Enigmatica Sanda Marin si cartea de bucate


ENIGMATICA „SANDA MARIN”

Probabil că sunt foarte rare familiile româneşti în ale căror case să nu găseşti, pe un raft bibliotecă sau chiar în bucătărie, Cartea de Bucate a Sandei Marin! în întreaga istorie a gastronomie autohtone, aceasta este cea mai populară antologie… Dar, pe cât de celebră a fost cartea, de-a lungul mai multor generaţii, pe atât de enigmatică a rămas identitatea reală a autoarei sale, deşi, aşa cum vom vedea imediat, nu a fost vorba nici pe departe de vreun destin comun al cărui secret ar fi trebuit păstrat cu orice preţ. De altfel, chipul Sandei Marin este şi mai puţin cunoscut decât numele ei adevărat, iar acest fapt se explică prin aceeaşi proverbială ce a caracterizat viaţa autoarei celei mai faimoase cărţi de bucate scrisă în limba română.

 

În spatele pseudonimului „Sanda Marin” s-a aflat vreme de 61 de ani, o distinsă, cultivată şi talentată doamnă, pe nume Cecilia Maria Simionescu – Zapan. Născută la laşi, la sfârşitul ji an al secolului trecut, adică în decembrie >i stinsă din viaţă timpuriu, la Bucureşti, în interbelică, Cecilia Măria Simionescu, căsătorită cu inginerul chimist Mihai Zapan, nu a avut urmaşi direcţi. A urmat Conservatorul la Paris, unde a studiat pianul, şi cunoştea la perfecţiune trei limbi străine, anume franceza, engleza şi germana. Provenind dintr-o familie înstărită, şi-a permis luxul să devină colecţionar de artă, amenajându-şi acasă o veritabilă pinacotecă, pe care a luat-o cu sine la Bucureşti, după mutarea, împreună cu soţul, în Capitală. În ultimii ani ai perioadei comuniste, acele valoroase tablouri mai puteau fi privite în Muzeul Colecţiilor de Artă, azi desfiinţat. Aşadar, o absolventă de Conservator la Paris cititoare a trei literaturi europene în original şi iubitoare a Artelor Frumoase, alege să rămână o bucătăreasă genială şi atât! Enigma, dacă poate fi vorba de aşa ceva, în sens ironic, o dezleagă poetul Mihai Sevastos, el însuşi autor al unei legendare cărţi de bucate, în volumul „Amintiri de la Viaţa Românească”, în care povesteşte pe scurt uimirea profesorului Simionescu în legătură cu talentul nativ pe care fiica sa îl dovedea în bucătărie: „De ce să mai fie profesor de literatură universală sau limbi străine, de ce să mai fie pianistă sau critic de artă, dacă fiică-mea adoră să stea la cratiţă, mai ales că nimereşte nişte mâncăruri nemaipomenite, ca maică-sa, Dumnezeu s-o ierte, şi unde mai pui că are şi inovaţii culinare?!?” – ar fi exclamat odată tatăl „Sandei Marin” în redacţia celebrei reviste literare ieşene. Se pare că aşa a început totul, de fapt… Exasperată, tot după mărturia lui Mihai Sevastos, care lucra deja la propria sa carte de bucate, pe care avea să o publice mai târziu, de reţetele confuze, uneori cu gramajele indicate greşit, care o făceau să „rateze” unele feluri de mâncare, Cecilia Măria Simionescu – Zapan s-a hotărât să îşi încerce norocul pe cont propriu şi, după mutarea la Bucureşti, a avut ambiţia şi abnegaţia să alcătuiască o asemenea antologie, pe care editura „Cartea Românească” i-a publicat-o în 1936, într-o primă ediţie, ce s-a dovedit un triumf neaşteptat. Cea dintâi ediţie, astăzi devenită o raritate bibliofilă, căci lipseşte chiar şi din colecţiile Bibliotecii Academiei Române, cuprindea aproape zece mii de reţete, dar, în pofida faptului că era o carte relativ scumpă, din cauza dimensiunilor sale masive, nu a putut fi depăşită niciodată la tiraj nici de „Dictatura gastronomică” a lui Constantin Bacalbaşa (1500 de reţete), nici de volumul lui Mihai Sevastos (peste 2000 de reţete), apărute în anii următori! Este drept că în numeroasele reeditări ulterioare, mai ales cele din perioada comunistă, „Sanda Marin” a renunţat la numărul atât de mare de reţete, pentru a face volumul mai accesibil cumpărătorilor, ca preţ. Până acum, după modesta noastră aproximare, s-au tipărit circa 18 ediţii din această carte, în peste 70 de ani, fiecare cu prelungiri repetate de tiraj, ajungându-se la un total necunoscut de exemplare vândute ce trebuie să fie de ordinul mai multor milioane de volume. După revoluţie, mai exact în 1996, Cartea de Bucate a Sandei Marin a avut şi o ediţie americana sub titlul „Traditional Romanian Cooking”, care cuprindea doar 1296 de reţete, faţă de monumentala ediţie princeps.

