Citat

Cronica „Noii Revoluții”: a 4-a zi de proteste a cuprins toată țara


Manifestații luni, 16 ian. a.c. în București, Slatina, Craiova, Timișoara, Sibiu, Reșița, Constanța, Turnu-Severin, Ploiești, Brașov, Baia Mare, Deva, Focşani, Târgovişte
sursa 
Update24: 22.30 Potrivit datelor Jandarmeriei, un număr de 7.900 de oameni manifestau în toată țara la ora 21.

Această prezentare necesită JavaScript.


Update23: 22.20  France 24: „Protestatarii violenţi au ieşit doar ca să se bată”. Site-ul televiziunii franceze scrie că protestele de la Bucureşti au fost stricate de un grup de tineri puşi pe scandal.
FOTO: portalio.ro
Update22: 22.15 Un bărbat care a participat la mitingul de la Ploieşti a fost prins cu două cocktailuri Molotov, el fiind controlat de jandarmi după ce a aruncat cu un şurub din mulţime spre forţele de ordine, protestatarul spunând că a primit şurubul şi cocteilurile de la o persoană necunoscută din Bucureşti şi că a fost plătit.
Foto: realitatea.net
Update21: 22.00 Studenții au ajuns în Piața Universității și scandează ”Ieși afară, javră ordinară!”
Update20: 21.50 O mașină a fost incendiată în Piața Universității. Pompierii au reușit să stingă focul.

Foto: Mediafax
Update19: 21.45 Peste 300 de persoane protestează în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, iar o femeie a adus la miting un castron cu colivă şi cu o lumânare aprinsă, spunând că este pentru Traian Băsescu. 

Foto: realitatea.net
Protestul antiguvernamental şi antiprezidenţial de la Sibiu, la care au participat aproximativ 1.800 de persoane, s-a încheiat după ce protestatarii au scandat „Hoţii!” când au ajuns în faţa sediului PDL Sibiu.
Foto: Mediafax
Update18: 21.30 Un protestatar a fost prins de jandarmi în Piața Universității, având un pistol cu bile.  Jandarmii au reținut zeci de persoane. Cinci persoane au primit îngrijiri medicale la Universitate, iar alte două au fost transportate la spital.
Update17: 21.15 Aproximativ 200 de studenții se îndreaptă spre Piața Universității, momentan aflându-se la Piața Kogălniceanu. Studenții sunt disciplinați. ”Noi suntem studenți, Noi nu suntem violenți” – aceasta este una dintre lozincile pe care tinerii le scandează. 
Update16: 21.00 Statuile din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, care reprezintă personaje din operele lui Caragiale, au fost luate cu asalt de protestatari. 

Foto: Facebook
Update15: 20.55 Boc a făcut terapie de grup cu pedeliştii. „Nu poţi să-ţi dai demisia pentru nişte ciumpalaci”. Invitat la Realitatea TV, Mircea Dinescu a comentat atitudinea televiziunilor şi a presei din întreaga ţară cu privire la protestele care au loc în Capitală şi nu numai. Scriitorul este de părere că mass media exagereaza amploarea evenimentelor, glumind că protestatarii sunt înarmaţi cu „pietre la rinichi”. 
Update14: 20.50 Aproximativ 400 de persoane au participat la un marş prin centrul Timişoarei, manifestanţii mergând la Catedrala Mitropolitană, unde au îngenuncheat, iar apoi s-au întors în Piaţa Victoriei. Protestatarii care se aflau în Piaţa Victoriei din Timişoara au plecat în marş prin centrul oraşului, după ce li s-au alăturat zeci de suporteri ai echipei Poli Timişoara, precum şi alte persoane. (realitatea.net) 
Foto: opiniatimisoarei.ro
Update13: 20.30 Unul dintre suporterii dinamoviști care au participat la incidentele din Capitală de duminică seara a declarat astăzi pentru Mediafax că grupurile de fani de la mai multe echipe nu au nimic „nici cu Băsescu, nici cu Arafat, nici măcar cu jandarmii”, ci au protestat față de legea care prevede închisoare de la 2 la 5 ani pentru introducerea de torțe pe stadioane.
  
Update12: 20.15. Un jandarm a fost rănit, iar doi protestatari au fost reținuți la Pitești. Manifestanții au încercat să blocheze bulevardele, iar jandarmii i-au oprit. Participanţii la mitingul din Piaţa Unirii din Focşani, care s-a încheiat în jurul orei 20.00, au adus la protest mai multe cruci pe care scria „Guvernul Băsescu” şi o coroană cu pozele preşedintelui şi premierului, iar spre finalul acţiunii numărul protestatarilor s-a ridicat la aproximativ o mie.
  
Update11: 20.10 La ISU s-a instituit ALERTĂ COD ALBASTRU – un sfert din efective sunt chemate la serviciu. 
Update10: 19.45 Aproximativ 1.200 de persoane participă la Sibiu, la un protest faţă de Guvern şi de Traian Băsescu, pentru prima dată manifestaţia fiind autorizată, iar participanţii au pornit într-un marş din Piaţa Mare pe mai multe străzi ale oraşului. (ZF) Peste 500 de persoane protestează, luni seară, în faţa Prefecturii din Slatina, scandând lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce la Craiova au ieşit în stradă aproximativ 50 de oameni. Aproximativ 80 de persoane protestează, la această oră, în centrul oraşului Ploieşti, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, aceasta fiind a treia zi consecutivă de proteste în acest oraș. (realitatea.net) Poza zilei pe Facebook aduce în prim plan cel mai paşnic protest din aceste zile. În fotografie, un singur protestatar se află în faţa primăriei din Baia de Arieş. „Baia de Arieş solidară cu ce se întâmplă în ţară”, este descrierea fotografiei care a făcut luni înconjurul Internetului. Utilizatorii reţelei de socializare se întreabă în glumă unde sunt jandarmii.

