Gândul zilei de 1 iunie


La mulţi ani,
de ziua copiilor nemuritori din noi!



„Un arbore este constituit din șapte elemente: rădăcini,
trunchi, ramuri, frunze, flori, fructe, iar în fructe există
niște semințe care, după ce au fost sădite, vor da naștere
unui nou arbore. Desigur, cunoașteți toate acestea, dar poate
nu știți că un arbore este un fel de sistem solar, deoarece
fiecare din cele șapte elemente ce îl compun corespunde uneia
dintre cele șapte planete clasice.

Să descoperim acum aceste corespondențe. Rădăcinile îl
exprimă pe Saturn, ele lucrează în întuneric, îngropate
adânc în pământ. Trunchiul este Jupiter, el se înalță
zdravăn, falnic. Ramurile îl reprezintă pe Marte, ele pleacă

la cucerirea spațiului. Frunzele sunt ilustrate de Soare, în
ele se produce fotosinteza datorită luminii. Florile o
întruchipează pe Venus, dând farmec arborelui prin formele,
culorile și parfumurile lor. Luna este prezentă prin fructe,
prin pulpa lor în care se condensează toate sucurile. Cât
despre semințe, datorită cărora întreg ciclul se va relua,
ele sunt simbolizate de Mercur, copilul.”

Omraam Mikhaël Aivanhov

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s