, este un lucru contradictoriu.

Sinele Superior, de fapt, sunteti voi ! Voi cei adevarati. Asa ca, luati legatura cu VOI!

Articol scris de: Prof. Dr. Asoka Selvarajah

Elevii din clasele primare vor învăţa jocul de şah la şcoală

Din anul şcolar 2014-2015, elevii din învăţământul primar vor putea învăţa jocul de şah în cadrul şcolii

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordin de ministru, Programele şcolare pentru disciplina opţională „Educaţie prin şah”, anul I şi anul al II-lea de studiu. Acestea intră în curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul primar şi vor putea fi folosite începând cu anul şcolar 2014-2015. Elevii vor avea ocazia să se familiarizeze cu tabla de şah, cu regulile de joc şi să decodifice semnificaţia semnelor convenţionale utilizate în partida de şah. Exerciţiile de interpretare, observaţia, simularea unor situaţii de joc, calculul unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge în cei doi ani de studiu.

Programele au fost realizate în urma consultărilor cu specialiştii din cadrul Federaţiei Române de Şah.