SUPERSTIŢII şi OBICEIURI de Anul Nou!


Nu mai e mult şi vine NOUL AN, iar în ultima zi din an, la fel ca şi în prima zi din cel nou, la noi în ţară şi nu numai, oamenii practică diferite obiceiuri despre care cred că le vor purta noroc.

La noi, tradiţia spune că pentru a alunga spiritele rele şi a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuie să aştepţi Revelionul în linişte, ci în zgomot şi voie bună, cu uşile larg deschise. Unii merg mai departe şi ţin în buzunar o căpăţână de usturoi, pentru ca spiritele rele să-i ocolească. De asemenea, şi clopoţeii sunaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele.

Se crede că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să te înnoieşti din toate punctele de vedere şi să primeşti cât mai multe cadouri. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei.

Se spune că pentru a avea parte de belşug, primul om care va trece pragul casei în noul an trebuie să fie de sex masculin.

În noaptea de Anul Nou nimeni nu are voie să doarmă – cel care cedează ispitei lui Moş Ene va fi somnoros tot anul.

Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine.

Se mai spune că în ultima zi din an şi în prima zi din cel nou, NU este bine să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă (nici măcar gunoiul), pentru că, odată cu el, dăm afară şi norocul.

Tradiţia spune că trebuie să porţi în buzunar câteva boabe de grâu, “să fii ferit de foamete în anul care vine” şi bani “pentru ca Anul Nou să nu te prindă sărac”. Tot legat de bani, dacă nu doriţi să fiţi datori tot anul ce vine, încercaţi să vă plătiţi datoriile până la miezul nopţii.

În Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, noaptea visându-l pe cel cu care se vor căsători.

La miezul nopţii de Anul Nou trebuie să deschideţi uşa, pentru ca anul vechi să iasă, iar cel nou să intre.

Peştele este una din mâncărurile menite să îţi aducă prosperitatea şi să-ţi asigure o trecere lină şi uşoară în anul care vine.

În noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste.

Cine este politicos şi manierat de Anul Nou va fi tot timpul aşa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuţiile în contradictoriu şi limbajul licenţios sau brutal, cât şi povestirile cu fantome sau morţi. În afară de faptul că nu sunt deloc plăcute, acestea atrag şi ghinionul.

Despre copiii născuţi pe 1 ianuarie se spune că vor avea noroc toată viaţa.

De asemenea, se mai spune că, pentru un an îmbelşugat este bine ca la miezul nopţii pe masă să fie pahare şi farfurii pline. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac, consideră superstiţioşii.

Deşi puţini agreează ideea, se spune că aceia care lucrează în prima zi a anului au mai multe şanse de a avansa în carieră în perioada următoare. Însă, paradoxal, să demarezi un proiect de amploare în acea zi este curat ghinion.

Pentru dragoste şi prosperitate, pentru sănătate şi veselie în anul ce vine este bine ca la miezul nopţii să dansaţi în aer liber, cel mai bine în jurul unui copac.

Fetele care vor să se mărite în următoarele 12 luni ar fi bine ca prima persoană pe care o văd de la geamul dormitorului să fie un bărbat.

Consumă un măr în ajunul Anului Nou şi vei avea parte de sănătate pe tot parcursul anului, ne învaţă tradiţia.

Si strugurii au o semnificaţie aparte în seara de Revelion. Fiecare din cele 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului care vor urma.

Pe de altă parte, carnea de pasăre nu este deloc considerată aducătoare de noroc. Precum păsările de curte care scormonesc pământul pentru a-l împrăştia, tot astfel se crede că se împrăştie prosperitatea şi binele din casă în care se serveşte carne de pasăre.
Tot în noaptea de 31 spre 1, bătrânii spun că aprinderea unei lumânări sau a unei candele

sub icoana până se luminează de ziuă are rostul de a-l îndupleca pe Dumnezeu pentru a-ţi da un an uşor şi luminos.

NU UITA să-ţi pui o dorinţă în noaptea dintre ani.

sursa

1520717_735448099800750_29487080_n.jpg

Categorii: PRINCIPAL | Etichete: , , , , , | 9 comentarii

Navigare în articol

9 gânduri despre „SUPERSTIŢII şi OBICEIURI de Anul Nou!

  1. La Multi Ani! Si sa pasim in noul an cu veselie, sanatate si plini de sperante.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

Jurnal de bord

Blog de dezvoltare profesionala si personala

Parenting de la A la Z: Sfaturile specialistilor | Retete culinare | Remedii naturiste pentru copii | Carti de parenting | Cronica de film pentru copii

ESC on POINT

EUROVISION NEWS FROM ROMANIA

Bucatarie Indiana Vegetariana

Delicii culinare ayurvedice

PentruCaPoti.ro

Traieste autentic, traieste cu pasiune. Descarca gratuit Ghidul Pasiunii si descopera cele 3 componente ale pasiunii pe care le poti aplica de astazi in viata ta http://pentrucapoti.ro/ghidul-pasiunii/

4 ÎN AVENTURĂ

Facem din tot o bucurie!

gătim în doi

Aventura unor gurmanzi îndrăgostiți pe tărâmul aromelor

ASTRODEVA

Omul ar trebui să ia cunoaşterea de la Soare, Lună şi stele. R. W. Emerson

Traveller In Romania

"Not all those who wander are lost"

%d blogeri au apreciat asta: