Citat

Scriitori celebri


Unii dintre cei mai străluciţi autori ai literaturii au fost dependenţi inveteraţi, cu adicţii faţă de orice, de la cafea, la sex şi opium şi de-a lungul timpului şi-au exprimat diferite grade de ruşine faţă de viciile lor. La urma urmei, este vorba despre condiţia umană, care este predispusă spre acest gen de preocupări, iar în cazul literaturii observaţia este valabilă şi în cazul scriitorilor şi în cel al cititorilor, pentru care viciile reprezintă o temă fascinantă.
Feodor Dostoievski – jocuri de noroc“Când mă apropii de sala de jocuri de noroc,
intru în convulsii de îndată ce aud sunetul banilor pe masă”.
La mijlocul anilor 1860, Dostoievski a fost lovit de câteva evenimente tragice, soţia şi fratele său au murit, iar scriitorul rus a intrat într-o depresie devastatoare, pe lângă faptul că a rămas şi cu o grămadă de datorii personale şi de familie. Astfel, Dostoievski a devenit dependent de jocurile de noroc şi în special de ruletă.
Se vehiculează ideea că autorul rus a scris finalul romanului Crimă şi Pedeapsămai repede decât era prevăzut pentru că avea nevoie disperată de un avans din partea editorului său şi că a scris nuvela Jucătorul cu scopul de a-şi plăti datoriile acumulate la ruletă cu câştigurile din urma publicării.
Honoré de Balzac – cafea“Mulţi oameni pretind că îşi găsesc inspiraţia în cafea,
dar, după cum ştie toată lumea, cafeaua transformă persoanele plictisitoare
în persoane şi mai plictisitoare”.
Balzac şi-a alimentat scrisul prolific obişnuind să bea nu mai puţin de 50 de ceşti de cafea în fiecare zi până în punctul în care această doză nu a mai fost suficientă şi a început să mănânce zaţ uscat.
O “tactică” pe care scriitorul o descrie ca fiind “o metodă oribilă, mai degrabă brutală, pe care o recomand numai bărbaţilor în putere, bărbaţilor cu părul negru şi des şi cu pielea acoperită de pete de la ficat, bărbaţi cu mâinile mari şi cu picioare în formă de popice. Cafeaua abuzează de garniturile stomacului aşa cum un căruţaş abuzează de ponei, plexul se inflamează, scânteile sar până la creier. Din acel moment, totul devine agitat. Ideile se pun rapid în mişcare precum batalioanele unei mari armate pe câmpul de luptă iar bătălia e dusă cu furie. Amintirile te atacă, steaguri strălucitoare ţinute sus; cavaleria metaforei se dispune în formaţie de luptă printr-un galop magnific; artileria logicii năvăleşte cu vagoanele-i clămpănind printre cartuşe; la ordinele imaginaţiei trăgătorii ochesc şi trag; forme şi personaje încep să defileze; hârtia este acoperită de cerneală, iar munca nocturnă începe şi se termină cu torentele acestei ape negre aşa cum o bătălie începe şi se termină cu pulberea cea neagră”.
Lord Byron – sex“Vai! Dragostea unei femei este cunoscută ca fiind un lucru minunat
dar şi teribil în acelaşi timp”.
Nu numai că s-a culcat cu peste 250 de femei în Veneţia, într-un singur an, fără a mai pune la socoteală bărbaţii, dar George Gordon Byron a avut o aventură şi cu scriitoarea Caroline Lamb, cu verişoara sa, Anne pe care a luat-o şi de soţie şi chiar cu propria lui soră vitregă.
Desigur, 250 de femei într-un singur an poate părea munca unui seducător feroce, dar interesant este obiceiul lui Byron de a păstra o amintire din partea fiecărei iubite. Acesta obişnuia să preia de la fiecare amantă mostre de păr pubian pe care le  păstra în plicuri atent marcate cu numele fiecăreia. Recent, aceste plicuri au fost expuse în public de către editura care se ocupă de operele lui Byron.
Elizabeth Barrett Browning – opiu“Opiu, opiu, noapte după noapte!”
