O familie de mare succes


A auzit cineva din Romania de acesti oameni?

38 de ani, e o romanca de mare succes! Presa straina a botezat-o “Doamna Draculescu”! Afla senzationala ei poveste…

Are ochii blanzi, zambetul dulce, dar i se spune “Doamna Draculescu”. Este sefa misiunii FMI de salvare a Ciprului si e romanca! Cancan.ro a descoperit povestea ULUITOARE a acesteia.
Delia Velculescu conduce delegatia Fondului Monetar International la Nicosia , acolo unde a fost trimisa cu o misiune precisa: sa salveze insula Afroditei de la colaps. Initial, au existat multi sceptici in privinta calitatilor romancei, dar acum cu totii si-au scos palaria in fata ei!
Inainte sa fie delegata in Cipru, Delia Velculescu s-a ocupat de soarta Greciei, asa incat este o cunostinta veche atat a presei de la Atena, cat si de la Nicosia. Ziaristii au botezat-o imediat “Doamna Draculescu”, o combinatie intre numele legendarului Conte Dracula si numele de familie al Deliei.

Romanca de 38 de ani este privita ca salvatoarea Ciprului.
Nimeni nu a stiut insa prea multe despre cine este romanca cu adevarat. Informatiile legate de ea par secretizate. Cu toate acestea, reporterii nostri au aflat intreaga poveste a… “Doamnei Draculescu”!
Delia Velculescu s-a nascut in 1975. E Varsator. In 1992, a terminat Colegiul National “Gheorghe Lazar”. Se pregatea sa dea examen de admitere la Academia de Studii Economice, dar destinul i s-a schimbat brusc. A primit o bursa de studii in America si de acolo viata ei a luat o intorsatura nebanuita!

Plecata in 1992 din Romania, Delia a trait visul american: a ajuns o femeie cu o cariera exceptionala! In plus, si-a intalnit in SUA marea dragoste si a adus pe lume trei copii.
Romanca l-a intalnit pe un medic, cu trei ani mai in varsta, originar din Romania. Victor Velculescu se stabilise in America, alaturi de parinti, cand avea doar 7 ani. Cand s-a cunoscut cu Delia, el era student la Facultatea de Biologie de la Universitatea Stanford, iar ea urma cursurile Colegiului Wilson din Pennsylvania.

 

Continuă lectura

Reclame

Sfincsii din Carpati – portaluri spre Universuri paralele?


Semnificatia Carpatilor este asemanatoare in mai multe scrieri vechi. Astfel, in sumeriana, KUR-PAT/es/I inseamna Muntele printilor si se aminteste ca inainte de Potop, au domnit 8 regi in 5 orase, timp de 241.200 de ani. Apoi tablitele sumeriene spun ca “…a sosit Potopul, iar dupa Potop au venit la domnie regii popoarelor din munti…”. In sanscrita denumirea de KARPATA inseamna “Locul Guvernatorului” iar in latina CARPE, “Muntele tau”. Mai mult, o serie de istorici romani si straini considera ca muntele mistic, Caucaz, amintit in scrierile stravechi nu are absolut nici o legatura cu actualul Caucaz, ci cu muntii care se intindeau intre Portile de Fier si pina in zona Buzaului. Aici ar fi fost si Prometeu inlantuit de Zeus. Cunoscand toate aceste legende si realitati istorice, putem intelege mai usor valoarea spirituala a sfincsilor romanesti.Energiile inteligente