Salutul lui Păstorel

Înainte de-a vă cita integral prefaţa lui Păstorel Teodoreanu la prima ediţie a acestei cărţi, îi dăm, mai întâi, cuvântul unui alt scriitor, de data asta contemporan, pentru a înţelege, foarte pe scurt, până unde a putut ajunge legenda unui pseudonim. în cartea Ioanei Pârvulescu, „Intelectuali la cratiţă”, apărută în anii din urmă, Andrei Pleşu, cu distincţia şi ironia intelectuală ce-l caracterizează, face următoarea mărturisire: „Am crescut şi eu, ca mai toţi colegii mei de generaţie, sub semnul cărţii de bucate a doamnei Sanda Marin. în anii copilăriei, credeam însă că «Sanda Marin» e un singur cuvânt – «sandamarin» – desemnând o ustensilă, ceva cu care poţi găti orice! A lua «sandamarinu» echivala, pentru mine, cu a lua o cratiţă, un cuţit, să zicem, sau un fund de lemn pentru diverse operaţiuni de bucătărie… Am fost destul de uimit când am aflat, într-un târziu, că ustensila cu pricina e o carte şi că, de fapt, e chiar numele unei doamne.” Antologic!

De aceea, nici nu trebuie să ne mai mirăm că,în perioada în care legenda ajunsese la apogeu, apăruseră tot felul de versiuni senzaţionale, cum ar fi, de pildă, zvonul din anii comunismului conform căruia „Sanda Marin” ar fi fost pseudonimul unui bărbat… Acum, însă, haideţi să dăm timpul înapoi, până la momentul debutului acestei legende, ca să citim împreună memorabilul salut al lui Păstorel! „Cartea Românească este prima casă de editură care şi-a permis luxul de a mă prezenta publicului românesc. Menţinându-se, în ce mă priveşte, pe aceeaşi linie paradoxală, vechea şi vrednica instituţie crede că a sosit momentul să inversăm rolurile, făcându-mi deosebita onoare de a mă solicita să o prezint eu pe ea, semnând cuvântul număr pârjoalele şi să-i bârfesc cumva cartofii… Când o mare editură, cum e Cartea Românească, se hotărăşte să scoată la iveală o carte de bucate înseamnă: primo, că a descoperit o lucrare bună şi secundo, că şi-a înţeles deplin rostul ei pe lume, fiindcă o bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suişul spre civilizaţie! Civilizaţia fără cultură, ca şi cultura fără civilizaţie, pot vieţui , dar una fără alta nu înseamnă nimic… Nici Americanul care îşi plimbă vasta ignoranţă în jurul pământului în şapte zile, cinci ore şi nouăsprezece secunde, pe cel mai nou biplan, cu unsprezece motoare, calorifer, baie şi ascensor, nici Asiaticul care, de mii de ani, îşi contemplă ombilicul în vermina lui milenară şi, după ce mănâncă trei cămile şi doi elefanţi, se preface în… palmier, nu pot fi modele pentru o ţară ca a noastră, care, de abia acum, îşi gospodăreşte viitorul. De asta şi-a dat bine seama Cartea Românească, iar editarea acestui op e încă o dovadă! De la munte, la Dunăre şi mare, România prezintă terenul cel mai variat în pitoresc şi avuţii, între altele şi gastronomiceşte… Tot soiul de vite şi orătănii, vânat, peşte, fructe, cu ce n-a miluit Creatorul acest blagoslovit pământ, unde expresii precum «untul şi mierea curgeau pe uliţi» nu fac altceva decât să simbolizeze o legendară stare de fapt?! Marea Neagră, cu scrumbiile (care sunt şi de Dunăre, dar şi de apă sărată…), cu guvizii, stavrizii, barbunii, calcanii, aterinele, midiile şi crevetele ei, râurile şi lacurile cu raci de toate dimensiunile, de la cel de Căldăruşani, cât o caradaşcă, până la cel de