Pensia lui Gigel….si a noastra


Oare asa o fi??!!

De ce platesti asigurari sociale ?

Să facem următorul calcul de dragul demonstraţiei:

Vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).:
Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea – prea, nici foarte – foarte: să presupunem că e de 1100 de lei.
Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura – să presupunem! – multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.
Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei.

Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.
Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni. Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!

Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani
. Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură. Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?

De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare? Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de politicieni?

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Pensia lui Gigel….si a noastra&8221;

  1. Dan Ruget zice:

    Articolul e frumos scris, dar urât de adevărat :(. Tin minte că de mic o întrebam pe mama care este diferenţa dintre brut şi net. Mama îmi răspunde pe înţelesul meu, dar tot nu înţelegeam anumite lucruri. Nici acum nu le înţeleg prea bine :). Si mie mi se iau in fiecare luna din salariu 50-60 de lei pentru CAS si CASS si ma gandeam ca de fiecare data cand ai nevoie de ajutorul pentru care platesti nu te poti baza pe el. In decembrie am fost sa fac analize, dar mi se spuneau ca nu sunt destui reactanti si ca spitalul nu are bani. Dar banii pe care ii dau in fiecare luna unde se duc? Sistemul ar trebui reformat si mi se pare ca sunt anumiti oameni care pentru orice durere de cap cheama ambulanta si iau 10 pastile, numiti ipohondri si de care s-a umplut Romania si toate spitalele. In alte tari sistemul de asigurari merge ca uns si oamenii tin mai mult la cardul de asigurat decat la cardul bancar si masina. As scrie pana maine la acest articol, sunt multe de zis, dar ce bine ar fi daca am si putea sa facem ceva…

    • lorelei zice:

      Pai, tu, voi – tinerii, studentii, chiar puteti sa faceti ceva! Si puteti face MULT!
      Imi place mult ce ai scris si chiar e „spus” din suflet. E cel mai frumos comentariu primit pana acum pe blog si-ti multumesc pentru el!
      Iti spun, cum i-am spus si fiicei mele, mai inainte: de ce nu intri in politica si sa incerci astfel sa schimbi ceva – macar pentru copiii tai?!

  2. daysuky zice:

    Pai din cate am invatat eu pe la facultate :P, lui Gigel de fapt nu i se pun bani deoparte pentru cand va fi el la pensie, ci el plateste pentru pensionarii de acum. Iar la randul lui, cand va fi la pensie, vor plati cei care sunt activi pe piata muncii pentru el. Si sa nu uitam ca pensiile nu sunt egale pentru toti, iar numarul pensionarilor e in continua crestere.

    Bine, am inteles unde bate articolul. Gigel nu o sa primeasca toti banii pe care i-a pus deoparte de-a lungul vietii pentru cand va iesi la pensie. Asta e adevarat. Dar sunt oricum mai multi factori de care se tine cont in calcularea pensiei si lucrurile sunt ceva mai complexe (din punctul meu de vedere :D).

    Si tocmai de aceea s-au inventat fondurile private de pensii. Macar acolo stii sigur ca sunt banii tai si ca ii primesti tot tu la un moment dat 😀

  3. Dan Ruget zice:

    Mie mi se pare ca politica strica oamenii. Ma uitam ca in Galati primarul tine cu cetatenii si vine cu idei foarte bune pentru infrumusetarea orasului si binele contribuabilului, dar ( mereu exista un dar ) fiecare decizie trece prin consiliul judetean in care sunt multi politicieni de la alte partie care sunt contra doar de dragul de a fi impotriva. Nimeni nu stie de ce voteaza contra, dar o face. O s-o bat si pe Daisa la cap sa intre intr-un partid, poate chiar ne facem noi unul :).

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s