In Muntii Bratocea, la capatul uneia dintre culmi gasim o alta stinca ciudata. Localnicii ii spun Faunul, iar numele spune totul despre vechimea pietrei. Si aici, ca si in celelalte locatii unde se gasesc sfincsi, masuratorile energetice au aratat un flux iesit din comun. Batrinii spun ca demult de tot, Zeus insusi, ranit in lupta cu titanii, si-ar fi gasit refugiu intr-o pestera de sub sfinx si ar fi fost ascuns de un faun care l-a ingrijit si i-a vindecat ranile. Tot faunul a fost cel care s-a sacrificat pentru regele zeilor atunci cand titanii s-au oprit in preajma muntilor cautindu-si prada. Dupa ce s-a vindecat, Zeus s-a intors la lupta si si-a recucerit Olimpul, iar cu un manunchi de fulgere a sculptat actuala stinca, in semn de omagiu pentru salvatorul sau. Uneori si ziua si noaptea, sfincsul pare sa ia foc. Unii spun ca se vad fulgerele lui Zeus, altii spun ca sunt flacari de comori.

Doar radiestezistii afirma ca, in realitate, e vorba despre niste incarcaturi energetice exceptionale, care se pot vedea si in plan fizic. Puterea lor este atit de mare, incit, daca nu ar fi controlate ar putea arde jumatate din Romania pe o adincime de circa doi metri, sustine domnul Pavel Codrescu, unul dintre cei care au masurat, pina la ora actuala, energiile din jurul citorva sfincsi. Domnia sa si cei cativa colaboratori au efectuat o experienta inedita in zonele studiate. La o adincime de jumatate de metru, au ingropat un trei obiecte: unul de argint, unul de aur si unul dintr-un aliaj oarecare, pe care le-au lasat un an intreg. Se urmarea efectul energiilor asupra diverselor metale. Am pornit de la ideea ca in antichitate sacerdotii foloseau mai mult aur si argint si mai putin alte metale. La dezgropare, argintul era de o culoare verde inchis, aurul nu avea nimic iar aliajul respectiv era pur si simplu topit. O explicatie logica nu a putut fi data, experimentului.

“Pentru ca ar fi trebuit sa acceptam ca energiile din zonele respective sunt… inteligente si au anumite preferinte metalice. Iar asta nu e totul. Culoarea argintului nu a fost niciodata aceeasi. La Toplet argintul a avut o culoare albastra, aurul a capatat o vaga nuanta rosiatica, iar in Bucegi, argintul a fost acoperit de o pelicula rosie”. Nimeni nu poate explica anomaliile respective decat prin… componenta energetica diferita intre zone.

DSCF0990

Paznicul de seara

Se ajunge relativ usor, de pe drumul turistic care duce de la Cabana Ciucas in virf, fiind situat pe unul din abrupturile sudice ale Tigailor Mari. Privirea sfinxului este indreptata catre apus, mai exact catre locul din care, in religia crestina, vin luptatorii negativi, cei cunoscuti si sub numele de diavoli. Localnicii spun despre sfinxul lor ca ar fi fost, la origine, un inger de-al lui Dumnezeu. Ingerul trebuia sa pazeasca o inchisoare in care Stapinul ceresc ii aruncase pe diavoli. Dar paznicul nu a fost suficient de vigilent si diavolii au scapat si au fugit catre soare-apune. Atunci ingerul, de rusine, l-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l lase acolo, in locul unde daduse gres. Iar Dumnezeu l-a ascultat si l-a transformat intr-un paznic de piatra. Cei care ajung in preajma Paznicului pot simti mici furnicaturi in palme si sunt cuprinsi de o stare de moleseala. Unii pun asta pe seama lipsei de oxigen la inaltime, dar oamenii locului stiu ca acesta e semn ca locul e viu. Si oricum, nimeni nu are curajul sa doarma in zona. Mai ales ca nu foarte departe de acel loc, mai exista o stinca denumita sugestiv “Mana dracului”.

Disparitii misterioase Continuă lectura

Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria din România


Un mare savant german, Harald Haarmann, specialist în istorie culturală, arheomitologie, istoria scrisului, evoluția limbii și istoria religiilor, autor a 40 de cărți traduse în diverse limbi de circulație internațională, editor și co-editor a 20 de antologii, face o declarație de mare importanță pentru noi, rezultat al cercetărilor sale. El spune că cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria – România și că Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană (considerată încă leagănul civilizației).

