LENESII EUROPARLAMENTARI ROMANI


Cei care ne reprezinta in forurile internationale sunt lenesi, indiferenti sau incapabili, si ca majoritatea voturilor care le dau sau pozitii pe care le adopta privind valorile ne sunt daunatoare.

Privind indiferenta si lenevia, nu suntem singurii care am observat sau afirmat lucrul acesta.

Iata un raport tocmai emis de Institutul European pentru Democratie Participativa care apreciaza europarlamentarii romani ca fiind cei mai putin constienti privind obligatiile care le au de a ne reprezenta in Parlamentul European. Materialul de mai jos l-am preluat din Romanian Global News, fiind preluat initial de la Prompt Media.

Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum a lansat marţi studiul “Europarlamentarii la raport: cum ne reprezintă în Europa?”, care conţine analize privind activitatea delegaţiei României în legislativul european în perioada iulie 2009 – aprilie 2010.

Activitatea europarlamentarilor români în actuala legislatură este nesatisfăcătoare. Delegaţia României nu a reuşit încă să îşi fructifice al şaptelea potenţial de influenţă pe care îl deţine în PE, potenţial calculat prin prisma numărului de deputaţi şi al funcţiilor deţinute, reiese din studiu.

Per ansamblu, membrii delegaţiei României sunt fruntaşi la activităţi pentru care nu au nevoie neapărat de sprijinul politic al colegilor de grup politic european sau de parlament, precum luări de cuvânt (locul 4) sau declaraţii scrise (locul 5).

În schimb, în cazul activităţilor concrete, unde sprijinul politic este o condiţie esenţială, precum în cazul alocării rapoartelor şi avizelor, România se află doar la jumătatea clasamentului (locurile 15 şi respectiv 13). Astfel, doar câţiva dintre deputaţii români s-au descurcat bine şi la aceste din urmă capitole.

România are cel mai scăzut grad de prezenţă în cadrul PE, dintre toate cele 27 de state membre. Eurodeputaţii români au pus acest fapt pe seama participării multora dinte ei la campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din toamna-iarna lui 2009.

Explicaţia este pe jumătate validă, deoarece alte state membre care au avut alegeri în aceasta perioadă înregistrează, de asemenea, rate de prezenţă scăzute (Grecia, Marea Britanie, Ungaria), în timp ce media de prezenţă a României a început să crească în ultimele două luni.

Doru Franţescu, directorul IEDP-Qvorum, a explicat că “un factor al creşterii prezenţei şi activităţilor eurodeputaţilor români în ultimele două luni pare a fi constituit de mediatizarea creascândă în ţară a comportamentului lor la Bruxelles şi Strasbourg .

Astfel, de la apariţia primelor articole în mass media românească cu privire la comportamentul eurodeputaţilor români, prezenţa acestora a crescut de la 82% la 86%. Cu toate acestea, pentru a scăpa de ultimul loc în clasamentul prezenţei, acest comportament trebuie menţinut pe termen lung.

”Europarlamentarii români, asemenea colegilor lor din toate statele membre, votează pe linia grupului politic din care fac parte (popular, socialist sau liberal), şi nu se grupează în funcţie de naţionalitate.

În cadrul delegaţiei UDMR, factorul etnie joacă însă un rol important. Astfel, eurodeputaţii Lazlo Tokes si Sogor Csaba votează mai degrabă conform indicaţiilor colegilor de grup din Ungaria (FIDESZ), decât ale colegilor de grup din România (PDL).

Eurodeputaţii cu cea mai bună activitate până în acest moment (punctajele sunt de la 0 la 5 puncte) sunt: Marian Jean Marinescu (PDL, 4p), Adina Vălean (PNL, 3,8p), Renate Weber (PNL, 3,8), Daciana Sârbu (PSD, 3,5p), Adriana Țicău (PSD, 3,5p), Cristian Preda (PDL, 3,5p). La polul opus, eurodeputaţii cu cea mai slabă activitate sunt: Ioan Enciu (PSD, 1,8p), Lazlo Tokes (UDMR, 1,7p), Rovana Plumb (PSD, 1,7p), Claudiu Tănăsescu (PRM, 0,3p), Corneliu Vadim Tudor (PRM, 0,3p), George Becali (PRM, 0,3p).

Tendinţe de manipulare: există numeroase situaţii când, profitând de lipsa de informare a publicului din ţară , unii europarlamentari exagerează semnificativ importanţa acţiunilor lor în PE.

Doru Franţescu, directorul IEDP-Qvorum, a arătat care sunt cele mai frecvente mijloace de manipulare utilizate: “Eurodeputaţii transmit informaţia conform căreia sunt raportori pe anumite propuneri, când în realitate sunt doar raportori virtuali sau raportori de aviz.

Europarlamentarii bombardează mass media cu informaţii asupra declaraţiilor pe care le fac în PE. În realitate însă, luările de cuvânt reprezintă un instrument viabil numai în măsura în care sunt însoţite şi de acţiuni concrete (redactarea de rapoarte, avize, amendamente), altfel ele au mai degrabă caracter propagandistic şi sunt contra-indicate.“

Sursa: http://www.alianta-familiilor.ro/ citand Prompt Media http://www.rgnpress.ro/content/view/43481/26/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s