Update9: 19.30 La PDL s-a format în urmă cu puțin timp o celulă de criză. În Piața Universității sunt prezenți și revoluționarii din 1989. În București a început să ningă și este foarte frig. 

Foto: EVZ
Update8: 19.15. Ce crede Traian Băsescu despre protestele din București şi ţară – Băsescu s-a întâlnit astăzi cu o parte dintre candidaţii la postul de consilier de stat, presa neavând acces la eveniment.
„A recunoscut că este o mişcare socială datorată măsurilor de austeritate impuse, ca o reflexie a măsurilor de austeritate prelungită. Domnul preşedinte a susţinut că aceste măsuri au fost necesare. Faţă de alte partide care umblau la bani publici pentru a preveni protestele, alocau sume din ce în ce mai mari, dânsul a zis că pentru a avea un control asupra costurilor şi bugetului doreşte să îndrepte ţara pe o situaţie bună şi nu să se înrăutăţească situaţia prin alocarea de sume nejustificate”, a spus unul dintre candidaţii la postul de consilier de stat la Preşedinţie. (Gândul)
Update7: 18.50 – În Piața Universității au fost instituite filtre, iar protestatarii considerați suspecți sunt controlați de jandarmi. 

Update6: 18.05 În jurul orei 20.00, 500 de studenți vor pleca din Regie și se vor îndrepta spre Piața Universității. Aceștia vor purta la fel ca și aseară, banderole albe pe braț. Suporteri ai echipelor de fotbal din toată țara au anunțat că vor veni la București. Manifestanții au cântat imnul, dar au înlocuit „Traian” cu „Decebal”.
Foto: Captură YouTube
 Update5: 18.00 Primul reţinut după violenţele de ieri: electricianul Mihai Căpăţână, pasionat de nazişti.Judecătoria Sectorului 4 a aprobat cererea procurorilor de a-l aresta preventiv pentru 29 de zile pe Mihai Căpăţână. acesta fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice. (Gândul)
Sursa foto: Facebook
 Update4: 17.45 Jandarmii iau în calcul o noapte mai agitată decât cea precedentă. Efectivele vor fi suplimentate cu jandarmi din alte orașe. Mii de manifestați protestează  la această oră în toată țara. Orașele în care au loc proteste sunt CraiovaTimișoaraSlatinaReșițaConstanțaTurnu-SeverinPloieștiBrașov,Baia MareDeva (Antena3)În București, în Piața Universității, s-au strâns în prezent 450 de manifestanți. 
Update3: 17.00 Constănţenii se pregătesc de ample proteste. Poliţiştii organizează deja patrule mobile în jurul Prefecturii Constanţa. Primarul Radu Mazăre a anunţat că a aprobat solicitatea Asociaţiei Haiducilor de organizarea a unui miting. În parcarea Prefecturii au fost instalate deja garduri de protecţie, oamenii au început să-şi facă simţită prezenţa, iar jandarmii filmează protestul.(Replicaonline.ro) Clujenii vor ieşi în stradă şi în această seară, de la ora 19:00, în Piaţa Unirii. Aproximativ 80 de persoane protestează în centrul oraşului Ploieşti, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, aceasta fiind a treia zi consecutivă de proteste la Ploieşti. (ZF) 

Foto: realitatea.net
Update2: 16.40 Surse din cadrul instituţiilor abilitate în menţinerea şi restabilirea ordinii publicii au declarat că o parte dintre suporterii echipelor Steaua şi Dinamo au stabilit deja „planul de bătaie” pentru a patra zi de proteste violente în Bucureşti. (EVZ) Pe de altă parte, liderul galeriei steliste, Dorin Taban a declarat, la Realitatea TV, că participarea unor membri la violenţele înregistrate sâmbătă şi duminică nu a fost organizată. 

Foto: EVZ
Update1: 16.15 La prostestul din Piața Universității sunt așteptați în această seară 500 de studenți. Câteva sute de oameni se află acum în faţa Teatrului Naţional şi protestează paşnic, scandând lozinci antiprezidenţiale. În zonă sunt şi câteva dube de jandarmi.
Sursa foto: Mediafax / Octavian Ganea
 Timişoara: Aproximativ 70 de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei. Protestatarii scandează „Hoţii, hoţii” şi „Băsescu nu uita, va veni şi vremea ta”. Manifestanţii au afişat pancarte şi coli A4 pe care scrie „Adio tovarăşi”, „Cu Băsescu şi cu Boc a luat ţara foc”, „Jos Guvernul mafiot”.
La ora 14.30, în Piața Universității s-au adunat peste 100 de oameni. Mulți dintre cei care protestează sunt bugetari. Oamenii scandează ”Jos Băsescu!” și ”Ieși afară, javră ordinară!”
Cu câteva ore mai devreme, premierul Emil Boc i-a cerut ministrului de Interne să dispună măsuri împotriva persoanelor care vor mai comite acte de violenţă în timpul protestelor. Pe de altă parte, PNL solicită demisia imediată a Guvernului Boc, considerând că Executivul s-a dovedit „incapabil” şi „absent” în gestionarea protestelor şi „vinovat” de cauzele şi desfăşurarea acestora, a declarat astăzi liderul liberal Crin Antonescu.
Foto: Mediafax/ Octav Ganea
Știre în curs de actualizare
Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s