Elizabeth Barett Browning a început să folosească opiul de la vârsta de 15 ani pentru a trata o problemă a coloanei vertebrale. După ce a împlinit 30 de ani a contractat o boală care-i afecta plămânii şi inima, iar în 1845 poeta inhala 40 de picături de tinctură de opiu (laudanum) pe zi, o doză enormă.
Elizabeth spune într-o scrisoare pentru fratele său: Opiul îmi menţine pulsul constant şi mă ajută să nu leşin. Opiul oferă pace sufletească şi echilibru sistemului meu nervos.
Paul Verlaine – absint“Îl iau cu zahăr!”
Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, cu toţii au fost adepţi ai absintului, dar dintre ei, Verlaine i-a fost extrem de devotat. Când el şi Rimbaud au pus capăt aventurii lor amoroase, Verlaine a intrat într-o stare de furie alimentată de absint şi şi-a împuşcat fostul amant în braţ, faptă pentru care a petrecut doi ani în închisoare. Spre sfârşitul vieţii, rămas sărac şi singur, Verlaine a renunţat la toate viciile sale, cu excepţia absintului, desigur. Legenda spune că a băut absint chiar şi când era pe patul de moarte.
James Joyce – gaze intestinale
“Cred că aș recunoaște oriunde pârțurile Norei. Aș putea să adulmec aerul și săștiu că pârțul e al Norei într-o cameră plină cu femei pârțâitoare. E un sunet mai degrabă feminin, față de pârțurile pe care îmi imaginez că le scot soțiile obeze, niște pârțuri ca o rafală de vânt umed. Devine brusc ceva amuzant și murdar, ca un pârț pe care-l slobozește o fetiță îndrăzneață noaptea, în dormitorul de la colegiu. Sper că Nora o să-și slobozească tot timpul vânturile în fața mea ca să i le adulmec și să-i recunosc mirosul”. Vezi toată scrisoarea aici
La prima vedere ar părea deplasat să-l desemnăm pe James Joyce ca fiind dependent de gazele intestinale ale soţiei sale, dar cine a citit scrisorile sale pline de obscenităţi ştie că pasiunea lui Joyce nu era una de moment. Practic, omul era obsedat de flatulenţă.
William S. Burroughs – heroină“Indiferent dacă o tragi pe nas, o fumezi sau ţi-o bagi în fund, rezultatul este acelaşi. Dependenţa.”
Dependenţa de heroină a lui William S. Burroughs nu a fost niciodată un mare secret. A folosit-o, practic, toată viaţa şi cele mai apreciate lucrări ale sale sunt reflecţii autobiografice asupra experienţelor sale cu drogurile. Burroughs chiar a obişnuit să vândă heroină în cartierul Greenwich Village din New York în anii ‘40 iar înainte să moară a fost supus unui tratament cu metadonă.
Charles Dickens – morga“Sunt târât de o forţă invizibilă către morgă”.
Charles Dickens obişnuia să petreacă zile întregi în morgă observând cum sunt aduse, pregătite şi depozitate cadavrele. Nu e ca şi cum Dickens ar fi primul artist fascinat de organismele moarte, dar în general, artiştii vizuali sunt aceia care simt nevoia să examineze formele corpului uman. Dickens a descris forţa care-i îndrepta paşii spre morgă drept atracţia repulsiei.
Ernest Hemingway – alcool“Întotdeauna să faci treaz ceea ce ai spus că vei face când erai beat.
Asta te va învăţa să-ţi ţii gura închisă”.
Deşi există zeci de scriitori notabili despre care se ştie că au fost dependenţi de alcool (Dorothy Parker, John Cheever, F. Scott Fitzgerald, William Faulkner, Charles Bukowski), statutul de lider al “haitei” trebuie să-i revină lui Ernest Hemingway. Scriitorul american a fost alcoolic în cea mai mare parte a vieţii sale şi chiar a început să bea mai mult începând cu anii ‘50 pentru a putea trece mai uşor peste durerile provocate de unele accidente pe care le-a avut.
Pasiunea sa pentru alcool a devenit subiectul unor legende care spun că Hemingway a inventat băuturi ca daiquiri sau mojito.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s