Rezultatul cercetărilor sale sunt prezentate într-un film documentar numit Civilizația Danubiană (Danube Civilization).

Fără îndoială că această perspectivă dată de un savant german premiat de instituțiile europene pentru contribuțiile sale științifice, membru al Centrului de Cercetare pentru Multiligvism de la Bruxelles, poate să răvășească tot ce se credea ca fiind deja bine stabilit în legătură cu istoria străveche a umanității.

Desigur, el nu este primul care susține că spațiul carpato-danubiano-pontic este locul primelor mari culturi europene. Astfel, savanta americană de origine lituaniană, Marija Gimbutas, a afirmat ceva asemănător acum mult timp: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului şi fierului.”

Mă întreb cum Continuă lectura

LA MULTI ANI, DE ZIUA ROMANIEI!


Din păcate acestea sunt singurele imagini care arată ce s-a petrecut la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia care a consfinţit Unirea Transilvaniei cu România.

Consiliul Naţional Român din Alba Iulia l-a angajat pe fotograful din localitate, să imortalizeze momentele importante ale acestui măreţ act istoric al românilor, însă acesta nu s-a prezentat din motive lesne de înţeles, după cum a afirmat dr. în istorie Gheorghe Anghel.

 

Din această cauză lipsesc fotografiile cu aspectele mai importante din interiorul Sălii Unirii. Samoilă Mârza nu a avut posibilitatea de a efectua fotografii în interiorul Sălii Unirii deoarece nu a avut permis de intrare sau credenţional (mandat scris).


Numărul redus de fotografii de la acel mare eveniment a fost motivat de Samoilă Mârza, şi de timpul nefavorabil, dar mai ales de faptul că trebuiau “cărate”: aparatul, trepiedul, clişeele de sticlă, sursele de lumini etc. care erau foarte greu de transportat.


La începutul anului 1919 Continuă lectura

Mesajul Parintelui Arsenie este SUPERB !!!


Bună dimineaţa, cu drag,

La multi ani fericiti de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril !

0

Subiect: Tâmplarul

Gheorghe Vâlcea – tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA

– „Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani”

I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca.

A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni.

Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

„Să-mi faci crucea”

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima.

Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”. Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima lite­ră. Un „I” înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.

Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se inter­nase.

Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa , au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu – „Nea Vâlcea, aş dori să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop”.

Rugămintea l-a năucit.

Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct: „Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţa­ră . Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş pa­nica pe oameni. Dar voi fi ală­turi de tine mereu. Din lu­mea cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt”. L-a ascultat buimăcit.

Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.

Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: „Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit”. Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un „L” încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor – „Arsenie Ieromonahul”.

Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. „De dincolo vă voi putea aju­ta mai mult!”.

Desenele unui artist

„Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!”

Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care „domnul bă­trân”, aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere.

Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. „Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959. M-am gândit – «Doamne, în ce mă bag?», dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le adu­ceau”. Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.

„Nu le-am crezut! Continuă lectura

Citat

Așteaptă fremătând să împlinească, peste numai două luni, 20 de ani!


Buna ziua,
Va deranjez pentru doua minute venind la d-voastra cu rugamintea de a posta cateva randuri despre mine.Am nevoie de sprijinul d-voastra pentru a trece peste acest obstacol care a venit in viata mea acum doua saptamani.Mai multe detalii despre mine le gasiti pe pagina de blog:http://nicupavil.blogspot.ro/ sau pe pagina de facebook:https://www.facebook.com/NicuPavil?ref=hl

Am primit astazi mesajul de mai sus si n-am putut sa nu-i dau curs, cu speranta ca ÎMPREUNĂ putem repara o VIAȚĂ!

 

NICU PAVIL – Un artist are nevoie de fiecare dintre noi.

Ce trebuie să fie în sufletul unui tânăr care, pentru propria aniversare a 20 de ani, nu își dorește decât un singur dar de la Dumnezeu: VIAȚA!

Ce poate fi în inima unor părinți care, după ce ani la rând și-au vegheat fetița suferindă (și pe care au fost nevoiți să o trimită departe de casă, la o școală specială) să  primească o veste atât de grea în legătură cu băiatul lor cel mare?

Nicu Pavil s-a născut pe 30 decembrie 1993, la Botoșani. Din clasa I a știut că viața lui este muzica. Anul acesta, în 2013, a terminat Liceul de Arta „Stefan Luchian” din Botoșani, unde a studiat tuba. S-a bucurat alături de colegi de fiecare concert, de fiecare succes  pe scenă sau în viața de zi cu zi.

Așteaptă fremătând să împlinească, peste numai două luni, 20 de ani!

De câteva zile, însă, totul pare să fi intrat pe o curbă amețitoare. Planurile lui Nicu nu mai privesc spre sfârșitul lui decembrie. Și asta pentru că fiecare clipă, ceas, zi și noapte înseamnă luptă, înseamnă curaj, informații și calcule nesfârșite.

Semnele bolii si vestea grea!

Nicu Pavil spune că primele semne au apărut în anul 2012, dar nu s-a gândit niciun moment că ar fi ceva grav, mai ales că analizele îi confirmau o simplă carență de calciu.

„Anul trecut am avut o cădere. Mi-au făcut analizele în Urgențe, la Spitalul Județean Mavromati, după care mi s-a spus că am făcut o cădere de calciu”, ne povestește Nicu.

Liniștea pe care i-au dat-o rezultatele analizelor din 2012 nu prevesteau însă Continuă lectura

Mamaia nestiuta…


Numele de ”Mamaia” este pentru prima dată consemnat de către Alexandre de Launay, care, în drumul său spre Constantinopol, a traversat Dobrogea în anul 1799. El scrie despre localitatea ”Mammay”, denumită, astfel, conform unei hărţi ruseşti din 1855. Numele turces al localităţii era ”Mamakioi”, ceea ce însemna Mamai Sat (Mamay Kyoi).

Potrivit lui Nicolae Iorga la Conferinţa ”Politica Mării Negre”, publicată în „Neamul Românesc”, numele de Mamaia este de origine tătară şi vine de la Hanul Crimeii Mamai, conducătorul Hoardei Albastre din timpul anilor 1370.

Familia regală acceptă un cadou făcut de către notabilităţile constănţene, după 1920, sub forma unei suprafeţe de 4 hectare de teren între lac şi mare. Aici se construieşte în scurt timp un mic palat în stil românesc. Regina Maria a început construirea reşedinţei de vara de la Mamaia. Palatul avea o formă destul de neregulată, semănând mai mult cu o vilă cu mai multe corpuri, șsi era situat în mijlocul unui parc. Construcția avea o suprafață de 1200 m pătrați și a fost ridicată în doi ani și jumătate. Construcţia se va finaliza în vara anului 1926.
După moartea Regelui Ferdinand, în anul 1927, clădirea a fost donată de către Regina Maria și patru din copiii săi (Nicolae, Ileana, Elisabeta si Marioara), prințesei Elena, mama Regelui Mihai.
După 1930, palatul va intra în posesia Regelui Carol al II lea, care l-a folosit ca reședință de vară. Regina Maria și-a oprit 2780 m pătrați din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, “Vila Stirbey”, dotată cu ascensor francez, marca “G. Houplain Paris” de 4 persoane, cu centrală electrică proprie și o pompă centrifugală ce alimenta turnul cu apă. La 6 iunie 1932, din ordinul lui Carol al II lea, vila ridicată de Regina Maria a fost predată Flotilei de Hidroaviație din Mamaia.

Regele Carol împreună cu familia la Mamaia

Regele Mihai, în 1928, alături de oaspeți veniți din Grecia

Regina Elena împreună cu regele Mihai

Familia țarului în 1914 la Constanța Continuă lectura