Brateş, Dorohoi sau Braşov, cât o langustină, cu păstrăvi, lostriţe, cegi, crapi, moruni, nisetri, păstrugi, caraşi, bibani, şalăi, ştiuci, lini, porcuşori pitici şi somni uriaşi; munţii şi văile împădurite, în care mişună vânatul cu păr şi foieşte cel cu pană; viile şi livezile cu cele mai minunate varietăţi de fructe, de la lămâia Balcicului, până la mura, smeura, căpşuna şi fraga Carpatului; turmele şi cirezile de pe tot curpinsul ţării, fără să mai socotim grâul şi păpuşoiul în veşnică abundenţă, ar putea îndestula un continent întreg… Când ai zarzavat, până la crustaceu. Excelentă, de asemeni, mi s-a părut ideea de a complecta numeroasele reţete practice (se vede imediat că sunt verificate!) cu o colecţie de menu-uri pe sezoane. Alegerea menu-ului e, pentru multe căsnicii, unul dintre cele mai penibile momente ale zilei, neîntrecut, poate, decât de acela al îngurgitării lui… – Ce mâncăm astăzi? în cartea doamnei Marin veţi găsi zilnic răspunsul. El poate fi modificat, desigur, dar gospodina nu se mai găseşte în faţa neantului. Ce-ul şi Cum-ul sunt rezolvate – şi cu, dar şi fără sos! îmi aduc aminte cum, odată, mulţumită ignoranţei celor mai mulţi în prepararea vânatului (y compris vânătorii…), am mâncat două zile în şir fazani, sub toate formele. Mă găseam la aperitiv, într-un mic oraş de provincie, cu un prieten la care eram găzduit. Un nou-venit se adresă unui vecin: – Bine că te-am găsit, Nicule! Jenică mi-a trimis şase fazani, dar bucătăreasa mea e proastă, iar nevasta cultă, aşa că nu ştie nici una cum să-i gătească… M-am gândit atunci să ţi-i trimit ţie! Cred că au şi ajuns. Amicul Nicu îi mulţumi călduros, dar, îndată ce plecă noul venit, se adresă amicului meu: – Uite ce e, dragă Costică, nici la mine nu ştie cineva să gătească fazanii! Nu vrei să îi iei tu? Prietenul meu îi pri, invitând la masă pe toţi acei care, ca să întrebuinţăm o expresie de la jocul de cărţi, trecuseră mâna… Sunt convins că, având la îndemână volumul acesta, fazanii vor circula mai puţin şi asta e bine! Doamna Sanda Marin, pe care nu am onoarea să o cunosc personal, este, desigur, o foarte bună gospodină. Nu mă îndoiesc că la domnia-sa acasă se mănâncă bine. Asta e, fără îndoială, meritoriu! Sunt sigur că, mulţumită domniei-sale, se va mânca bine, în orice caz mai bine decât înainte, în foarte multe case. Şi asta e şi mai meritoriu! Pentru aceasta, o rog frumos să primească cele mai călduroase felicitări din partea mea, dar să-mi îngăduie ca, înainte de-a încheia aceste rânduri de prisos (cartea nu are nevoie de recomandare), să-i fac o confidenţă: urmez, de ceva vreme, un regim alimentar sever, pe care mă, silesc (după puteri) să-l calc cât mai rar. Din cauza domniei-sale, astăzi î voi călca din nou şi nu-mi pare rău… E ora dejunului. De abia am terminat lectura sau, mai bine zis, inspecţia imaginară, însă amănunţită, a strălucitei sale bucătării! Cu aburii de friptură în narine şi cu nu ştiu ce ispită de fruct oprit în cerul gurii, nu-i pot ascunde că mă duc direct la restaurant, unde voi comanda tot ce n-am voie să mănânc, începând, până una alta, chiar cu câţiva raci (strict oprit!), ca să-i fac în ciudă medicului. Ba, ceva mai mult, nu mă voi sfii să arozez crustaceul cu un pahar de (alb, fireşte…), nu însă înainte de a-l închina pentru succesul operei şi lauda autoarei!.. …”

