C.T. Popescu: „Femeia nu e om”


MARTIE, a opta zi de primăvară: ziua în care reprezentantele „sexului frumos” sunt celebrate pentru ceea ce sunt, pentru frumuseţe, pentru dragostea şi atenţia pe care le-o oferă celor din jur şi pentru rolul pe care îl au în vieţile fiecăruia dintre noi.


Există o zi a copilului. Există o zi a femeii. Nu exista o zi a bărbatului. De o „zi” specială beneficiază doar fiinţele umane care nu au un statut ontologic deplin. În cazul femeii decretarea unei „zile” nu înseamnă altceva decât confirmarea aserţiunii „femeia nu e om” – un adevăr mult mai profund decât pare.

Noţiunea de „om” se asimilează falocratic, de veacuri, cu cea de „bărbat”. Iar femeia este atât de deosebită de masculul uman, încât pare că aparţine altei specii, eventual extrapământene. Gândiţi-va la două femei care ajung să discute împreună, ferite de priviri indiscrete. Comportamentul lor obişnuit se schimbă brusc; oricât de diferite ar fi ca intelect, vârstă şi înfăţişare, capată parcă un aer comun, de specie, seamănă între ele, aşa cum ni se pare că seamănă toate pisicile, sau găinile. Este imposibil ca ele să tacă. Doi bărbaţi care nu se cunosc, lăsaţi singuri într-o încapere, pot tăcea minute în şir, fumând sau privind pe fereastră; două femei în aceeaşi situaţie vor recurge imediat la limbajul şi conceptele minimale de contact ale speciei lor. Aidoma unor agenţi secreţi, femeile au un cod de comunicare propriu numai lor. Şi care exclude bărbaţii. Într-un anume fel, ele realizează acea „cosmic mind” dragă lui Arthur C. Clarke – o minte colectivă, un covor psihic în ale cărui noduri se află indivizii femele. Puţini bărbaţi, fiinţe cu mult mai individualiste, îşi închipuie că lângă ei, în pat, se află nu Ana sau Vicky, ci un element al unei reţele a gândurilor, planetară, dacă nu şi extraterestră.

Cu atât mai mult cu cât femeile, de fapt, nu gândesc. Cu excepţiile de rigoare, la fel de dese ca pinguinii albaştri, ele mimează gândirea omenească. Aidoma acelor „alien” din filmele SF-horror, ele împrumuta cu rapiditate din jur expresii, fraze, prefabricate întregi de „gândire”, pe care le asamblează şi le debitează cu însufleţire, făra a avea cea mai mica aderenţă psihică la ceea ce spun. Ce se alfă în spatele acestei faţade psihologice, n-a ştiut şi nu ştie nici un bărbat. Şi, după părerea mea, nici femeia nu ştie ce e cu adevărat în capul ei. Ce se derulează acolo din ce-a pus PROIECTANTUL, cu milioane de ani în urmă. Şi, mai ales, cu ce scop …

În numărul precedent precedent al „Adevărului literar şi artistic” scriam despre „doamnele Kremlinului”,  agenţi perfecţi ai secolului XX, care trăiau în toată regula, decenii întregi, alături de un occidental celebru, pentru a-l influenţa din când în când în decizii importante, potrivit ordinelor şoptite de Centru. Viaţa însăşi devenea astfel un procedeu de manipulare. De 8 Martie, nu mă pot gândi decât că aceasta este o viziune îngustă.

Femeia este un agent, dar nu al Kremlinului sau Washingtonului. Nu al unei puteri omeneşti. De la sine înţeles, istoria umanităţii e privită ca o istorie a bărbaţilor. Bărbaţii fac filosofie, ştiinţă, istorie, politică.  Bărbaţii inventează, decid, greşesc sau câştigă. Femeile doar îi însoţesc. Vizune plină de înfumurare şi suficienţă specific masculine. Niciun bărbat nu are tăria să se gândească la posibilitatea ca femeile să fie nişte supraveghetori-manipulatori, ca ele să fie cele care ghidează evoluţia umanităţii, potrivit unor directive pe care le primesc prin grupuri necunoscute de neuroni din creierul lor. Sau, dacă acesta e un efort prea mare, ar putea Gigel să se gândească măcar că femeia a fost înzestrată cu arma fecundităţii, mult mai eficientă decât inteligenţa pentru supravieţuirea în condiţii ostile.

Aşa că, stimate coleg, atunci când îţi priveşti nevasta sau amanta cu un dispreţ afectuos, cu o tandreţe plină de superioritate, cum îşi pune în păr, la gât sau în urechi ce i-ai adus de 8 Martie, cum se fâţâie în faţa oglinzii, aparent fără niciun rost, când îţi spui cu subconştientă mulţumire că ea e frivolă şi proastă, şi tu eşti serios şi inteligent, gândeşte-te o clipă la hăul ameţitor al frazei lui Isus: Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor. Mântuitorul nu face decât să avertizeze astfel creierele noastre îngamfate că nu inteligenţa virilă este calea adevarată de comunicare cu Dumnezeu…Greu de înghiţit o astfel de idee, nu?

Cum spuneam, femeia e mai departe decât bărbatul de ceea ce se numeşte om. În schimb, e mai aproape de Dumnezeu…

– Cristian Tudor Popescu –

Categorii: De la lume adunate | Etichete: , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

Jurnal de bord

Blog de dezvoltare profesionala si personala

copiisiparinti.wordpress.com/

Parenting de la A la Z: Sfaturile specialistilor | Retete culinare | Remedii naturiste pentru copii | Carti de parenting | Cronica de film pentru copii

ESC on POINT

EUROVISION NEWS FROM ROMANIA

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

PentruCaPoti.ro

Traieste autentic, traieste cu pasiune. Descarca gratuit Ghidul Pasiunii si descopera cele 3 componente ale pasiunii pe care le poti aplica de astazi in viata ta http://pentrucapoti.ro/ghidul-pasiunii/

4 ÎN AVENTURĂ

Facem din tot o bucurie!

gătim în doi

Aventura unor gurmanzi îndrăgostiți pe tărâmul aromelor

ASTRODEVA

Omul ar trebui să ia cunoaşterea de la Soare, Lună şi stele. R. W. Emerson

Traveller In Romania

"Not all those who wander are lost"

%d blogeri au apreciat asta: