ROSTUL


Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania articol primit prin e-mail si regasit pe mai multe site-uri internet precum:

http://www.asiiromani.com/sens-giratoriu/6524-qrostulq-dan-puric.html)

http://romanism.ro/dan-puric-%E2%80%9Crostul%E2%80%9D-%C8%99i-constantin-tanase-%E2%80%9C%E2%80%A6daca-mai-avem-vreun-rost-in-%C8%9Bara-asta%E2%80%A6%E2%80%9D.html

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu

ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si

renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de

timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas

si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca

lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit,

înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le

alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a

întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi.

O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu

bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost,

cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si

credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame

si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii,

calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele,

momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati

prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns

batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub

ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si

întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe

banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara

batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai

are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei

sustine un program care se intituleaza „Sufficiency Economy”, prin care

oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un

fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla

vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare

de la tarile „prietene”.

La noi chestia asta se numeste „agricultura de subzistenta” si lui tanti

Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si

soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.

Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui

Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si

broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu

le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare.

Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum.

Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca.

Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti

îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat

întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu

ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut

comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine

culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului,

de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai

sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de

îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus

la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus

bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o

sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin

care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti,

botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii

si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se

accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un „Tatal nostru” spus pe

jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia

depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor,

daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza,

sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani,

cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau

de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel

se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii

nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi

facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii

nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare

pentru vii si pentru morti.

Dan Puric nu este numai regizor şi actor, în ultimii ani el s-a impus ca un profund şi original cugetător, ca una din vocile morale cele mai importante din România. Gândirea sa merge mai totdeauna pe contrasens, radiografia făcută de el realităţilor din România este necruţătoare, nu în zadar, pe cât e de preţuit de unii, de cei mulţi, pe atât e de contestat de alţii, puţini şi mici. Mi s-a reproşat cu diferite ocazii, cu multă rea-credinţă, că articolele mele sunt pline de ură. Acolo unde eu puneam degetul pe rană, detractorii mei vedeau ură. Nu mă încaier cu aceştia. Să rămână la opinia lor. Un lucru am înţeles în viaţa asta: dacă nu urăşti răul, acesta creşte şi se înmulţeşte. Acela îşi iubeşte cu adevărat ţara şi oamenii care urăşte răul din această ţară. În ţara noastră însă s-a adunat mult rău. Am citit articolul lui Dan Puric şi am rămas zguduit de similitudinile dintre realităţile de aici şi cele de peste Prut. Avem deci, nu numai aceeaşi istorie şi aceeaşi limbă cu fraţii noştri de peste Prut, dar şi aceeaşi boală istorică: ne-am pierdut rostul.

– „Cat mai sunteti, cat mai sunt, mangaiati-i pe parinti …” – versuri de Adrian Paunescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s