Post Scriptum

Dacă aţi citit cu atenţie această scurtă prezentare inedită, aţi remarcat, probabil, câteva dintre argumentele pentru care Cartea de bucate a „Sandei Marin” reprezintă un best-seller naţional.: reţete scurte şi practice, feluri de mâncare exclusiv autohtone, fără snobisme inutile şi cu ingrediente la îndemână, inclusiv mai ieftine, plus iniţiativa de-a publica, în premieră, liste de meniuri adaptate după anotimpurile româneşti. Din păcate, multe dintre acestea au fost scoase din ediţiile ulterioare! Ar mai fi de făcut o precizare, la final. Majoritatea reţetelor Ceciliei Măria Simionescu-Zapan nu sunt originale, în sensul că ele diferă foarte puţin de felurile de mâncare prezentate şi în alte cărţi de bucate mai „elitiste”, în schimb textele de prezentare sunt foarte clare şi concise, pe înţelesul tuturor, lipsite de artificii stilistice simandicoase şi de o excesivă „literaturizare”. Totuşi, există în Cartea de bucate a „Sandei Marin” şi un procent mai redus de reţete exlcusiv originale, fie că unele au fost preluate de aici în alte cărţi, fie că altele au rămas inedite şi nu se găsesc decât în acest volum. Dintre acestea, vă dăm cu titlu de exemplu, „pour la bonne bouche”, Omletă cu mere, Urs de mămăligă, Pui cu gutui, Zacuscă de peşte şi celebra „Sărbuşcă”, adică o ciorbă acrită.

 

Categorii: PRINCIPAL | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

Jurnal de bord

Blog de dezvoltare profesionala si personala

copiisiparinti.wordpress.com/

Parenting de la A la Z: Sfaturile specialistilor | Retete culinare | Remedii naturiste pentru copii | Carti de parenting | Cronica de film pentru copii

ESC on POINT

EUROVISION NEWS FROM ROMANIA

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

PentruCaPoti.ro

Traieste autentic, traieste cu pasiune. Descarca gratuit Ghidul Pasiunii si descopera cele 3 componente ale pasiunii pe care le poti aplica de astazi in viata ta http://pentrucapoti.ro/ghidul-pasiunii/

4 ÎN AVENTURĂ

Facem din tot o bucurie!

gătim în doi

Aventura unor gurmanzi îndrăgostiți pe tărâmul aromelor

ASTRODEVA

Omul ar trebui să ia cunoaşterea de la Soare, Lună şi stele. R. W. Emerson

Traveller In Romania

"Not all those who wander are lost"

%d blogeri au apreciat asta: