soluţii alternative


18 soluţii alternative pentru dezastrul în care ne aflăm Cand analistii economici alearga de la o televiziune la alta ca gainile fara cap, prin panica generala creata de informatii prea detaliate si de crawluri
innebunitoare, o analiza adevarata lipseste cu desavarsire. De altfel, cine sa mai aiba si timp sa analizeze ceva atata timp cat este mult prea zapacit de
puhoiul de vesti proaste – conectat parca cu un cordon ombilical la stirile din minut in minut transmise frenetic de agentiile de stiri? Si totusi, fara o analiza la rece nu facem decat sa ne invartim inutil pe loc, ca un titirez.
Intrebarea este: de ce suntem in groapa si ce am putea face pentru a iesi? Romania are, in esenta, o problema de cheltuiala bugetara excesiva in raport cu incasarile. Exista trei complicatii, corelate, ale acestei probleme. In primul rand incasam mult mai prost decat majoritatea tarilor europene. In al doilea rand cheltuim mult mai mult decat ne-am putea permite efectiv avand in vedere incasarile. In al treilea rand, o parte prea mare a acestor cheltuieli sunt directionate catre salarii pentru bugetari . Bugetarii sunt si prea multi ca numar si cu sporuri scapate de sub control in anumite cazuri. Presedintele spunea metaforic ca avem un om slab (sectorul privat) care duce in spate un om de 200 de kilograme (reprezentat de birocratie plus clientela politica). Ce nu ne-a mai spus presedintele este ca in loc sa mai reducem din grasimea obezului, noua propunere de majorare a TVA-ului este echivalenta cu a-i mai si taia o mana slabanogului care duce obezul in spate.

Solutiile economice sunt clare, dar dureroase pentru o administratie
paralizata: in primul rand, restructurarea celor care taie frunze la caini prin
ministere si agentii – dar si pe plan local – pentru a nu arunca niste costuri suplimentare, prin impozite majorate, in carca majoritatii romanilor. In loc de o restructurare inteligenta, realizata agentie de agentie, avem pana acum fente la televizor si taieri doar din gura. Din aceasta cauza, vom avea impozite trantite de azi pe maine fara o analiza temeinica. In al doilea rand, nu putem
sustine o cheltuiala cu salariile care a depasit un sfert si se indreapta spre o
treime din fondurile totale ale statului – acest lucru nu il poate face nimeni in lume. Avem insa un talent nativ in a evita solutiile optime, de aceea vom avea somajului cam dublu fata de cum ar fi trebuit sa fie in aceasta perioda,
daca politicile publice ar fi fost mai rationale. Ca “bonusuri” suplimentare vom avea majorarea preturilor, scaderea consumului si intoarcerea Romaniei la
situatia din anul 2004 – va amintiti, atunci cand nu o duceam foarte bine nici unii, creditele la liber nu se puteau obtine foarte usor, iar salariile erau cu mult mai mici.

Am sa structurez mai jos 18 solutii pentru iesirea din dezastru, cate una pentru fiecare luna de viata a guvernul Boc. De la guvern nu am auzit foarte multe
detalii despre solutii – iar rezultatele acestei lipse de idei vor fi vizibile in perioada urmatoare. Totusi, nu inteleg de ce un om cu un laptop poate veni intr-o dupa-amiaza cu mai multe solutii decat a putut un guvern instalat de 18 luni , avand 1.400.000 de oameni in subordine? Nu pretind ca detin adevarul absolut, insa avem nevoie acum ca de aer de solutii care sa ne poata scoate din
groapa – solutii mediocre sau mai bune, dar trebuie cautate! Solutiile propuse aici sunt regrupate in patru capitole mari: primul se refera la restructurarea unor institutii ale statului,incepand cu Fiscul, cel de-al doilea propune intarirea controlului financiar, bugetar si a cadrului de derulare a
cheltuielilor, cel de-al treilea propune reducerea ponderii statului in economie
iar ultimul propune masuri pentru domolirea cresterii inflatiei, efectul imediat
al majorarii TVA-ului. Daca s-ar realiza doar jumatate din acest program, s-ar putea renunta la majorarea TVA-ului si a celorlalte impozite, precum si la taierea pensiilor.

In situatii ca aceea de acum, romanii se plang mereu de trei lucruri: ca nu stim ce sa facem, ca nu avem cu cine si in final ca nu avem bani suficienti. Este fals ca nu stim ce sa facem – exista o puzderie de propuneri excelente, care au fost lansate in ultimii douazeci de ani si au fost apoi uitate prin sertarele prim-ministrilor care s-au perindat la putere, unele dintre ele implementate cu success de ani buni in tari vecine. Este fals si sa spunem ca nu avem cu cine. Sectorul privat geme de economisti decenti, cu o capacitate de analiza foarte
mare – dar nu ii intreaba nimeni nimic, in afara de vreun jurnalist ratacit. In fine, placa cu banii insuficienti nu mai este nici ea de actualitate. Avem, de exemplu, de patru ori mai multi bani pentru medicamente ca in 2000, dar ii gestionam de patru ori mai prost – pentru a obtine aproximativ aceleasi
rezultate ca in urma cu 10 ani. Stim, asadar, si ce sa facem si avem si cu cine.
Ce ne lipseste este dorinta de a lua ceea ce se gaseste chiar in fata noastra si a ne apuca de implementat solutiile existente, inclusiv cele de mai jos. 1. Restructurarea reala a agentiilor guvernamentale
Exista un raport al Fundatiei Soros scris pentru Agentia de Strategii Guvernamentale care a analizat inca din 2005 obezitatea sectorului de stat. Raportul descrie, in peste peste 200 de pagini puzderia de 1.000 de agentii
guvernamentale care trebuiau restructurate inca din 2005 – detaliaza cheltuieli inutile, scheme umflate, nepotriviri legislative. Raportul a fost insa ingropat glorios timp de mai multi ani si zace si acum undeva prin arhiva Cancelariei Primului Ministru, intre timp si desfiintata ca institutie. De recomandarile care au fost facute in cadrul acelui proiect s-a ales praful, iar confidentialitatea tembela inscrisa in termenii acelui contract ma obliga sa nu spun mai multe legate de acest subiect. Totusi, exista recomandari clare,
precise, care au fost pe masa decidentilor vreo 5 ani la rand – fara a exista un progress in aplicare lor. De pilda, cand taierile de agentii au fost facute, nu s-a uitat nimeni pe acest document existent deja. Rezultatul: in loc de o analiza structurala, interna, pentru fiecare organigrama in parte, cu taieri de la radacina spre varf ale structurilor nefolositoare, nu am facut decat sa pastram o structura umflata, atasand institutii desfintate peste alte instutii “salvate” si tranformandu-le astfel in departamente prin rebotezare. Altfel spus, am rebotezat sezlongurile pe puntea Titanicului, iar acum vom comprima aceste sezlonguri, prin amalgamare agentiilor in structura ministerelor. Din talmes-balmesul care este de asteptat sa urmeze, se vor intrupa structuri aproape imposibil de condus.

2. Intarirea imediata a institutiilor statului, incepand cu Fiscul
De pilda, calitatea structurii de colectare a taxelor si impozitelor – ANAF – se oglindeste in faptul ca reuseste sa colecteze cam 50% din impozitele datorate,
comparativ cu 96% in Germania. In plus, un audit efectuat in urma cu ceva ani la ANAF Constanta a relevant 89% neconforme cu standardele ISO, deci o capacitate institutionala aproape inexistenta. Se lucreaza inca cu pixul si stampila,
bazele de date sunt greoaie si pline de erori, nu exista posibilitatea urmaririi
electronice a contribuabilului pe toate bugetele in timp real. In plus, exista
o dezordine fizica in plus fata de cea mentala – oricine intra intr-o unitate de taxe si impozite constata maldare si teancuri infinite de dosare nesortate,
nearhivate si in mod cert neintroduse complet in sistemul informatic. Fiscul din Romania este inca in secolul XIX, incasand cam jumatate din sumele din calculator.
Solutia de electronizare completa si training pentru tot personalul ar dura 6 luni, dar ar putea salva o tara. Solutiile exista de mult in toate tarile europene, iar Marea Britanie chair a externalizat pe o perioada de 10 ani serviciile IT din cadrul fiscului catre o firma privata care se ocupa ca totul sa functioneze ceas. In Romania, daca ne chinuim mult, probabil ca mai gasim oameni care lucreaza inca cu creionul chimic in aceste institutii. Rezultatele catastrofale care deriva de aici ar trebui insemnate tot cu creionul chimic pe fruntea celor care nu vor sa le schimbe!

3. Introducerea de urgenta a unor platforme electronice in institutii
Solutia din Bulgaria – ce a durat un an in implementare – a fost electronizarea
completa a platii impozitelor si a taxelor vamale. Rezultatul a fost o crestere a incasarilor cu 2% din PIB in conditiile acelorasi impozite. Un sistem englezesc al celor de la Crown Agents din Londra a fost implementat cu succes, inspectorii vamali si fiscali nu mai merg cu sarsanaua catre cetateni – sunt
camere de luat vederi peste tot, iar interactiunea se desfasoara in proportie de 80% prin internet, unde toata lumea isi poate completa formularele. Daca exista vreo neconcordanta, nu te viziteaza vreun Georgel care sa se uite in acte si sa iti faca cu ochiul ca “a descoperit o problema, dar exista o potentiala
solutie”, ci suni niste operatori la o linie telefonica – ei neputand identifica exact toate detaliile persoanei care suna. Iata un efort organizatoric care ne-ar fi salvat de taierea macar cu 5% a salariilor. Proiectul Bancii Mondiale zace de vreo doi-trei ani intr-un dosar prafuit si uitat, propus guvernului roman si Ministerului de Finante in acelasi mod in care functioneaza la bulgari. Concluzia actiunilor noastre pare tipic balcanica: daca functioneaza in Bulgaria, de ce ar functiona si in Romania, mai draga?

4. Baza de date unice la nivel national , care sa lege toate bugetele In Romania, avem o problema cu controlul cheltuielilor nu doar la pensii si la casa de sanatate, ci si cu incasatul amenzilor si al impozitelor la bugetul
local. Este nevoie de o baza de data nationala care sa ne indice cheltuielile cu fiecare om. Cu ajutorul ei, vom depista oameni care primesc ajutor pentru incalzire fara sa aiba nevoie, vom constata oameni care platesc un impozit pe
cinci viloaie, dar au in acte un salariu de 1000 RON la firma proprie, unde trei sferturi din marfa este trecuta la negru. Vom mai constata ca exista si morti
veseli care consuma medicamente din lumea de dincolo – sau pensionati pe caz de boala, chipurile aproape imobilizati la pat in actele medicale, care platesc
impozit pe barca cu motor aflata pe numele lor sau pe vreo licenta de taximetrie
pe undeva.Am mai putea reinnoi adresele in timp real, astfel incat scrisorile cu impozite sa mearga direct pe noile adrese corecte – se vor majora astfel incasarile. Iar intrucat inventivitatea romanului nu are limite, o baza de date
ar ajuta mult la stoparea nebuniilor si la culegerea banilor care trebuie culesi de catre stat.
Legat de bazele de date la nivel national, tot ceea ce inseamna suma de incasat de catre stat ar trebui sa fie urmarita de catre fisc, iar oamenii de acolo ar trebui sa aiba o evidenta unica a sumelor datorate. Vorbesc aici inclusiv de creantele Bancorex care mai sunt la AVAS, vorbesc de amenzile date de primarii sau de amenzile contraventionale date de politie, a caror rata de incasare este aproape de 30%. Rata de prescriere a acestor creante ar trebui de asemenea
prelungita dincolo de termenul de trei ani actualmentele prevazut in lege. Toate acestea sunt solutii la evaziunea fiscala care macina statul ca o molima.
5. Introducerea bugetarii pe proiecte in absolut toate institutiile bugetare
Bugetarea in modul cum se practica in Romania este echivalenta cu organizarea si plata unui zugrav la fiecare metru patrat de perete zugravit, in loc de proiectarea sumelor necesare pentru intreg apartamentul. Autostrada Bechtel, de exemplu, nu are un cost total al lucrarii, ci doar un contract prin care
constructorul este platit la metru patrat construit. Bugetul este aruncat otova, cu furca, fara a fi identificat in cadrul lui proiecte clare, care sa fie prioritizate si facute publice ca proiecte intregi. Controlul financiar minim, banal in sectorul privat, care presupune controlul cheltuielilor prin intermediul unui buget de proiect nu a fost descoperit de catre institutiile statului nici in 2010.
Rezultatul este ca se bugeteaza otova tot felul de proiecte si programe, unele care continuand cu finantari minime an de an, fara o analiza in spate. Se
continua proiecte incepute inainte de revolutie sau in anii ‘90, care avanseaza
cu viteza melcului turbat. Se cheltuie bani aiurea pentru constructia de sali de sport in comune in timp ce multe drumuri judetene arata ca dupa bombardament.
Iar ceea ce este firesc pentru fiecare companie, transparenta cheltuielilor prin bugetarea exacta a fiecarui program lipseste cu desavarsire in Romania. Avem asadar o imposibilitate de a stapani cheltuielile publice – cam o treime din toata economia – si a le orienta in functie de prioritati pe timp de criza.
In toata Europa se construiesc bugete pe proiect care sunt identificate clar si
sunt conexate cu prioritatile institutiei. De pilda, nu putem avea la Ministerul Transporturilor pe acelasi rang de prioritate autostrada Bechtel cu centura ocolitoare de la Cuca Macaii. Nu ne ocupam de drumul judetean preferat de un deputat din partidul de guvernamant cu aceasi viteza precum cea care ar trebui sa o avem pentru autostrazile care ne leaga de Europa. Toate institutiile ar trebui sa isi directioneze banii doar pe prioritatile imediate, pe proiecte clare – prezentate public. Altfel, majoritatea fondurilor de la buget se risipesc imund pentru satisfactia catorva firmulete obscure, abonate la bani publici. O reorganizare ar putea sa scada 10-15% din toate bugetele fara o pierdere semnificativa de eficienta.

6. Folosirea agresiva a tuturor parghiilor de control ale guvernului si ale Curtii de Conturi
In loc ca guvernul si corpul sau de control sa se preocupe de situatii ale guvernarilor trecute, ar trebui sa isi aloce efortul de munca imediata, cu prioritate, preventiv, catre toate problemele actuale unde cheltuirea banului public ar trebui sa fie urmarita. O atentie speciala ar trebui afectata unor bugete mari, cum ar fi bugetul Minsterului Transporturilor, sau a unor bugete care seaman mai mult a gauri negre fara fund, de genul celor din sectorul de minerit sau CFR. Intr-o perioada in care fiecare leut va trebui dramuit, iar bancile nu vor fi foarte dornice de a imprumuta Romania, reducerea la maximum a hemoragiilor din sistem trebuie sa devina o prioritate imediata. Lipsa unei
reactii imediate va conduce la falimentarea acestor companii – iar Guvernul va fi in imposibilitatea de a trece de reglementarile in materie de ajutor de stat pentru a le putea ajuta.
In plus, pentru o perioada temporara, datorata situatiei exceptionale in care se regaseste Romania, Curtea de Conturi ar trebui sa fie abilitata sa efectueze un control preventiv al bugetelor pe masura executiei lor si sa realoce resursele in mod inteligent, pentru o perioada de 18 luni, de la verificarea deconturilor si deplasarilor in strainatate apartinand bugetelor din anii trecuti catre verificarea cheltuirii banului public de la trimestru la trimestru, cu aceasi prioritizare in functie de sumele cheltuite si de o strategie privind riscul sifonarilor. Aici am in vedere cu prioritate situatia sutelor de milioane
alocate catre primarii pe criteria politice – verificarea eficientei banilor ar
trebui sa devina o prioritate imediata. Aceasta munca este efectuata momentan de inspectorii Ministerului de Finante, care insa sunt complet depasiti de volumul muncii pe care o au de realizat. Avem in prezent cate un om care verifica un minister intreg in doua luni – o imposibilitate in conditiile de calitate pe care le necesita noua situatie financiara a Romaniei.

7. Angajarea unor firme de audit pentru un control financiar complet In plus fata de Curtea de Conturi si Ministerul de Finante, Guvernul ar trebui sa identifice niste auditori independent din cele patru firme mari de contabilitate care sa ia la purecat intreprinderile mari ale statului, gen
Hidroelectrica, plus companiile unde statul detine inca o pondere importanta – gen Petrom sau Romtelecom. In primul rand rolul lor ar fi un control financiar
foarte strict, detaliat, iar in subsidiar s-ar indentifica daca participatiile respective aduc valoare sau pierd valoare in fiecare an. O astfel de procedura ar lua aproximativ un an si ar presupune probabil o cheltuiala de 10-20 de
milioane de euro. Propunerile de scadere de cheltuieli , insa, care s-ar regasi in rapoartele astfel intocmite ar salva probabil multe sute de milioane de lei, daca nu chiar miliarde, din cadrul bugetelor lucrate cu picioarele in prezent. De pilda, avem pierderi de peste 40 de milioane de euro la Posta Romana, si
peste 20 de milioane de euro la Tarom. La Compania Nationala a Huilei nici macar nu ne mai obosim sa calculam pierderile, subventiile pierdute, iar intreg sectorul minier este investigat in prezent de DNA de la directorul economic de mina pana la secretar de stat. Hotiile lui Necolaiciuc de la CFR au fost date uitarii si nu au fost evaluate contabil pana la ultimul ban. CET-urile ineficiente din toata tara pierd siroaie de bani in fiecare an, fara vreun plan aplicat pentru restructurarea sectorului, unul dintre cele mai inapoiate sectoare ale Romaniei. Contractele Hidroelectrica cu baietii destepti continua bine merci, neauditate. Eximbank-ul incearca sa isi revina dintr-o ineficienta
cronica, in care sta deasupra unor fonduri alocate de la buget si este incapabil sa le cheltuie. Un auditor ar trebui, de asemenea, sa revizuiasca in ce masura CEC-ul mai are nevoie de o infuzie de 150 de milioane de euro in conditiile in care este cea mai solvabila banca din Romania, cu un procent ce se apropie de 20%?
Solutiile aici sunt cele de bun simt, mestecate an de an in rapoarte ale Bancii Mondiale, BERD-ului sau a unor analisti independent: auditul serios al finantelor acestor companii, ridicarea preturilor la nivelul costurilor, transparenta subventiei si transferurilor anuale de la buget plus un plan pe
trei ani pentru eliminarea lor. In paralel, rationalizare a acestor companii, cu inchideri de activitati si restructurari masive, altfel hemoragia de bani de la bugetul general va continua.

8. Controlul fiscal automat
Aici exista doua situatii. Prima se refera la situatia in care o evaziune fiscala este descoperita de Fisc la o firma. In lipsa unei evidente complexe computerizate, nu se poate extinde rapid controlul pe toate bugetele, cum se
intampla in Europa. Acolo, pentru descurajarea celor care pacalesc Fiscul, avand in vedere rata de detectie care nu este 100%, exista o penalitate foarte mare: in momentul in care se dovedeste ca ai evitat plata unor impozite, in primul rand esti purecat cu sapte ani in urma pe toate tranzactiile platite. In al
doilea rand, controlul este extins pe toate bugetele – faptul ca ai evitat plata impozitului pe profit cuvenit statului iti aduce si un control la plata
CAS-ului, somajului, se verifica si daca ai avut amenzi de circulatie neplatite, etc. Primul efect evident este cresterea incasarilor pentru stat de la acei
contribuabili prinsi cu ocaua mica. Al doilea efect, mai mare, este insa efectul
indirect – contribuabilii care stiu ce risca sa pateasca daca sunt descoperiti cu fentarea unui singur buget gasesc de cuviinta, de obicei, sa plateasca mai mult statului. Aceasta concluzie este testata in numeroase studii de cercetare ale tarilor din vest, dar in Romania am evitat sa implementam astfel de masuri drastice.
A doua situatie se refera la inversarea calculelor facute de un evazionist. In general, teoria economica explica ca este rational sa te astepti la evitarea taxelor in momentul in care capacitatea de detectie a statului este mica, iar probabilitatea descoperirii evaziunii este perceputa ca fiind mica. Majorarea pedepselor in caz de descoperire a unei fraude nu aduc modificari in comportamentul oamenilor, insa o masura cum ar fi verificarea aleatorie a
fiecarei firme de fisc, cel putin o data in interval de trei ani, inclusive prin verificarea stocurilor fizice, ar mai civiliza comportamentul balcanic pe care il avem si ne-ar mai ajuta sa iesim din situatia in care noi insine ne-am adus.
9. Infiintarea unui registru al datoriilor statului catre privati
O serie de directori din sectorul bancar au propus de ceva vreme Ministerului de Finante infiintarea unui registru unic, public, al datoriilor statului, cu
indicarea precisa a momentului in care ele vor fi platite. O datorie recunoscuta
de stat, alaturi de data precisa cand ea ar putea fi platita ar deveni o mina de
aur pentru banci: ele ar putea astfel finanta companiile care au bani de incasat de la stat, fie prin cesionarea incasarilor viitoare contra unui credit acordat acum, fie prin factoring, operatiune care ar putea ajuta recapitalizarea companiilor in criza. S-ar evita astfel situatia absurda in care au ajuns unele companii care lucreaza cu statul – trebuie sa dea statului TVA-ul aferent lucrarilor prestate, in schimb nu isi poate incasa sumele restante de la stat datorita lipsei de lichiditati a guvernului. Compensarea propusa de Ministerul de Finante a sumelor datorate si a sumelor incasate nu a fost inca implementata la nivelul Ministerului, deci nu poate inca ajuta companiile in aceasta situatie.
Reticenta adoptarii acestei solutii provine din posibilitatea ca statul sa plateasca o penalitate daca depaseste termenul promis – de neconceput pentru oficialii ministerului. O penalitate este insa o metoda excelenta de disciplina bugetara, pentru a asigura plata la timp a datoriilor statului. O penalitate platita ar insemna inlclusiv obligatia de a urmari functionarul care nu s-a ingrijit la timp de plata datoriei si ar fixa niste termene clare, care ar conduce la un mediu de afaceri mult mai previzibil. O asemenea procedura transparenta ar taia insa si sursele de spaga pentru cei care hotarasc rambursari de TVA si plata efectiva a sumelor datorate de stat. In plus, frumusetea acestei solutii deriva din faptul ca datele maxime la care statul s-ar putea angaja statul ar putea fi oricat de lungi (de exemplu chiar 18-24 de luni) atata vreme cat si-ar asuma un termen ferm. Companiile ar putea astfel beneficia de o bula de oxigen.

10. Un control strict al noilor datorii ce vor greva bugetul in viitor Desi nu pare, o banala reteta este un document financiar care greveaza bugetul de stat. In Romania in care mortilor le sunt prescrise uneori foarte multe medicamente, Casa de Sanatate nu are un sistem informatizat si legat cu cel de
la evidenta populatiei, astfel incat afla cam cu trei luni intarziere de moartea cuiva, de pilda. La un control acum cativa ani CNP-urile pacientilor morti au fost folosite pentru decontari care au grevat bugetul. Doctorilor care au prescris pastile de sute de milioane nu li s-a intamplat nimic, desi controlalele au relevat abuzurile lor.
O situatie paralela se regaseste in domeniul retrocedarilor, domeniu ce a
devenit o vaca de muls pentru intermediari, in special avocati. Comisia Centrala de Despagubiri are licenta prin lege de a greva datoria statului, iar ritmul de
rezolvare al dosarelor a devenit aleatoriu, probabil influentat de ceva coruptie amestecata cu o birocratie crancena. A aloca un cuantum maxim in care ar trebui sa se incadreze aceasta autoritate ar fi o solutie temporara pentru micsorarea unor sume ce greveaza bugetul de stat, intr-un an de criza, stiut fiind ca
aceste despagubiri ar putea fi acordate si la inceputul anului viitor, de pilda. Un audit al tuturor dosarelor in lucru si o estimare a cuantumului total viitor
pe care va trebui s ail plateasca bugetul ar fi de asemenea bine venit, intrucat nimeni nu are vreo idee de cate miliarde de euro vorbim – Fondul Proprietatea are active de maxim patru miliarde pentru despagubiri.
Tot in aceeasi situatie este Romania atunci cand permite imprumuturile
autoritatilor publice locale fara norme prudentiale clare, in conditiile in care un oras minier a fost deja declarat falimentar si a fost ajutat de bugetul
central sa iasa din situatia in care era. Suplimentar, orice lucrare certificata si receptionata pentru stat, ca e vorba de un drum sau o constructie ANL – devine o obligatie de plata a statului. Nu exista o evidenta clara, in timp
real, pe ministere ale acestor sume – Ministerul de Finante afla, in minunatul nostrum sistem care opereaza cu bani lichizi, doar cand trebuie sa debloce fonduri efectiv din Trezorerie.

11. Redesenarea de urgenta a legii falimentului
In urma unui lobby al lichidatorilor, procedurile de insolventa actualmente aplicate in Romania sunt printre cele mai greoaie si cele mai favorabile firmelor care se ocupa cu insolventa. Drama acestei situatii este ca legea stabileste faptul ca inainte de orice alta operatiune tabloul creditorilor trebuie lamurit. Intrucat acesta este foarte adesea contestat de parti in
procese ce dureaza ani intregi, activele economice supuse lichidarii sunt scoase din circuitul economic si se depreciaza, adunand praf.
O posibila solutie a acestei probleme este modificarea legii, astfel incat activele supuse lichidarii sa fie valorificate prin licitatie cu strigare de catre lichidatori, iar banii obtinuti ar putea fi pusi intr-un cont bancar, care sa adune dobanda pana in momentul in care instant lamureste tabolul
definitiv al creditorilor. Rodipet-ul ar putea astfel sa refunctioneze rapid, la fel si Aversa sau Rulmentul. Mai mult, sute de active economice, mai ales intr-o perioada foarte tulbure din punct de vedere economic, ar prodce in continuare plus-valoare, in loc de a parti acoperite de panze de paianjen de la nefolosinta. Cei care ar pierde aici ar fi partial lichidatorii, care isi justificau onorariile mari prin faptul ca trebuie sa se ocupe cate cinci ani de
o insolventa. Si aici s-ar putea gasi o solutie, prin plata mai rapida a banilor
catre lichidatori, in urma estimarii unei valorii finale care le revine. Formula astfel redesenata ar repune rapid o parte din economie in productie, intr-o perioada in care situatiile de faliment sunt la tot pasul.
12. Inventarierea bunurilor statului si vinzarea celor excedentare Un alt remediu imediat ar fi un inventar al bunurilor statului – de sus pana jos; o alta operatiune de anvergura care este amanata an de an, desi exista termene precizate de lege care sunt inculcate sistematic de institutii. Este incredibil ca in anul de gratie 2010 statul nu are habar ce detine intr-o lista clara, completa si adusa la zi. Se pierd sute de milioane de euro pentru ca
exista companii de stat care nu au bani sa efectueze demersuri pentru dobandirea titlurilor asupra unor proprietati, terenurile societatilor privatizate au in multe cazuri o situatie incerta, iar statul nu stie in fond si la urma urmei exact ce detine, unde si cum. Exista zeci de vile, hectare de terenuri excedentare, iar statul nu le are cuprinse intr-o singura lista si nu a luat o
decizie ce sa faca cu ele. Diluarile de capital in defavoarea statului sunt de
multe ori urmarite post-factum – de multe ori, nici o opozitie nu este inscrisa in timp util. Petrom vrea si el sa dilueze statul, bazandu-se exact pe lipsa de fonduri disponibile. Fondul Proprietatea detine niste active importante, dar in 4 ani de zile nu a reusit decat trei tranzactii de dezinvestire a statului. In
Franta se vand 2.000 de proprietati ale Guvernului, acelasi lucru se intampla si in Bulgaria, noi pastram vilele de protocol la munte, activele Societatii
Feroviare de Turism si activele umflate ale Gospodariei de Partid din vremea lui Ceausescu, azi cunoscuta sub inselatoarea titulatura de Regie Autonoma a Protocolului de Stat.

13. Redemararea de urgenta a unui plan de privatizare agresiv O alta solutie ar fi un program agresiv de privatizare, asa cum face Polonia. Chiar daca ar insemna instrainarea unor active care nu ar obtine valoarea
integrala in plina criza, ar fi o solutie temporara pentru a mentine cumpararile de medicamente si plata pensiilor. Fondul Monetar International a cerut
AVAS-ului privatizarea a 18 companii – nu se aude nimic de vreo pregatire pentru o privatizare serioasa de vreo doi ani deja, indiferent de guvernare. Atunci cand am avut oferte concrete de privatizare pentru Avioane Craiova de la Alenia si pentru IAR Ghimbav de la Eurocopter am strambat din nas si am anulat privatizarile. Antibiotice Iasi a fost retrecuta sub pulpana statului si oprita de la privatizare. La CEC, in loc sa ii acceptam privatizarea, am considerat ca
600 de milioane de euro este prea putin – e mult mai bine, desigur, sa mai bage statul inca 150 de milioane de euro pentru capitalizarea lui suplimentara, in plina criza. Oltchim este o companie care a pierdut peste 200 de milioane de euro, in schimb dorim sa ii mai dam vreo 60 de milioane de euro pentru a se extinde, in loc sa o privatizam. Comisia europeana ne cere de ani buni o legislatie supla de privatizare – licitatia cu strigare, de pilda, ar fi o solutie rapida care ne-a fost sugerata in repetate randuri. Am fost insa surzi pana acum, dar poate, avand in vedere ca suntem cu apa pana la genunchi, ne vom razgandi.

14. Legiferarea de urgenta a legii Parteneriatelor Publice – Private, pentru a da drumul investitiilor
Atunci cand e criza si ai bani putini pentru a finanta institutiile publice si unele servicii publice, una din potentialele solutii este sa creezi cadrul legislativ prin care mari companii de infrastructura pot interveni pentru constructia de autostrazi, terminale aero si portuare, spitale, scoli si
locuinte, respectiv pot prelua in operare sau concesiune serviciile de furnizare de energie electrica, gaze, sau servicii de salubritate. Aceasta lege zace de ani buni, blocata in diverse etape, iar atunci cand vreun minister doreste sa deruleze un proiect mare, cum a fost proiectul autostrazii Comarnic-Brasov, toata structura se prabuseste in lipsa unei legi care sa o sustina.
In Marea Britanie, inclusiv metroul londonez este operat in parteneriate publice private, caile ferate sunt concesionate in totalitate, iar Parteneriatul Public Privat a devenit o modalitate interesanta de transfer a unor riscuri catre sectorul privat. Avand in vedere ca bugetul de stat va deveni din ce in ce mai
mic, o astfel de solutie inteligenta ar trebui importata si in Romania. Primarul Londrei, sosit la Bucuresti a avut acelasi mesaj de oferit presedintelui si premierului – chiar s-a tradus in romaneste o brosura a serviciilor ce pot fi oferite de britanici. Dupa o intalnire cordiala, totul a murit in lipsa unui
grup de lucru care sa lucreze articulat pe acest proiect de lege. Autostrazile
asteapta sa fie construite, serviciile publice sufera din abandon si nepasare – iar in lipsa unei schimbari urgente, cadrul legislativ pentru schimbare va astepta pana la Sfantul Asteapta.

15. Inghetarea temporara a preturilor administrate, inclusive a gigacaloriei Chiar daca vor protesta niste distribuitori de gaze, statul este obligat, pe o perioada temporara, sa ia masuri care tempereaza cresterea inflatiei. Bariera suportabilitatii este undeva la o inflatie de 10%, daca se depaseste aceasta limita vom intra intr-o sarabanda fara sfarsit de majorari de taxe- preturi
administrate- preturi la raft – crestere salarii pentru acoperirea inflatiei. O astfel de situatie ar fi catastrofala, apocaliptica pentru Romania si ne-ar
readuce aminte de sfarsitul anilor ’90 si politicile economice dezastruoase ale
perioadei respective, care au si dus la disparitia cu totul din Parlament a unui partid.
De aceea, guvernul trebuie sa revizuiasca de urgenta toate componentele preturilor administrate si sa le inghete pentru acest an, temporar, pana trece socul inflationist. Ar putea sta pe loc pretul gazelor naturale, de pilda, pentru ca pretul gazelor din import reprezinta doar maximum 30% din productie, iar Romania cu productia interna pe care o are poate satisface 70%, chiar 75% din consumul acestui an, fata de situatia trecuta cand cifra era de doar 60%. O politica inteligenta de stocare a gazelor ar taia din factura statului si ar creste cifra de afaceri a Romgazului, ambele lucruri favorabile. Aceeasi solutie trebuie aplicata pretului la energia electrica, reglementat de ANRE. Aici statul se poate impune mai bine, intrucat producatorii de energie electrica ii apartin in majoritate. De asemenea, pretul decontat al medicamentelor trebuie inghetat prin lista de medicamente, cu inlocuirea foarte multor produse ale unor companii cu echivalente generice, pentru reducerea costurilor. Inghetarea costurilor la curent si la gaze naturale ar trebui sa aiba un efect in diminuarea cresterii pretului la gigacaolorie. O eventuala
dublare a pretului nu face decat sa fie insuportabila pentru oameni, determinand nepalta intretinerii, debransari sau iesiri masive din sistemul comun de incalzire.

16. Revizuirea tuturor celorlalte masuri prin care guvernul creaza inflatie suplimentara
In plus fata de preturile administrate, guvernul are datoria de a revizui, impreuna cu Banca Nationala a Romaniei, toate politicile inflationiste pe care le-a creat, in conditiile in care preturile risca sa fie aruncate in aer, odata cu majorarea TVA-ului . Trebuie revizuite accizele la combustibili, accizele la tigari si toate politicile statului unde se recunosc majorari de preturi sau se incurajeaza majorarea pretului printr-o taxare facuta fara cap. Taxarea tigarilor la 95% din brandul cel mai cautat taseaza stupid piata, rezultand intr-o contrabanda care nu poate fi stavilita, asa cum se pare ca doreste Guvernul, prin afise puse prin Bucuresti de blam. Contrabanda poate fi
stavilita de cele mai multe ori printr-o politica vamala exemplara , derobata de coruptie si printr-o politica de taxare care sa aiba un oarecare sens.
Majorarile de taxe in aceasta zona nu au facut decat sa reduca consumul legal la
jumatate din piata – restul, bani negrii, economie neagra, trai nenica pe banii babachii!

17. O politica concurentiala adusa la nivelul unei strategii guvernamentale O alta modalitate de a tempera cresterile de preturi si mai ales formarea cartelurilor ar fi intarirea Consiliului Concurentei si a politicii de concurenta.
Consiliul Concurentei poate fi foarte simplu intarit prin restructurare, aducandu-i-se in plus o cooperare stransa cu SRI-ul si Politia in desfasurarea anchetelor pe care le are in derulare. Urmarirea diverselor piete, mai ales
atunci cand cresterile de preturi par excesive, bruste, coordonate, ar trebui sa devina o prioritate nu doar a Consiliului, ci si a Guvernului. Exista o nevoie de creare a unor politici concurentiale, pentru scaderea preturilor in toate domeniile, inclusiv in cele unde statul are o contributie. Ar putea fi chiar legiferata, pentru o scurta perioada, majorarea preturilor doar cu cuantumul majorarii de TVA, pana la asezarea inflatiei.
In plus, am putea de maine, de pilda, sa punem toata energia pe OPCOM, in loc sa o dam direct pe contracte bilaterale unor “baieti destepti”, blamati la televizor dar impotriva carora nu s-a facut nimic. S-ar putea crea o bursa a graului de catre stat, prin preluarea in silozuri a surplusului agricol in loc
de subventionarea motoriei – cresterile pretului la paine nu ar mai fi de 30%. S-ar putea stimula prin impingerea pe bursa a unor pachete minoritare ale statului investitii suplimentare intr-o piata in colaps.

18. Repornirea creditarii atunci cand puseul inflationist se va fi temperat Ultimul lucru pe care il pomenesc aici este de reluarea creditarii, de care nimeni nu mai pare sa vorbeasca. Intrucat Romania va fi in cea mai proasta postura cu putiinta, de inflatie cu o economie in scadere, trebuie gandita o politica de reluare a cresterii, iar reluarea depinde in foarte mare masura de sectorul bancar.
Reluarea creditarii presupune in primul rand usurarea si regandirea reglementarilor. Temporar, ar tebui coborate rezervele minime obligatorii ale bancilor, pentru a le usura costul creditului. Ar trebui de asemenea evitate orice reglementari imbecile de genul securizarea cu usi blindate si geamuri anti-glont a sucursalelor bancare, cum se pomeneste intr-o ordonanta publicata acum cateva saptamani. O masura de acest fel implica un cost la nivel de sistem de aproximativ 600.000.0000 euro intr-o periaoada in care acesti bani ar putea fi dati unor firme private pentru supravietuire si continuarea rularii conturilor. Ar trebui gandite niste mecanisme bancare, sprijinite de stat, pentru sectorul imobiliar – poate inclusiv folosind bani din vanzarea locuintelor ANL catre proprietari.
In plus, ar trebui demarat un program de atragere a unor banci mari straine, de tipul HSBC in Romania prin orice mijloace. Efectul pozitiv pe care o injectie
suplimentara de capital ar avea-o in economie este de nepretuit, mai ales intr-o perioada neagra ca cea care ne asteapta.
Concluzia concluziilor: daca nu restructuram structural statul, degeaba majoram impozitele. Daca nu intarim controlul financiar degeaba incercam sa cheltuim bani acolo unde trebuie, ei sunt scursi fara urma in lipsa unui sistem performant. In continuare, degeaba insistam la posesia statului asupra unor active care ar putea aduce mai multa valoare, inclusiv mai multe taxe si impozite, decat daca ele s-ar regasi in sectorul privat. In fine, degeaba
majoram TVA-ul daca nu ne gandim si la masuri de domolire a exploziei preturilor si de reluare a creditarii, pentru relansarea economiei greu incercate de masurile necorelate, fara cap, luate de guvernanti.

(revista CAPITAL, autor: Răzvan Oraşanu, fost consilier al Primului Minstru 2005-2009)

DEZBATERE:
Care sunt, în opinia ta, măsurile alternative pe care guvernul ar putea să le adopte?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s