Gândul zilei


„Modelul oricărei organizări este organismul nostru. Omul nu

poate inventa nimic ce nu există deja în creație. El poate

imita, reproduce, dar nu poate inventa. Organismul uman este deja
prin sine o lume organizată, construită după legile din
înalt. el păoartă înscris în el întreaga filosofie a
vieții.



Această organizare, al cărei model este organismul nostru,
trebuie să se reflecte, mai întâi, în familie. Familia este o
instituție divină, pentru că este un organism în care
acționează într-o mare măsură legea gratuității,
gratuitate ce determină unitatea, armonia ei. Evident, există
și familii ce par alcătuite din niște membrii ciudați, ca și
cum psihic, spiritual, ar fi de origini diverse. Ei pot fi de
fapt de origini diverse, și dacă este cazul, nu trebuie să fim
uimiți: ei sunt împreună tocmai pentru a învăța tocmai
legile gratuității, adică legile răbdării, ale indulgenței,
ale iubirii, ale sacrificiului. Aceste legi trebuie deopotrivă
să guverneze și această familie ce o alcătuiesc oamenii pe
întreg pământul.”

Omraam Mikhaël Aivanhov

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s